Încheiere 3001/2024
Încheiere CNSC3001_2024_Incheiere_3001.pdf
Document CNSC
URBIOLED SRL în contradictoriu cu MUNICIPIUL PIATRA NEAMT
Încheierea CNSC nr. 3001/C2/3167 din 24.09.2024
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect Furnizarea şi montajul echipamentelor tehnologice şi funcţionale din cadrul proiectului „Modernizarea Sistemului de Iluminat Public în Municipiul Piatra Neamţ" -Etapa 3, s-a solicitat, printre altele, suspendarea procedurii de atribuire, până la soluționarea pe fond a cauzei. Pe rol se află capătul de cerere privind suspendarea procedurii de atribuire. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de URBIOLED SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă, MUNICIPIUL PIATRA-NEAMŢ. Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de URBIOLED SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă, MUNICIPIUL PIATRA-NEAMŢ. Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
3001_2024_Incheiere_3001.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 3001/C2/3167 Data: 24.09.2024 Prin contestația înregistrată la CNSC sub nr. 58222/13.09.2024, formulată de URBIOLED SRL, cu sediul social în situat în Comuna Valea Lupului, strada Victoriei nr. 69, județul Iaşi, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J22/1956/2016, având CUI RO32614831, reprezentată legal prin administrator Ciotir Ana-Maria şi convenţional prin Staicu Daniela - Cabinet de avocat, cu sediul în Bucureşti, Sector 1, Ansamblul rezindenţial WIN Herăstrău (la Recepţie), strada Barajul Argeş nr. 8A, Corp C3, Etaj 1, Apartament nr. 3105, unde se solicită și comunicarea actelor, împotriva documentației de atribuire, emisă de MUNICIPIUL PIATRA-NEAMŢ, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în Piatra Neamț, str. Ștefan cel Mare nr. 6-8, județul Neamț, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea încheierii contractului de achiziție publică având ca obiect Furnizarea şi montajul echipamentelor tehnologice şi funcţionale din cadrul proiectului „Modernizarea Sistemului de Iluminat Public în Municipiul Piatra Neamţ" -Etapa 3, s-a solicitat, printre altele, suspendarea procedurii de atribuire, până la soluționarea pe fond a cauzei. Pe rol se află capătul de cerere privind suspendarea procedurii de atribuire. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de URBIOLED SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă, MUNICIPIUL PIATRA-NEAMŢ. Pagina 1 din 2
Prezenta încheiere este obligatorie pentru părți, în temeiul art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 zile de la comunicare. Pagina 2 din 2