Încheiere 51/2025
Încheiere CNSC51_2025_Incheiere_51.pdf
Document CNSC
TOMI ALEX SRL în contradictoriu cu COMUNA HODOD (RIMARIA COMUNEI HODOD)
Încheierea CNSC nr. 51/C11/31 din 13.01.2025
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect Proiectare și execuție la obiectivul „Înfiinţare sistem de canalizare pluvială în comuna Hodod, cu localităţile aparţinătoare, judeţul Satu Mare”, anunț de participare nr. SCN1157570 /24.12.2024, s-a solicitat Consiliului, printre altele, suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea prezentei contestații. Pe rol se află acest capăt de cerere. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de TOMI ALEX SRL, în contestația depusă în contradictoriu cu COMUNA HODOD (PRIMARIA COMUNEI HODOD). Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 (cinci) zile de la comunicare. Pagina 1 din 1Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de TOMI ALEX SRL, în contestația depusă în contradictoriu cu COMUNA HODOD (PRIMARIA COMUNEI HODOD). Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 (cinci) zile de la comunicare. Pagina 1 din 1Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
51_2025_Incheiere_51.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 51/C11/31 Data: 13.01.2025 Prin contestația nr. 375/31.12.2024, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 196/03.01.2025, formulată de TOMI ALEX SRL, cu sediul în localitatea Călineşti Oaş, nr. 152, județul Satu Mare, având CUI RO 23165725, înregistrată la Registrul Comerțului sub numărul J30/145/2008, reprezentată legal de administrator Surd Tămaş, împotriva documentației de atribuire elaborată de COMUNA HODOD (PRIMARIA COMUNEI HODOD), cu sediul în localitatea Hodod, str. Principală nr. 172, judeţul Satu Mare, în calitate de autoritate contractantă, în vederea atribuirii contractului de lucrări având ca obiect Proiectare și execuție la obiectivul „Înfiinţare sistem de canalizare pluvială în comuna Hodod, cu localităţile aparţinătoare, judeţul Satu Mare”, anunț de participare nr. SCN1157570 /24.12.2024, s-a solicitat Consiliului, printre altele, suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea prezentei contestații. Pe rol se află acest capăt de cerere. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de TOMI ALEX SRL, în contestația depusă în contradictoriu cu COMUNA HODOD (PRIMARIA COMUNEI HODOD). Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 (cinci) zile de la comunicare. Pagina 1 din 1