Decizie 307/2025
Decizie CNSC2025_307_2025_Decizie_307.pdf, BO2025_307_2025_BO2025_307.pdf
Document CNSC
ROMCONSTRUCTOR SRL în contradictoriu cu COMUNA PARAVA (CONSILIUL LOCAL PARAVA)
Decizia CNSC nr. 307/C1/3 din 10.02.2025
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect: „Execuție lucrări pentru investiția: Construire pod punct Miron, în localitatea Drăgușani și pod punct Nica, în localitatea Parava, comuna Parava, județul Bacău”, cod CPV 45221110-6, s-a solicitat: anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 5277/23.12.2024 și anularea, în parte, a adresei nr. 5274/23.12.2024 cu referire la partea care ține de ROMCONSTRUCTOR SRL. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Respinge,Verifică pasajul în context →
care contestatorul le menționează, ci, faptul că acestea, regăsite, nu respectă cerința impusă în documentația de atribuire. Autoritatea contractantă subliniază faptul că documentația de atribuire, la care se adaugă clarificările postate în SEAP, nu a fost contestată de niciun operator economic, drept pentru care, toate prevederile acestea și-au consolidat forța obligatorie, atât pentru autoritatea contractantă, cât, mai ales, pentru operatorii economici participanți la procedura de atribuire, inclusiv, pentru contestator. B. Critica punct 2. Autoritatea contractantă precizează că la pag. 8 din caietul de sarcini a solicitat expert cheie principal - inginer CFDP, iar în oferta contestatorului, s-a constatat faptul că inginerul/expertul propus nu are studii în domeniul CFDP, însuși contestatorul, recunoscând, în cuprinsul contestației, că dl. .. .., nu este absolvent în domeniul CFDP. În ceea ce privește susținerea contestatorului potrivit căreia, ar fi trebuit avut în vedere faptul că…Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2025_307_2025_Decizie_307.pdf, BO2025_307_2025_BO2025_307.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 307/C1/3 Data: 10.02.2025 Prin contestația nr. 2043/30.12.2024, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 9/03.01.2025 (transmisă prin e-mal, la data de 30.12.2024), formulată de ROMCONSTRUCTOR SRL, cu sediul în Bacău, B-dul Ioniță Sandu Sturza, nr. 78, județul Bacău, având cod unic de înregistrare RO952761, înmatriculată la Oficiul pentru Registrul Comerțului sub nr. J04/35/1991, reprezentată legal de administrator, împotriva rezultatului procedurii emis de către autoritatea contractantă COMUNA PARAVA (CONSILIUL LOCAL PARAVA), cu sediul în Comuna Parava, FS, FN, județul Bacău, în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect: „Execuție lucrări pentru investiția: Construire pod punct Miron, în localitatea Drăgușani și pod punct Nica, în localitatea Parava, comuna Parava, județul Bacău”, cod CPV 45221110-6, s-a solicitat: anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 5277/23.12.2024 și anularea, în parte, a adresei nr. 5274/23.12.2024 cu referire la partea care ține de ROMCONSTRUCTOR SRL. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Respinge,
ca
nefondată, contestația
formulată
de ROMCONSTRUCTOR SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA PARAVA (CONSILIUL LOCAL PARAVA). Obligatorie. Pagina 1 din 2
Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare.
