AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Încheiere CNSC 1682/2024

STERILECO SRL în contradictoriu cu SPITALUL MUNICIPAL"SF.IERARH DR.LUCA" ONESTI

Încheierea CNSC nr. 1682/C7/982 din 03.06.2024

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Încheierea CNSC nr. 1682/C7/982 din 03.06.2024

Data din document
2024-06-03
Complet
C7

Obiectul procedurii

având ca obiect „Servicii de colectare, transport și eliminare finală a deșeurilor medicale cu furnizarea de ambalaje, conform caietului de sarcini nr. 20311/12.12.2023”. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cererii de față, constată următoarele: STERILECO SRL a învestit Consiliul cu cererea de restituire a cauțiunii aferentă contestației fără număr de înregistrare la emitent din 28.03.2024, înregistrată la CNSC sub nr. 19285/29.03.2024, privind procedura antemenționată, organizată de către SPITALUL MUNICIPAL „SF. IERARH DR. LUCA” ONEŞTI, aceasta fiind transmisă și autorității contractante. Prin decizia nr. 1084/C7/982 din 24.04.2024, CNSC a admis, în parte, contestația formulată de către STERILECO SRL. Cauțiunea a fost constituită în sumă de 16.416,00 lei, fiind depusă la dosar recipisa de consemnare nr. 210090528/1, eliberată de CEC Bank SA Sucursala Piața Alba Iulia. Prin adresa nr. 8778/29.05.2024, înregistrată la CNSC cu nr. 33938/30.05.2024, SPITALUL MUNICIP…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de către STERILECO SRL și dispune restituirea către aceasta a cauțiunii în sumă de 16.416,00 lei, constituită la CEC Bank SA Sucursala Piața Alba Iulia, conform recipisei de consemnare nr. 210090528/1, aferentă contestației fără număr de înregistrare la emitent din 28.03.2024, înregistrată la CNSC sub nr. 19285/29.03.2024. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 zile de la comunicare. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Sanda IOANIŢESCU Bianca-Laura POPESCU Nicu-Sorin TURTUREA Pagina 2 din 3
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Încheiere 1682/2024

Încheiere CNSC
An dosar: 2024Înregistrare: 19285Data înregistrării: Nedisponibilă

1682_2024_Incheiere_1682.pdf

Document asociat

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 3.881 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 1682/C7/982 Data: 03.06.2024 Prin cererea fără număr de înregistrare la emitent din 28.05.2024, înregistrată la CNSC cu nr. 33457/29.05.2024, STERILECO SRL, cu sediul în București, Calea Văcărești nr. 391, clădirea Sun Offices, intrarea A, etaj 3, sectorul 4, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/1293/2023, având CUI RO15071999, reprezentată convențional prin SCA Mircea și Asociații, a solicitat restituirea cauțiunii aferentă contestației fără număr de înregistrare la emitent din 28.03.2024, înregistrată la CNSC sub nr. 19285/29.03.2024, privind procedura de licitație deschisă, organizată de către SPITALUL MUNICIPAL „SF. IERARH DR. LUCA”, cu sediul în Onești, str. Perchiului nr. 1, județul Bacău, în calitate de autoritate contractantă, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, având ca obiect „Servicii de colectare, transport și eliminare finală a deșeurilor medicale cu furnizarea de ambalaje, conform caietului de sarcini nr. 20311/12.12.2023”. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cererii de față, constată următoarele: STERILECO SRL a învestit Consiliul cu cererea de restituire a cauțiunii aferentă contestației fără număr de înregistrare la emitent din 28.03.2024, înregistrată la CNSC sub nr. 19285/29.03.2024, privind procedura antemenționată, organizată de către SPITALUL MUNICIPAL „SF. IERARH DR. LUCA” ONEŞTI, aceasta fiind transmisă și autorității contractante. Prin decizia nr. 1084/C7/982 din 24.04.2024, CNSC a admis, în parte, contestația formulată de către STERILECO SRL. Cauțiunea a fost constituită în sumă de 16.416,00 lei, fiind depusă la dosar recipisa de consemnare nr. 210090528/1, eliberată de CEC Bank SA Sucursala Piața Alba Iulia. Prin adresa nr. 8778/29.05.2024, înregistrată la CNSC cu nr. 33938/30.05.2024, SPITALUL MUNICIPAL „SF. IERARH DR. LUCA” Pagina 1 din 3

§ 2

ONEŞTI a transmis punctul său de vedere cu privire la cererea de restituire a cauțiunii, în care a menționat că: „... ne exprimăm acordul pentru restituirea cauțiunii aferentă contestației depusă de STERILECO S.R.L.” Până la momentul pronunțării încheierii, autoritatea contractantă nu a formulat cerere de despăgubiri privind cauțiunea constituită de către STERILECO SRL. Față de cele constatate, nefiind formulate cereri de despăgubiri de către SPITALUL MUNICIPAL „SF. IERARH DR. LUCA” ONEŞTI, cu luarea în considerare a prevederilor art. 611 alin. (5) și (6) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul va dispune restituirea cauțiunii în sumă de 16.416,00 lei, constituită la CEC Bank SA Sucursala Piața Alba Iulia, conform recipisei de consemnare nr. 210090528/1, către STERILECO SRL. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de către STERILECO SRL și dispune restituirea către aceasta a cauțiunii în sumă de 16.416,00 lei, constituită la CEC Bank SA Sucursala Piața Alba Iulia, conform recipisei de consemnare nr. 210090528/1, aferentă contestației fără număr de înregistrare la emitent din 28.03.2024, înregistrată la CNSC sub nr. 19285/29.03.2024. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 zile de la comunicare. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Sanda IOANIŢESCU Bianca-Laura POPESCU Nicu-Sorin TURTUREA Pagina 2 din 3

§ 3

Redactată în 4 (patru) exemplare, conține 2 (două) pagini Pagina 3 din 3