Încheiere 3841/2024
Încheiere CNSC3841_2024_Incheiere_3841.pdf
Document CNSC
ECO FIRE SISTEMS SRL în contradictoriu cu SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENTA MILITAR CENTRAL "DR. CAROL DAVILA\
Încheierea CNSC nr. 3841/C6/2043 din 28.11.2024
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect: „Serviciul de colectare, transport și eliminare deșeuri medicale (spitalicești)”, cod CPV 90524400-0 (Rev. 2), anunț de participare nr. CN1063179/08.01.2024, organizată de către SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENȚĂ MILITAR CENTRAL „DR. CAROL DAVILA”, cu sediul în municipiul București, str. Mircea Vulcănescu nr. 88, sector 1, în calitate de autoritate contractantă. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cererii de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite cererea înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 74879/20.11.2024, formulată de societatea ECO FIRE SISTEMS SRL și dispune eliberarea către aceasta a cauțiunii din dosarul nr. 2043/2024, în cuantum de 24.896,00 lei, conform recipisei de consemnare nr. 210305396/1 din 13.06.2024, emisă de către CEC Bank – Sucursala Constanța, înregistrată la Consiliu cu nr. 39075/20.06.2024. Prezenta…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite cererea înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 74879/20.11.2024, formulată de societatea ECO FIRE SISTEMS SRL și dispune eliberarea către aceasta a cauțiunii din dosarul nr. 2043/2024, în cuantum de 24.896,00 lei, conform recipisei de consemnare nr. 210305396/1 din 13.06.2024, emisă de către CEC Bank – Sucursala Constanța, înregistrată la Consiliu cu nr. 39075/20.06.2024. Prezenta încheiere este executorie, potrivit art. 539 alin. (2) Cod procedură civilă. Împotriva acesteia se poate formula plângere, în Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
3841_2024_Incheiere_3841.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: ÎNCHEIERE Nr. 3841/C6/2043 Data: 28.11.2024 Prin cererea înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 74879/20.11.2024 ECO FIRE SISTEMS SRL, cu sediul în comuna Lumina, sola A 314/1/1, jud. Constanța, cu domiciliul procesual ales la SCA „TUDORACHE STEFANOVICI” în municipiul Constanța, b-dul 1 Mai nr. 46A, județul Constanța, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J13/2144/2001, având CIF RO 14356289, reprezentat de Popescu Sandu Ionel administrator, a solicitat restituirea sumei achitate cu titlu de cauțiune în dosarul nr. 2043/2024, în care a avut calitatea de contestatoare, în cadrul procedurii de atribuire prin „licitație deschisă” în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect: „Serviciul de colectare, transport și eliminare deșeuri medicale (spitalicești)”, cod CPV 90524400-0 (Rev. 2), anunț de participare nr. CN1063179/08.01.2024, organizată de către SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENȚĂ MILITAR CENTRAL „DR. CAROL DAVILA”, cu sediul în municipiul București, str. Mircea Vulcănescu nr. 88, sector 1, în calitate de autoritate contractantă. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cererii de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite cererea înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 74879/20.11.2024, formulată de societatea ECO FIRE SISTEMS SRL și dispune eliberarea către aceasta a cauțiunii din dosarul nr. 2043/2024, în cuantum de 24.896,00 lei, conform recipisei de consemnare nr. 210305396/1 din 13.06.2024, emisă de către CEC Bank – Sucursala Constanța, înregistrată la Consiliu cu nr. 39075/20.06.2024. Prezenta încheiere este executorie, potrivit art. 539 alin. (2) Cod procedură civilă. Împotriva acesteia se poate formula plângere, în Pagina 1 din 2
termen de 5 zile de la comunicare, conform art. 611 alin. (7) din Legea nr. 101/2016.
Pagina 2 din 2