AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Încheiere CNSC 3143/2024

SIAD ROMANIA SRL în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC COLTEA

Încheierea CNSC nr. 3143/C2/3379 din 04.10.2024

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Încheierea CNSC nr. 3143/C2/3379 din 04.10.2024

Data din document
2024-10-04
Complet
C2

Obiectul procedurii

având ca obiect GAZE MEDICALE - Lotul 1 - oxigen medicinal, s-a solicitat, printre altele, suspendarea procedurii de atribuire, până la soluționarea pe fond a cauzei. Pe rol se află cererea privind suspendarea procedurii de atribuire. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, cererea de suspendare a procedurii de atribuire până la soluționarea contestației, formulată de SIAD ROMÂNIA SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă SPITALUL CLINIC COLȚEA. Obligatorie. Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, cererea de suspendare a procedurii de atribuire până la soluționarea contestației, formulată de SIAD ROMÂNIA SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă SPITALUL CLINIC COLȚEA. Obligatorie. Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Încheiere 3143/2024

Încheiere CNSC
An dosar: NedisponibilÎnregistrare: 62212Data înregistrării: Nedisponibilă
ContestatorSIAD ROMANIA SRL
Autoritate contractantăSPITALUL CLINIC COLTEA

3143_2024_Incheiere_3143.pdf

Document asociat

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 1.993 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 3143/C2/3379 Data: 04.10.2024 Prin contestația înregistrată la Consiliu sub nr. 62212/01.10.2024, formulată de SIAD ROMÂNIA SRL, cu sediul social în București, Drumul Osiei nr. 75-79, sector 6, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/1056/1996, având CUI 8184529, reprezentată legal prin Roxana Miorița Jouni și convențional de către societatea de avocați Kinstellar S.P.A.R.L., cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, Calea Victoriei nr. 174, Corp A, sector 1, împotriva raportului procedurii nr. 16768/23.09.2024, emis de SPITALUL CLINIC COLȚEA, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în București, B-dul I.C. Brătianu nr. 1, sector 3, cod poștal 030171, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea încheierii unui acord-cadru de furnizare având ca obiect GAZE MEDICALE - Lotul 1 - oxigen medicinal, s-a solicitat, printre altele, suspendarea procedurii de atribuire, până la soluționarea pe fond a cauzei. Pe rol se află cererea privind suspendarea procedurii de atribuire. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, cererea de suspendare a procedurii de atribuire până la soluționarea contestației, formulată de SIAD ROMÂNIA SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă SPITALUL CLINIC COLȚEA. Obligatorie. Pagina 1 din 2

§ 2

Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere, în termen de cinci zile de la comunicare. Pagina 2 din 2