Încheiere 1671/2024
Încheiere CNSC1671_2024_Incheiere_1671.pdf
Document CNSC
AVE BIHOR SRL în contradictoriu cu ASOCIATIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARA S.I.M.D. HARGHITA
Încheierea CNSC nr. 1671/C8/1802 din 30.05.2024
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „DELEGARE PRIN CONCESIUNE A GESTIUNII ACTIVITĂȚILOR DE COLECTARE ŞI TRANSPORT A DEŞEURILOR MUNICIPALE PE RAZA JUDEŢULUI HARGHITA ȘI DE OPERARE A STAȚIILOR DE TRANSFER DE LA CORUND, MIERCUREA CIUC ŞI A CENTRELOR DE COLECTARE SEPARATĂ A DEŞEURILOR DE LA TOPLIŢA, GHEORGHENI, BĂLAN, CORUND, MIERCUREA CIUC, CRISTURU SECUIESC, VLĂHIȚA ȘI SÂNSIMION" s-a solicitat Consiliului, între altele, suspendarea procedurii. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DISPUNE: Respinge, ca nefondată, cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de AVE BIHOR SRL în contradictoriu cu ASOCIAȚIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ S.I.M.D. HARGHITA. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 zile de la comunicare. Pagina 1 din 1Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
1671_2024_Incheiere_1671.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 1671/C8/1802 Data: 30.05.2024 Prin contestația nr. 11023/27.05.2024, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 33019/28.05.2024, formulată de AVE BIHOR SRL, cu sediul în municipiul Oradea str. Matei Corvin nr. 100, județul Bihor, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J05/2082/2008, având CUI 24324675, reprezentată legal prin administrator Kovács Zoltan, împotriva documentației de atribuire elaborată de ASOCIAȚIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ S.I.M.D. HARGHITA, cu sediul în Miercurea-Ciuc, str. Piața Libertății nr. 5, județul Harghita, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă în vederea atribuirii contractului de servicii având ca obiect „DELEGARE PRIN CONCESIUNE A GESTIUNII ACTIVITĂȚILOR DE COLECTARE ŞI TRANSPORT A DEŞEURILOR MUNICIPALE PE RAZA JUDEŢULUI HARGHITA ȘI DE OPERARE A STAȚIILOR DE TRANSFER DE LA CORUND, MIERCUREA CIUC ŞI A CENTRELOR DE COLECTARE SEPARATĂ A DEŞEURILOR DE LA TOPLIŢA, GHEORGHENI, BĂLAN, CORUND, MIERCUREA CIUC, CRISTURU SECUIESC, VLĂHIȚA ȘI SÂNSIMION" s-a solicitat Consiliului, între altele, suspendarea procedurii. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DISPUNE: Respinge, ca nefondată, cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de AVE BIHOR SRL în contradictoriu cu ASOCIAȚIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ S.I.M.D. HARGHITA. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 zile de la comunicare. Pagina 1 din 1