Încheiere 802/2024
Încheiere CNSC802_2024_Incheiere_802.pdf
Document CNSC
EURO AUDIT SERVICE SRL în contradictoriu cu PRIMARIA COMUNEI MIHAESTI
Încheierea CNSC nr. 802/C7/676 din 14.03.2024
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Modernizarea sistemului de iluminat stradal în comuna Mihăești, județul Vâlcea”, se solicită, în principal modificarea documentației de atribuire în sensul eliminării cerințelor restrictive care limitează în mod nelegal concurența, decalarea termenului de depunere a ofertelor și continuarea procedurii în conformitate cu prevederile legale în vigoare aplicabile în materia achizițiilor publice, precum și cu respectarea principiilor consacrate de art. 2 al Legii nr. 98/2016, iar în subsidiar, în situația în care se va constata faptul că nu mai pot fi adoptate masuri de remediere, anularea procedurii de atribuire, precum și obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată. Prin prezenta urmează a fi soluționată cererea prin care EURO-AUDIT SERVICE S.R.L. a solicitat suspendarea procedurii de atribuire. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite cererea de suspendare a procedurii, formulată de către EURO-AUDIT SERVICE S.R.L., cu sediul în Târgoviște, str. Calafat nr. 7, județul Dâmbovița, în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA MIHĂEŞTI (PRIMĂRIA COMUNEI MIHĂEŞTI), cu sediul în Mihăești, str. Buleta nr. 27, județul Vâlcea și dispune suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea fondului cauzei. Prezenta încheiere este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 zile de la comunicare. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Redactată în 4 (patru) exemplare, conține 5 (cinci) pagini. Pagina 2 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
802_2024_Incheiere_802.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 25 și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 802/C7/676 Data: 14.03.2024 Prin contestația nr. 210/06.03.2024, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 14169/07.03.2024, formulată de către EURO-AUDIT SERVICE S.R.L., cu sediul în Târgoviște, str. Calafat nr. 7, județul Dâmbovița, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J15/954/2004, având CUI RO16869469, împotriva prevederilor documentației de atribuire emisă de către COMUNA MIHĂEŞTI (PRIMĂRIA COMUNEI MIHĂEŞTI), cu sediul în Mihăești, str. Buleta nr. 27, județul Vâlcea, în calitate de entitate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Modernizarea sistemului de iluminat stradal în comuna Mihăești, județul Vâlcea”, se solicită, în principal modificarea documentației de atribuire în sensul eliminării cerințelor restrictive care limitează în mod nelegal concurența, decalarea termenului de depunere a ofertelor și continuarea procedurii în conformitate cu prevederile legale în vigoare aplicabile în materia achizițiilor publice, precum și cu respectarea principiilor consacrate de art. 2 al Legii nr. 98/2016, iar în subsidiar, în situația în care se va constata faptul că nu mai pot fi adoptate masuri de remediere, anularea procedurii de atribuire, precum și obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată. Prin prezenta urmează a fi soluționată cererea prin care EURO-AUDIT SERVICE S.R.L. a solicitat suspendarea procedurii de atribuire. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, Pagina 1 din 2
CONSILIUL DECIDE: Admite cererea de suspendare a procedurii, formulată de către EURO-AUDIT SERVICE S.R.L., cu sediul în Târgoviște, str. Calafat nr. 7, județul Dâmbovița, în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA MIHĂEŞTI (PRIMĂRIA COMUNEI MIHĂEŞTI), cu sediul în Mihăești, str. Buleta nr. 27, județul Vâlcea și dispune suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea fondului cauzei. Prezenta încheiere este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 zile de la comunicare. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Redactată în 4 (patru) exemplare, conține 5 (cinci) pagini. Pagina 2 din 2