Încheiere 3150/2024
Încheiere CNSC3150_2024_Incheiere_3150.pdf
Document CNSC
ROVALSTONE SRL în contradictoriu cu COMUNA ADÂNCATA (PRIMĂRIA)
Încheierea CNSC nr. 3150/C11/3396 din 07.10.2024
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect Extindere rețea de canalizare în comuna Adâncata, județul Suceava, anunț de participare simplificat nr. SCN1153547/24.09.2024, s-a solicitat Consiliului, printre altele, suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației. Pe rol se află acest capăt de cerere. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite cererea de suspendare a procedurii de atribuire în cauză formulată de ROVALSTONE SRL în contestația depusă în contradictoriu cu COMUNA ADÂNCATA (PRIMĂRIA) și, pe cale de consecință, suspendă procedura de atribuire până la soluționarea cauzei. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 (cinci) zile de la comunicare.Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite cererea de suspendare a procedurii de atribuire în cauză formulată de ROVALSTONE SRL în contestația depusă în contradictoriu cu COMUNA ADÂNCATA (PRIMĂRIA) și, pe cale de consecință, suspendă procedura de atribuire până la soluționarea cauzei. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 (cinci) zile de la comunicare.Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
3150_2024_Incheiere_3150.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 3150/C11/3396 Data: 07.10.2024 Prin contestația nr. 540/01.10.2024, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 62602/02.10.2024, formulată de ROVALSTONE SRL, cu sediul în Suceava, str. Ion Irimescu nr. 1, cam. 3- 5, județul Suceava, având CUI RO 24412319, înregistrată la Registrul Comerțului sub numărul J33/1379/2008, reprezentată legal de Juravlea Valentin - administrator, împotriva documentației de atribuire, întocmită de COMUNA ADÂNCATA (PRIMĂRIA), cu sediul în comuna Adâncata, str. Principală nr. 120, județul Suceava, în calitate de autoritate contractantă, în vederea atribuirii contractului de lucrări având ca obiect Extindere rețea de canalizare în comuna Adâncata, județul Suceava, anunț de participare simplificat nr. SCN1153547/24.09.2024, s-a solicitat Consiliului, printre altele, suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației. Pe rol se află acest capăt de cerere. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite cererea de suspendare a procedurii de atribuire în cauză formulată de ROVALSTONE SRL în contestația depusă în contradictoriu cu COMUNA ADÂNCATA (PRIMĂRIA) și, pe cale de consecință, suspendă procedura de atribuire până la soluționarea cauzei. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 (cinci) zile de la comunicare.
Pagina 1 din 1