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 307/C1/3 Data: 10.02.2025 Prin contestația nr. 2043/30.12.2024, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 9/03.01.2025 (transmisă prin e-mal, la data de 30.12.2024), formulată de ......... SRL, cu sediul în ........., .. județul ........., având cod unic de înregistrare ..., înmatriculată la Oficiul pentru Registrul Comerțului sub nr. ........., reprezentată legal de ........., împotriva rezultatului procedurii emis de către autoritatea contractantă ........., cu sediul în Comuna ........., .., județul ........., în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect: „Execuție lucrări pentru investiția: Construire pod punct Miron, în localitatea .. și pod punct Nica, în localitatea ........., comuna ........., județul .........”, cod CPV 45221110-6, s-a solicitat: anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 5277/23.12.2024 și anularea, în parte, a adresei nr. 5274/23.12.2024 cu referire la partea care ține de ......... SRL. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: În fapt, contestatorul precizează că, prin adresa nr. 5277/23.12.2025, reprezentând comunicarea rezultatului procedurii, autoritatea contractantă i-a adus la cunoștință faptul că oferta depusă a fost respinsă, în conformitate cu prevederile art. 137 din HG nr. 395/2016. Raportat la motivele invocate de către autoritatea contractantă, în respingerea ofertei depuse, contestatorul precizează următoarele: Motiv 1. „(...) Formularul de oferta obliga la „Ofertantul va prezenta - o listă detaliată și un grafic cu operațiunile de mentenanță ce intra în atribuțiile investitorului pe durata garanției, activități care duc la pierderea garanției și clauze de excludere”. Contestatorul precizează că, în cadrul propunerii tehnice, la pag. 1511- 1524, s-a prezentat Planul privind măsurile de supraveghere a Pagina 1 din 16
lucrărilor în perioada de garanție acordată, cât și măsuri aplicate de ofertant pentru supravegherea lucrărilor în perioada de garanție acordată. În aceste documente se regăsește descris modul de supraveghere a lucrărilor în perioada de garanție acordată de către beneficiar și totodată modul de comunicare între beneficiar și executant De asemenea, în cadrul documentului prezentat, se regăsește descrisă modalitatea de intervenție și timpii de intervenție pentru potențiale defecțiuni datorate executantului; se regăsește modul de urmărire a construcției de către beneficiar.
Motiv 2. „În caietul de sarcini se solicita: Reprezentant al antreprenorului – team leader - Expert cheie principal inginer specialist CFDP (sau echivalent, pentru ofertanții din afara țării se vor accepta clarificări/ atestări echivalente). Ofertantul l-a prezentat pe dl. .. .. - care nu este absolvent al domeniului CFDP”. Contestatorul precizează că la pagina 1068-1169 din propunerea tehnică a detaliat personalul pus la dispoziție, unde, se regăsește nominalizat ca șef de șantier dl. .. .., care are calitatea de expert cheie principal si deține diploma de inginer CFDP. În opinia contestatorului, autoritatea contractantă a încălcat, în mod flagrant, principiul tratamentului egal, prin nesocotirea tuturor documentelor puse la dispoziție în cadrul propuneri tehnice. Totodată, contestatorul consideră că autoritatea contractantă a încălcat principiul proporționalității, prin faptul ca impus criterii de selecție restrictive, respectiv, criterii riguroase asupra experienței șefului de șantiere si a experienței similare. Prin adresa nr. 142/16.01.2025, înregistrată la CNSC sub nr. 3697/21.01.2025, autoritatea contractantă transmite dosarul achiziției publice, precum și punctul de vedere cu privire la contestația în cauză, solicitând respingerea acesteia și continuarea procedurii. Față de criticile formulate de contestator, autoritatea contracarantă aduce următoarele contra-argumente: A. Critica punct 1. Autoritatea contractată precizează că, începând cu pag. 1511 din propunerea tehnică, partea 5, ofertantul a prezentat următoarele: Planul cu măsurile de supraveghere a lucrărilor în perioada de