Încheiere 3555/2023
Încheiere CNSC3555_2023_Incheiere_3555.pdf
Document CNSC
MEGANOVA SRL în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC DE PSIHIATRIE SI NEUROLOGIE BRASOV
Încheierea CNSC nr. 3555/C2/3435 din 13.12.2023
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Servicii de catering (preparare, transport și distribuire hrană) necesare asigurării hranei pacienților și personalului sanitar care au acest drept de 3 ori pe zi la Sediul Central și Secțiile exterioare”, s-au solicitat: „- suspendarea procedurii de atribuire conform art. 22 din Legea nr. 101/2016 până la soluționarea contestației noastre, având în vedere faptul că o continuare a procedurii ne-ar prejudicia în mod grav; - anularea comunicării, anularea rezultatului procedurii, reevaluarea ofertelor conform Fișa de date a achiziției - reevaluarea prin analiză detailată și de verificare pe fond a ofertelor depuse cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor legale incidente și invocate prin prezenta, a documentației de atribuire; - obligarea autoritarii contractante la continuarea procedurii de atribuire prin aplicarea în mod corespunzător a criteriului de atribuire doar ofertelor admisibile”. Pe rol se află capătul de cerere privind suspendarea procedurii de atribuire.…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, cererea de suspendare a procedurii de atribuire, până la soluționarea contestației, formulată de MEGANOVA SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă SPITALUL CLINIC DE PSIHIATRIE ȘI NEUROLOGIE BRAȘOV. Prezenta încheiere este obligatorie pentru părți, în temeiul art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de cinci zile de la comunicare, în temeiul art. 23 alin. (2) din Legea nr. 101/2016. Pagina 2 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
3555_2023_Incheiere_3555.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 3555/C2/3435 Data: 13.12.2023 Prin contestația nr. 1448/05.12.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestației sub nr. 66608/06.12.2023, formulată de MEGANOVA SRL, cu sediul social în municipiul Brașov, B- dul Gării nr. 7, Hotel Kronwell, parter, birou nr. 1, județul Brașov, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J08/383/1993, având CUI RO 7848750, reprezentată prin administrator dl. Daniel Popescu, împotriva comunicării rezultatului procedurii, emisă de SPITALUL CLINIC DE PSIHIATRIE ȘI NEUROLOGIE BRAȘOV, cu sediul în Brașov, strada Prundului nr. 7-9, județul Brașov, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire, prin licitație deschisă, organizată în vederea încheierii contractului de achiziție publică având ca obiect „Servicii de catering (preparare, transport și distribuire hrană) necesare asigurării hranei pacienților și personalului sanitar care au acest drept de 3 ori pe zi la Sediul Central și Secțiile exterioare”, s-au solicitat: „- suspendarea procedurii de atribuire conform art. 22 din Legea nr. 101/2016 până la soluționarea contestației noastre, având în vedere faptul că o continuare a procedurii ne-ar prejudicia în mod grav; - anularea comunicării, anularea rezultatului procedurii, reevaluarea ofertelor conform Fișa de date a achiziției - reevaluarea prin analiză detailată și de verificare pe fond a ofertelor depuse cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor legale incidente și invocate prin prezenta, a documentației de atribuire; - obligarea autoritarii contractante la continuarea procedurii de atribuire prin aplicarea în mod corespunzător a criteriului de atribuire doar ofertelor admisibile”. Pe rol se află capătul de cerere privind suspendarea procedurii de atribuire. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, Pagina 1 din 2
CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, cererea de suspendare a procedurii de atribuire, până la soluționarea contestației, formulată de MEGANOVA SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă SPITALUL CLINIC DE PSIHIATRIE ȘI NEUROLOGIE BRAȘOV. Prezenta încheiere este obligatorie pentru părți, în temeiul art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de cinci zile de la comunicare, în temeiul art. 23 alin. (2) din Legea nr. 101/2016. Pagina 2 din 2