Încheiere 412/2024
Încheiere CNSC412_2024_Incheiere_412.pdf
Document CNSC
GLOBAL COMPANY INCORPORATE SRL în contradictoriu cu CONSILIUL JUDEȚEAN SUCEAVA
Încheierea CNSC nr. 412/C11/283 din 05.02.2024
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
Prin contestația nr. 148/01.02.2024, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 6646/02.02.2024, depusă de GLOBAL COMPANY INCORPORATE SRL, cu sediul în Drobeta-Turnu Severin, str. Iuliu Maniu nr. 9, bl. 4, sc. 1, ap. 10, județul Mehedinți, înregistrată la Registrul Comerțului cu nr. J25/288/2013, având CUI RO 32221301, reprezentată legal de Stănescu-Vatau Daniel-Mihai, privind licitația deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de Servicii de elaborare Studiu de Fezabilitate (S.F.) aferent proiectului „Implementarea a 3.000 km de trasee cicloturistice la nivel național", anunț de participare nr. CN1061461/04.11.2023, de CONSILUL JUDENȚEAN SUCEAVA, cu sediul în str. Ștefan cel Mare nr. 36, Suceava, județul Suceava, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat, printre altele, suspendarea procedurii de atribuire și aplicarea oricărei decizii luate de autoritatea contractantă, până la adoptarea măsurilor ce asigură respectarea preveder…Verifică pasajul în context →
Respinge, ca nefondată, cererea GLOBAL COMPANY INCORPORATE SRL, cuprinsă în contestație sa, de suspendare a procedurii de atribuire. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere, în termen de cinci zile de la comunicare. 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
412_2024_Incheiere_412.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 412/C11/283 Data: 05.02.2024 Prin contestația nr. 148/01.02.2024, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 6646/02.02.2024, depusă de GLOBAL COMPANY INCORPORATE SRL, cu sediul în Drobeta-Turnu Severin, str. Iuliu Maniu nr. 9, bl. 4, sc. 1, ap. 10, județul Mehedinți, înregistrată la Registrul Comerțului cu nr. J25/288/2013, având CUI RO 32221301, reprezentată legal de Stănescu-Vatau Daniel-Mihai, privind licitația deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de Servicii de elaborare Studiu de Fezabilitate (S.F.) aferent proiectului „Implementarea a 3.000 km de trasee cicloturistice la nivel național", anunț de participare nr. CN1061461/04.11.2023, de CONSILUL JUDENȚEAN SUCEAVA, cu sediul în str. Ștefan cel Mare nr. 36, Suceava, județul Suceava, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat, printre altele, suspendarea procedurii de atribuire și aplicarea oricărei decizii luate de autoritatea contractantă, până la adoptarea măsurilor ce asigură respectarea prevederilor legale în domeniul achizițiilor publice sau până la soluționarea definitivă a prezentei contestații. Pe rol se află acest capăt de cerere. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: 1
Respinge, ca nefondată, cererea GLOBAL COMPANY INCORPORATE SRL, cuprinsă în contestație sa, de suspendare a procedurii de atribuire. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere, în termen de cinci zile de la comunicare. 2