AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Încheiere CNSC 3836/2024

CORAL IMPEX SRL în contradictoriu cu ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE BUCURESTI

Încheierea CNSC nr. 3836/C7/4117 din 27.11.2024

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Încheierea CNSC nr. 3836/C7/4117 din 27.11.2024

Data din document
2024-11-27
Complet
C7

Obiectul procedurii

având ca obiect „Servicii de dezinsecție, dezinfecție și deratizare pentru Direcția Socială și Direcția Administrativă", inițiată prin anunțul de participare nr. CN1075323 din data de 13.11.2024, s-a solicitat, printre altele, suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de CORAL IMPEX SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă de ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE BUCUREȘTI Fără pronunțare asupra fondului contestației. Împotriva prezentei se poate formula plângere, în termen de 5 zile de la comunicare, în temeiul art. 23 alin. (2) din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU,
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Încheiere 3836/2024

Încheiere CNSC
An dosar: 2024Înregistrare: 76065Data înregistrării: Nedisponibilă

3836_2024_Incheiere_3836.pdf

Document asociat

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.523 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2), art. 21 alin. (1), art. 27 alin. (2) și art. 611 alin. (7) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 3836/C7/4117 Data: 27.11.2024 Prin contestația fără număr de înregistrare la emitent, transmisă prin mijloace electronice (e-mail), înregistrată la Consiliu sub nr. 76065/26.11.2024, CORAL IMPEX SRL, cu sediul în municipiul Ploiești, str. Peneș Curcanu nr. 8, bloc 151C, ap.10, județul Prahova, înmatriculată în Registrul Comerțului sub nr. J29/2811/1993, având CUI RO 4986244, reprezentata prin director general Badea Alexandru și convențional prin av. Laurențiu Veteleanu, în baza contractului de asistență juridică încheiat între parti, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedura la sediul cabinetului de avocatură Laurențiu Veteleanu, situat în municipiul București, Bd. Libertății nr. 1, sector 4, formulată împotriva documentației de atribuire, aferente procedurii de atribuire, organizată de ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE BUCUREȘTI, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în Bucureşti, str. Piața Romană nr.6, sector 1, în vederea atribuirii acordului - cadru având ca obiect „Servicii de dezinsecție, dezinfecție și deratizare pentru Direcția Socială și Direcția Administrativă", inițiată prin anunțul de participare nr. CN1075323 din data de 13.11.2024, s-a solicitat, printre altele, suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 1 din 2

§ 2

Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de CORAL IMPEX SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă de ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE BUCUREȘTI Fără pronunțare asupra fondului contestației. Împotriva prezentei se poate formula plângere, în termen de 5 zile de la comunicare, în temeiul art. 23 alin. (2) din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU,

§ 3

Redactată în 4 exemplare, conține 4 pagini. Pagina 2 din 2