Încheiere 3766/2024
Încheiere CNSC3766_2024_Incheiere_3766.pdf
Document CNSC
MEDICAL DEVICE STORE SRL în contradictoriu cu MUNICIPIUL GALATI
Încheierea CNSC nr. 3766/C11/4032 din 21.11.2024
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect «Aparatură electrocardiografie în cadrul proiectului „Achiziția de echipamente performante pentru dotarea Ambulatoriului de specialitate din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie «Elisabeta Doamna» Galați”, anunț de participare nr. CN1074432/17.10.2024, s-a solicitat Consiliului, printre altele, suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea cauzei. Pe rol se află capătul de cerere privind suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea cauzei. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de MEDICAL DEVICE STORE SRL, în contestația depusă în contradictoriu cu MUNICIPIUL GALAȚI. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 (cinci) zile de la comunicare. Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de MEDICAL DEVICE STORE SRL, în contestația depusă în contradictoriu cu MUNICIPIUL GALAȚI. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 (cinci) zile de la comunicare. Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
3766_2024_Incheiere_3766.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 3766/C11/4032 Data: 21.11.2024 Prin contestația nr. C008/18.11.2024, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 74208/18.11.2024, formulată de MEDICAL DEVICE STORE SRL, cu sediul social și punctul de lucru în Bucureşti, str. Gen. H.M. Berthelot, nr. 107, sectorul 1, având CUI RO 36765608, înregistrată la Registrul Comerțului sub numărul J40/9676/2021, reprezentată legal de Cristea Aurelian, în calitate de administrator, în cadrul licitației deschise, organizată de MUNICIPIUL GALAȚI, cu sediul în Galați, str. Domnească nr. 54, județul Galați, în calitate de autoritate contractantă, în vederea atribuirii contractului achiziție publică de furnizare având ca obiect «Aparatură electrocardiografie în cadrul proiectului „Achiziția de echipamente performante pentru dotarea Ambulatoriului de specialitate din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie «Elisabeta Doamna» Galați”, anunț de participare nr. CN1074432/17.10.2024, s-a solicitat Consiliului, printre altele, suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea cauzei. Pe rol se află capătul de cerere privind suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea cauzei. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de MEDICAL DEVICE STORE SRL, în contestația depusă în contradictoriu cu MUNICIPIUL GALAȚI. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 (cinci) zile de la comunicare. Pagina 1 din 2
Pagina 2 din 2