garanție acordată. Proces-Verbal de intervenție (Anexa 1, 2 și 3). Măsuri aplicate de ofertant pentru supravegherea lucrărilor în perioada de garanție acordată. Arată că, la secțiunile indicate în contestație (și oriunde în ofertă) nu se regăsește „lista detaliată și un grafic cu operațiunile de mentenanță ce intra în atribuțiile investitorului pe durata garanției, activități care duc la pierderea garanției și clauze de excludere” - așa cum se solicita în documentația de atribuire. Autoritatea contractantă precizează că, între cele două aspecte, respectiv, cel indicat de ofertant că s-ar regăsi în ofertă („Măsuri aplicate de ofertant pentru supravegherea lucrărilor în perioada de garanție acordată) și cel cu privire la cerința obligatorie a documentației de atribuire (lista detaliată și un grafic cu operațiunile de mentenanță ce intră în atribuțiile investitorului pe durata garanției”) există diferențe majore, chiar diametral opuse, astfel: Pagina 3 din 16
- ofertantul indică măsurile pe care le va avea el în vedere pe durata garanției; - documentația de atribuire solicită și impune să fie indicate atribuțiile investitorului pe durata garanției, activități care duc la pierderea garanției și clauze de excludere. În ceea ce privește invocarea, de către contestator, a încălcării principiului tratamentului egal, autoritatea contractantă subliniază faptul că motivul respingerii nu a fost faptul că nu s-au regăsit informațiile pe
care contestatorul le menționează, ci, faptul că acestea, regăsite, nu respectă cerința impusă în documentația de atribuire. Autoritatea contractantă subliniază faptul că documentația de atribuire, la care se adaugă clarificările postate în SEAP, nu a fost contestată de niciun operator economic, drept pentru care, toate prevederile acestea și-au consolidat forța obligatorie, atât pentru autoritatea contractantă, cât, mai ales, pentru operatorii economici participanți la procedura de atribuire, inclusiv, pentru contestator. B. Critica punct 2. Autoritatea contractantă precizează că la pag. 8 din caietul de sarcini a solicitat expert cheie principal - inginer CFDP, iar în oferta contestatorului, s-a constatat faptul că inginerul/expertul propus nu are studii în domeniul CFDP, însuși contestatorul, recunoscând, în cuprinsul contestației, că dl. .. .., nu este absolvent în domeniul CFDP. În ceea ce privește susținerea contestatorului potrivit căreia, ar fi trebuit avut în vedere faptul că un alt expert „(...) nominalizat ca șef de șantier - .. .. are calitatea de expert cheie principal și deține diploma de inginer CFDP (...)”, autoritatea contractantă menționează că, cerința se referea la expertul propus pentru funcția de reprezentant al antreprenorului și nu la șef de șantier. Prin adresa nr. 2073/03.01.2025, înregistrată la CNSC sub nr. 1223/10.01.2025, ......... SRL depune, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 210912098/1 din 03.01.2025, eliberată de CEC Bank – Sucursala ........., în cuantum de 88.000,00 lei. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, CONSILIUL constată următoarele: ........., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura simplificată online, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect: „Execuție lucrări pentru investiția: Construire pod punct Miron, în localitatea .. și pod punct Nica, în localitatea ........., comuna ........., județul .........”, cod CPV 45221110-6, elaborând, în acest sens, documentația de atribuire aferentă și publicând, în SEAP, anunțul de participare nr. ../19.07.2024, conform căruia valoarea estimată a procedurii este 4.901.161,00 lei, fără TVA. Conform cap. II.2.5) din anunț, criteriul de atribuire al contractului este „cel mai bun raport calitate-preț”. Procedând la analiza pe fond, Consiliul reține că, o primă critică a ......... SRL, privește respingerea ofertei sale, ca inadmisibilă și neconformă, prin adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. 5277/23.12.2024, deoarece, nu respectă cerințele documentației de atribuire, motiv pentru care, Consiliul va analiza această critică prin raportare atât la cerințele documentației de atribuire, cât și la legislația specifică în materie. Pagina 5 din 16
