AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Încheiere CNSC 1154/2024

ASFAMIXT SRL | ANTREPRIZA REPARATII SI LUCRARI ARL CLUJ SA în contradictoriu cu JUDETUL BIHOR

Încheierea CNSC nr. 1154/C5/2320 din 12.04.2024

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Încheierea CNSC nr. 1154/C5/2320 din 12.04.2024

Data din document
2024-04-12
Complet
C5

Obiectul procedurii

având ca obiect „Creșterea accesibilității pe drumurile județene în Zona Metropolitană Oradea – Lot 3”, organizată de U.A.T JUDEȚUL BIHOR (CONSILIUL JUDEȚEAN BIHOR), cu sediul în Oradea, str. Parcul Traian nr. 5, județul Bihor. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată ANTREPRIZA REPARAȚII ȘI LUCRĂRI – ARL CLUJ SA și dispune restituirea către aceasta a recipisei de consemnare nr. 1, eliberată de Raiffeisen, Agenția 13 Septembrie la data de 16.08.2023, din care rezultă consemnarea cauțiunii în valoare de 1.630.808,89 lei. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere, în termen de 5 zile de la comunicare. Redactat în 4 exemplare originale, conține 3 pagini. Pagina 1 din 1
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată ANTREPRIZA REPARAȚII ȘI LUCRĂRI – ARL CLUJ SA și dispune restituirea către aceasta a recipisei de consemnare nr. 1, eliberată de Raiffeisen, Agenția 13 Septembrie la data de 16.08.2023, din care rezultă consemnarea cauțiunii în valoare de 1.630.808,89 lei. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere, în termen de 5 zile de la comunicare. Redactat în 4 exemplare originale, conține 3 pagini. Pagina 1 din 1
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Încheiere 1154/2024

Încheiere CNSC
An dosar: 2023Înregistrare: 44224, 44608Data înregistrării: Nedisponibilă
ContestatorAsociere neclară între înregistrări și document; verificați dosarele.
Autoritate contractantăJUDETUL BIHOR

1154_2024_Incheiere_1154.pdf

Document asociat

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.044 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2), art. 21 alin. (1), art. 27 alin. (2) și art. 611 alin. (7) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 1154/C5/2320 Data: 12.04.2024 Prin adresa fără număr, înregistrată la Consiliu sub nr. 12552/28.02.2024, ANTREPRIZA REPARAȚII ȘI LUCRĂRI – ARL CLUJ SA, cu sediul în Cluj-Napoca, str. Fabricii, nr. 131, județul Cluj, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J12/953/1997, având CUI RO 9478840, reprezentată convențional prin avocat Oana Hliboceanu, cu sediul procesual ales în București, Calea 13 Septembrie nr. 90, etaj 2, cam 201, sector 5, a formulat cererea de restituire a cauțiunii constituite pentru soluționarea contestației, care a făcut obiectul dosarului nr. 2320/2023, formulată în cadrul procedurii licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Creșterea accesibilității pe drumurile județene în Zona Metropolitană Oradea – Lot 3”, organizată de U.A.T JUDEȚUL BIHOR (CONSILIUL JUDEȚEAN BIHOR), cu sediul în Oradea, str. Parcul Traian nr. 5, județul Bihor. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată ANTREPRIZA REPARAȚII ȘI LUCRĂRI – ARL CLUJ SA și dispune restituirea către aceasta a recipisei de consemnare nr. 1, eliberată de Raiffeisen, Agenția 13 Septembrie la data de 16.08.2023, din care rezultă consemnarea cauțiunii în valoare de 1.630.808,89 lei. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere, în termen de 5 zile de la comunicare. Redactat în 4 exemplare originale, conține 3 pagini. Pagina 1 din 1