AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Încheiere CNSC 1413/2024

URBIOLED SRL în contradictoriu cu COMUNA GARLENI

Încheierea CNSC nr. 1413/C2/1592 din 14.05.2024

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Încheierea CNSC nr. 1413/C2/1592 din 14.05.2024

Data din document
2024-05-14
Complet
C2

Obiectul procedurii

având ca obiect Execuție lucrări pentru investiția „Modernizarea sistemului de iluminat public prin creșterea eficientei energetice a infrastructurii de iluminat public în Comuna Garleni, din județul Bacău”, s-a solicitat, printre altele, suspendarea procedurii de atribuire, până la soluționarea pe fond a cauzei. Pe rol se află capătul de cerere privind suspendarea procedurii de atribuire. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de URBIOLED SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă, COMUNA GARLENI. Prezenta încheiere este obligatorie pentru părți, în temeiul art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de URBIOLED SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă, COMUNA GARLENI. Prezenta încheiere este obligatorie pentru părți, în temeiul art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Încheiere 1413/2024

Încheiere CNSC
An dosar: 2024Înregistrare: 27925Data înregistrării: Nedisponibilă
ContestatorURBIOLED SRL
Autoritate contractantăCOMUNA GARLENI

1413_2024_Incheiere_1413.pdf

Document asociat

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.117 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 1413/C2/1592 Data: 14.05.2024 Prin contestația înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 27925/08.05.2024, formulată de URBIOLED SRL, cu sediul în comuna Valea Lupului, strada Victoriei nr. 69, județul Iași, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J22/1956/2016, având CUI RO32614831, reprezentată legal prin administrator Ciotir Ana-Maria și convențional prin Staicu Daniela - Cabinet de avocat, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, Aleea Mizil nr. 14-18, et. 1, ap. 10, sectorul 3, împotriva documentației de atribuire, elaborată de COMUNA GARLENI, cu sediul în Comuna Garleni, județul Bacău, în cadrul procedurii de atribuire simplificată, organizată în vederea încheierii contractului de achiziție publică având ca obiect Execuție lucrări pentru investiția „Modernizarea sistemului de iluminat public prin creșterea eficientei energetice a infrastructurii de iluminat public în Comuna Garleni, din județul Bacău”, s-a solicitat, printre altele, suspendarea procedurii de atribuire, până la soluționarea pe fond a cauzei. Pe rol se află capătul de cerere privind suspendarea procedurii de atribuire. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de URBIOLED SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă, COMUNA GARLENI. Prezenta încheiere este obligatorie pentru părți, în temeiul art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pagina 1 din 2

§ 2

Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 zile de la comunicare. Pagina 2 din 2