Astfel, din analiza adresei de comunicare rezultat nr. 5277/23.12.2024, se reține că, primul motiv de neconformitate invocat, se referă la nerespectarea cerinței din cadrul Fișei de date și a Caietului de sarcini referitoare la obligativitatea de a indica, în cadrul Formularului de ofertă tehnică „o listă detaliată și un grafic cu operațiunile de mentenanță ce intră în atribuțiile investitorului pe durata garanției, activități care duc la pierderea garanției și clauze de excludere”. Consiliul reține că această cerință se regăsește la pct.IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice din cadrul Fișei de date, astfel:
„Propunerea tehnica va fi prezentata în așa fel încât sa detalieze si sa demonstreze îndeplinirea tuturor cerințelor din Caietele de sarcini. Propunerea tehnica, pentru executarea lucrărilor - va fi prezentata respectând cerințele formularului de oferta atașat în secțiunea FORMULARE. Informațiile indicate in modelul cadru de oferta tehnica din cadrul secțiunii FORMULARE este obligatoriu ca și conținut si documente atașate”. De asemenea în cadrul formularului de ofertă tehnică, autoritatea contractantă a solicitat : 1. Masuri aplicate de Ofertant pentru supravegherea lucrărilor în perioada de garanție acordată [Structurați informația, după cum urmează:] Potențiale defecte datorate viciului
de execuție Modalitatea de intervenție Măsura luată pe perioada execuției pentru eliminarea apariției defecțiunii Termenul de intervenți e Durata
de remediere a potențialelor defecțiuni datorate viciilor
de execuție Resurse alocate (financiare, materiale, echipamente și personal) [introduceți] [introduceț i] [introduceți] [introduce ți] [introduceți] [introduceți] [necompletarea informațiilor ce se regăsesc in acest tabel duce la respingerea ofertei]. „Oferta va fi respinsa, fără clarificări, daca nu prezinta o lista detaliata și un grafic cu operațiunile de mentenanța ce intra in atribuțiile investitorului pe durata garanției, activități care duc la pierderea garanție si clauze de excludere”. Din analiza cerinței rezultă în mod evident că ofertanții trebuiau să prezinte o listă detaliată și un grafic cu operațiunile de mentenanța ce intră in atribuțiile investitorului (adică a beneficiarului lucrării, în speță autorității contractante) pe durata garanției, scopul acesteia fiind evitarea ofertării unui termen de garanție suplimentar nerealist și pe care ofertanții să îl anuleze prin impunerea unor condiții artificiale de reducere a garanției, prin impunerea unor operațiuni de mentenanță care să pice in sarcina investitorului și care, dacă nu sunt făcute, investitorul sa piardă garanția. Astfel, contestatorul avea obligația de a indica, în cadrul formularului ,atât măsurile aplicate de aceasta pentru supravegherea lucrărilor în perioada de garanție acordată, cât și o listă detaliată și un grafic cu operațiunile de mentenanța ce intra in atribuțiile investitorului (autorității contractante) pe durata garanției, activități care duc la pierderea garanției și clauze de excludere, aceasta cerință fiind esențială, din perspectiva autorității contractante, nerespectarea ei fiind de natură a crea incertitudini cu privire la modul în care ofertantul va asigura funcționarea optimă și pe termen lung, a lucrării. Pagina 7 din 16
Or, din analiza propunerii tehnice a ......... SRL, se reține că, la pag.1511-1524 indicate, acesta s-a limitat doar la măsurile pe care le va avea în vedere pe durata garanției, fără nici o referire la lista detaliată și graficul cu operațiunile de mentenanța ce intră in atribuțiile investitorului (adică a beneficiarului lucrării, în speță autorității contractante) pe durata garanției, respectiv, activități care duc la pierderea garanției și clauze de excludere. Conținutul documentației de atribuire, așa cum aceasta este întocmită de autoritatea contractantă, este obligatoriu atât pentru
operatorii economici participanți la procedură care au obligația de a-și elabora ofertele în conformitate cu prevederile acesteia (art. 123 din HG nr. 395/2016), cât și pentru autoritatea contractantă, aceasta fiind obligată ca, în desfășurarea procedurii de achiziție publică, să respecte atât dispozițiile legale aplicabile în acest domeniu, cât și prevederile propriei documentații de atribuire care stabilește regulile ce trebuie respectate de ambele părți în derularea procesului competitiv. Având a se pronunța în limitele învestirii sale și ținând cont de faptul că ofertanții nu au contestat cerințele privind modul laborios/complex de elaborare a propunerii tehnice, iar, prin depunerea ofertelor pentru procedura în cauză, aceștia au acceptat condițiile impuse de autoritatea contractantă, nemodificată anterior datei limită de depunere a ofertelor, Consiliul reține că documentația de atribuire (inclusiv caietul de sarcini) este obligatorie, atât pentru autoritate, cât și pentru ofertanți, care trebuie să o respecte întocmai. Prin depunerea ofertei, ......... SRL și-a însușit conținutul întregii documentații de atribuire, deci, implicit și cerințele, expres detaliate în cadrul documentației de atribuire, referitoare la structura propunerii tehnice, respectiv, prezentarea și a unei liste detaliate și un grafic cu operațiunile de mentenanța ce intra în atribuțiile investitorului pe durata garanției, activități care duc la pierderea garanției și clauze de excludere, iar, riscul întocmirii ofertelor cade în sarcina operatorului economic, el neputând să își invoce propria culpă, ca motiv al întocmirii neconforme a ofertei, potrivit principiului „nemo auditur propriam turpitudinem allegans”, fiind incidente prevederile art. 133 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 395/2016, conform cărora, propunerea tehnică trebuie să corespundă cerințelor prevăzute în cadrul documentației de atribuire; oferta care nu satisface cerințele caietului de sarcini este considerată o ofertă neconformă, iar, comisia de evaluare are obligația de a respinge ofertele neconforme [art. 137 alin. (1) din hotărâre]. Consiliul reține faptul că operatorii economici, în elaborarea ofertei tehnice, trebuie să țină cont de toate cerințele exprese ale documentației de atribuire, astfel încât, nu pot propune execuția unei lucrări ce nu respectă toate cerințele exprese ale autorității contractante, doar în baza unor simple decizii comerciale, în încercarea de fi declarate ca și câștigătoare, prin vicierea rezultatului. În cauza C 131/16, CJUE s-a pronunțat astfel: „Or, în conformitate cu jurisprudența citată la punctul 29 din prezenta hotărâre, o solicitare adresată de autoritatea contractantă unui ofertant de a furniza declarațiile și documentele necesare nu poate avea, în principiu, alt obiect decât clarificarea ofertei acestuia din urmă sau îndreptarea unei erori vădite care viciază oferta menționată. Prin urmare, ea nu îi poate permite cu titlu general unui ofertant să furnizeze declarațiile și documentele a căror comunicare era impusă prin caietul de sarcini și care nu au fost comunicate în Pagina 9 din 16
termenul stabilit pentru depunerea ofertelor. Conform jurisprudenței menționate la punctul 31 din prezenta hotărâre, ea nu poate nici să aibă ca rezultat depunerea de către un ofertant a unor documente care cuprind modificări de așa natură încât constituie, în realitate, o nouă ofertă”. În aceste condiții, comisia de evaluare nu avea dreptul să solicite sau să accepte din partea acestui ofertant completarea, detalierea sau înlocuirea propunerii tehnice cu o alta, revizuită, având în vedere că un astfel de demers ar fi constituit un avantaj evident în favoarea acestuia, cu încălcarea prevederilor art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, care
interzic determinarea apariției unui avantaj ca urmare a solicitării unor clarificări, în speță, transformarea unei oferte neelaborată corespunzător documentației de atribuire (sancționată de legiuitor cu respingerea ca neconformă), într-una conformă. Prin urmare, în acord atât cu dispozițiile legale amintite, cât și cu cele ale documentației de atribuire, autoritatea contractantă este obligată să analizeze conformitatea tuturor ofertelor prezentate, cu respectarea principiului tratamentului egal consacrat de prevederile art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 98/2016, raportat la toți operatorii economici participanți la procedura în cauză. În cauza C-523/16, CJUE s-a pronunțat astfel: „Astfel, Curtea a statuat printre altele că o solicitare de clarificare nu poate suplini lipsa unui înscris sau a unei informații a căror comunicare era impusă de documentele achiziției, autoritatea contractantă fiind obligată să respecte cu strictețe criteriile stabilite chiar de ea (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 octombrie 2013, Manova, C- 336/12, EU:C:2013:647, punctul 40, precum și Hotărârea din 11 mai 2017, Archus și Gama, C- 131/16, EU:C:2017:358, punctul 33)” . Este adevărat că procedura de achiziție publică este reglementată de norma din domeniul dreptului public care se desfășoară sub autoritatea principiului priorității interesului public, însă, în etapa de evaluare, autoritatea contractantă nu poate să respecte doar acest principiu și să încalce celelalte principii, expres reglementate de prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, în special, principiile nediscriminării, tratamentului egal și transparenței. În cadrul Hotărârii din 10 octombrie 2013, CJUE s-a pronunțat în cauza C-336/12 astfel: „31 Principiul egalității de tratament și obligația de transparență se opun oricărei negocieri între autoritatea contractantă și un ofertant în cadrul unei proceduri de atribuire a unor contracte de achiziții publice, ceea ce implică faptul că, în principiu, o ofertă nu poate fi modificată după depunerea sa nici la inițiativa autorității contractante, nici la cea a ofertantului. În consecință, autoritatea contractantă nu poate solicita lămuriri unui ofertant a cărui ofertă apreciază că este imprecisă sau neconformă cu specificațiile tehnice din caietul Pagina 11 din 16
de sarcini (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 martie 2012, SAG ELV Slovensko și alții, C 599/10, punctele 36 și 37). 32 Curtea a precizat însă că articolul 2 din Directiva 2004/18 nu se opune ca datele referitoare la ofertă să poată fi corectate sau completate punctual, în special întrucât necesită în mod vădit o simplă clarificare sau pentru a înlătura erori materiale evidente (Hotărârea SAG ELV Slovensko și alții, citată anterior, punctul 40).
33 Curtea a formulat în această hotărâre anumite cerințe care delimitează această posibilitate de a solicita în scris ofertanților o clarificare a ofertei lor. 34 Mai întâi, o cerere de clarificare a unei oferte, care poate interveni numai după ce autoritatea contractantă a luat cunoștință de ansamblul ofertelor, trebuie, în principiu, adresată în mod echivalent tuturor ofertanților care se află în aceeași situație (a se vedea în acest sens Hotărârea SAG ELV Slovensko și alții, citată anterior, punctele 42 și 43). 35 În continuare, cererea trebuie să privească toate punctele ofertei care impun o clarificare (a se vedea în acest sens Hotărârea SAG ELV Slovensko și alții, citată anterior, punctul 44). 36 În plus, această cerere nu poate conduce la prezentarea de către un anumit ofertant a ceea ce în realitate ar fi o nouă ofertă (a se vedea în acest sens Hotărârea SAG ELV Slovensko și alții, citată anterior, punctul 40). 37 În sfârșit, în general, în cadrul exercitării puterii de apreciere de care dispune în ceea ce privește posibilitatea de a solicita candidaților să își clarifice oferta, autoritatea contractantă trebuie să trateze candidații în mod egal și loial, astfel încât să nu se poată considera, la finalizarea procedurii de selecție a ofertelor și în raport cu rezultatul acesteia, că solicitarea de clarificare a favorizat sau a defavorizat nejustificat candidatul sau candidații cărora le a fost adresată (Hotărârea SAG ELV Slovensko și alții, citată anterior, punctul 41)”. În cauza C 42/13 CJUE la considerentele 42 - 44 a reținut că: „42. Or, Curtea a hotărât deja că unei autorități contractante îi revine sarcina de a respecta cu strictețe criteriile pe care ea însăși le-a stabilit, astfel încât aceasta ar avea obligația să excludă de la o achiziție un operator economic care nu a comunicat un înscris sau o informație a cărei prezentare era impusă în documentele acestei achiziții sub sancțiunea excluderii (a se vedea în acest sens Hotărârea Manova, C 336/12, EU:C:2013:647, punctul 40). 43. Această obligație strictă ce revine autorităților contractante derivă din principiul egalității de tratament și din obligația de transparență care decurge de aici, cărora le sunt supuse autoritățile contractante, în temeiul articolului 2 din Directiva 2004/18. 44. Astfel, pe de o parte, principiul egalității de tratament impune ca ofertanții să dispună de aceleași șanse în formularea ofertelor lor și implică, așadar, ca aceste oferte să fie supuse acelorași condiții pentru toți ofertanții. Pe de altă parte, obligația de transparență are ca scop să garanteze absența riscului de favoritism și de arbitrar din partea autorității contractante. Aceasta implică formularea tuturor condițiilor și modalităților procedurii de atribuire în mod clar, precis și neechivoc în anunțul de participare sau în caietul de sarcini, astfel încât, în primul rând, să permită tuturor ofertanților informați în mod rezonabil și obișnuit de diligenți să le înțeleagă conținutul exact și să le interpreteze în același mod și, în al doilea rând, să permită autorității contractante să verifice efectiv dacă ofertele prezentate de ofertanți corespund criteriilor care guvernează contractul în cauză”. Pagina 13 din 16
Prin urmare, în acord atât cu dispozițiile legale amintite, cât și cu cele ale documentației de atribuire, Consiliul constată că autoritatea contractantă a analizat conformitatea ofertei contestatorului, cu respectarea principiului tratamentului egal, consacrat de prevederile art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 98/2016, raportat la toți potențialii participanți la procedura în cauză. Față de cele mai sus menționate, Consiliul reține că autoritatea contractantă a constatat, în mod corect, față de oferta contestatorului, incidența prevederilor art. 137 alin. (3) din HG nr. 395/2016, potrivit
cărora „oferta este considerată neconformă dacă nu satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini”, deoarece din propunerea tehnică lipsesc elementele/cerințe expres solicitate de autoritatea contractantă în cadrul documentației de atribuire . Raportat la cele evocate și ținând seama că, printre atribuțiile comisiei de evaluare sunt și cele de verificare a conformității propunerilor tehnice ale ofertanților cu prevederile documentației de atribuire și de stabilire a ofertelor inacceptabile și/sau neconforme, precum și a motivelor care stau la baza încadrării acestora în fiecare din aceste categorii, așa cum este prevăzut la art. 127 alin. (1) lit. f) și j) din HG nr. 395/2016, Consiliul constată că această verificare s-a făcut, în cazul ofertei contestatorului, cu rigurozitatea impusă de legislația în domeniu și, pe cale de consecință, criticile acestuia privind nelegalitatea evaluării propriei sale oferte sunt nefondate, urmând să fie respinse. În ceea ce privește restul criticilor sesizate de către contestator, cu privire la modalitatea nelegală de evaluare a ofertei sale, Consiliul nu mai analizează conformitatea acestora, atâta vreme cât, din cauza motivelor antemenționate, nu poate fi înlăturat caracterul neconform al ofertei ......... SRL, rezultatul fiind același. Pentru considerentele anterior expuse, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestația formulată de ......... SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă .......... Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de ......... SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă .......... Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare .. PREȘEDINTE .. Consilier de soluționare .. .. Redactat practicaua deciziei Pagina 15 din 16
.. Redactată în 4 (patru) exemplare originale, conține 9 (nouă) pagini
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.