AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Încheiere CNSC 1635/2023

FRASINUL SRL în contradictoriu cu COMPANIA NATIONALA DE INVESTITII SA

Încheierea CNSC nr. 1635/C5/732 din 09.06.2023

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Încheierea CNSC nr. 1635/C5/732 din 09.06.2023

Data din document
2023-06-09
Complet
C5

Obiectul procedurii

având ca obiect „Proiectare – fază adaptare la amplasament, execuție lucrări și asistență tehnică din partea proiectantului pentru obiectivele de investiții Pachet 99 lot 1-2”, LOT 1 – Complex Sportiv în sat Rodna, comuna Rodna, județul Bistrița- Năsăud, cod CPV 45200000-9 (Rev.2), organizată de COMPANIA NAȚIONALĂ DE INVESTIȚII SA, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în municipiul București, Piața Națiunilor Unite nr. 9, bloc 107, sector 5. Pagina 1 din 7
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Repune pe rol cererea de restituire a cauțiunii nr. 1148/23.06.2022, formulată de FRASINUL SRL Respinge cererea nr. 1148/23.06.2022 formulată de FRASINUL SRL privind restituirea recipisei de consemnare cauțiunii nr. 207951299/1 din data de 28.03.2022, emisă de CEC Bank SA, Sucursala Bistrița, în valoare de 88.000,00 lei. Admite cererea nr. 855/SJA/23.05.2023, formulată de CNI SA de predare a recipisei de consemnare nr. 207951299/1 din data de 28.03.2022, emisă de CEC Bank SA, Sucursala Bistrița, în valoare de 88.000,00 lei. Valoarea integrală a cauțiunii (88.000,00 lei) va fi pusă de către CEC Bank SA la dispoziția creditorului COMPANIA NAȚIONALĂ DE INVESTIȚII SA, la cererea acestuia, însoțită de o copie „conform cu originalul”, a prezentei încheieri, cu mențiunea „Definitivă”. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 zile de la comunicare, conform dispozițiilor art. 611alin. (7) din Legea nr. 101/2016. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Fl…
Verifică pasajul în context →

Considerente, din document

Consiliul reține că, societatea FRASINUL SRL a formulat cererea nr. 1148/ 23.06.2022, de restituire a cauțiunii aferentă contestației sale nr. 537/24.03.2022. Soluționarea cererii a fost suspendată prin Încheierea nr. 1820 din 14.07.2022, până la rămânerea definitivă a hotărârii care va fi pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI, în dosarul nr. 16462/3/2022. Ca urmare a Deciziei civile nr. 2714/2022, pronunțată în data de 03.11.2022 de Curtea de Apel București în dosarul nr. 16462/3/2022 și a Încheierii din data de 27.02.2023, având în vedere dispozițiile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 („Suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei produce efecte până la rămânerea definitivă a hotărârii în cauza care a provocat suspendarea.”), coroborate cu art. 25 alin. (5) din aceeași lege și cu art.413 alin. (2) și art. 415 pct. (4) C. proc. civ., Consiliul stabilește repunerea pe rol a cererii de restituire a cauțiunii nr. 1148/23.06.2023, formulată de FRASINUL SRL. Consiliul constată …
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Încheiere 1635/2023

Încheiere CNSC
An dosar: 2022Înregistrare: 15528Data înregistrării: Nedisponibilă
ContestatorFRASINUL SRL
Autoritate contractantăCOMPANIA NATIONALA DE INVESTITII SA

1635_2023_Incheiere_1635.pdf

Document asociat

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 17.495 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 1635/ C5/732 Data: 09.06.2023 Prin adresa nr. 1148/23.06.2022, transmisă prin mijloace electronice (e-mail), înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 31720/24.06.2022, SC FRASINUL SRL, cu sediul în str. Turturelelor nr. 11A, sector 3, București, CUI cu sediul în satul Anieș, Comuna Maieru nr. 59, județul Bistrița-Năsăud, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J06/278/1999, având CIF RO 12337680, reprezentată legal prin Larionesi Traian, în calitate de administrator și convențional prin SCA Ceparu și Irimia, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la SCA Ceparu și Irimia în municipiul București, str. Ștefan Mihăileanu nr. 11, sector 2, a formulat o cerere de restituire a cauțiunii constituită în vederea soluționării contestației care a făcut obiectul dosarului nr. 732/2022, formulată în cadrul procedurii de atribuire „simplificată”, online, fără etapă finală de licitație electronică, a contractului de achiziție publică de lucrări având ca obiect „Proiectare – fază adaptare la amplasament, execuție lucrări și asistență tehnică din partea proiectantului pentru obiectivele de investiții Pachet 99 lot 1-2”, LOT 1 – Complex Sportiv în sat Rodna, comuna Rodna, județul Bistrița- Năsăud, cod CPV 45200000-9 (Rev.2), organizată de COMPANIA NAȚIONALĂ DE INVESTIȚII SA, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în municipiul București, Piața Națiunilor Unite nr. 9, bloc 107, sector 5. Pagina 1 din 7

§ 2

Soluționarea cererii de restituire a cauțiunii formulată de FRASINUL SRL a fost suspendată de CNSC prin Încheierea nr. 1820/C5/ 732/14.07.2023. Prin adresa nr. 855SJA/23.05.2023, înregistrată la CNSC sub nr. 28101/24.05.2023, autoritatea contractantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE INVESTIȚII SA a solicitat Consiliului predarea recipisei de consemnare nr. 207951299/1 din data de 28.03.2022, emisă de CEC Bank SA, Sucursala Bistrița, în valoare de 88.000,00 lei, deoarece, prin decizia civilă nr. 2714/2022 (dosar nr. 16462/3/2022), pronunțată în data de 03.11.2022 de Curtea de Apel București – Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal și prin Încheierea din data de 27.02.2023 a aceeași instanțe, a fost admisă cererea sa de chemare în judecată având ca obiect pretenții. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cererii de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat să soluționeze contestația nr. 537/24.03.2022, transmisă, inițial, prin mijloace electronice (e-mail) și, ulterior, în original, prin poștă, înregistrată la Consiliu sub nr. 15528/24.03.2022 și, respectiv, sub nr. 15980/28.03.2022, contestat de FRASINUL SRL, în calitate de lider al asocierii FRASINUL SRL – MOLDOPROIECT ASD SRL, prin care acest operator economic a contestat rezultatul procedurii de atribuire menționată în partea introductivă. Contestația, pentru care a fost format dosarul Consiliului nr. 732/2022, a fost soluționată prin decizia nr. 832/C5/732 din 19.04.2022, în sensul respingerii ei ca nefondată. În temeiul art. 611 din Legea nr. 101/2016, pentru soluționarea contestației, FRASINUL SRL a constituit o cauțiune în cuantum de 88.000,00 lei, dovedită prin recipisa de consemnare nr. 207951299/1 din data de 28.03.2022, emisă de CEC Bank SA, Sucursala Bistrița. Potrivit documentelor probatorii aflate la dosarul cauzei, decizia a fost atacată cu plângere de către FRASINUL SRL, aceasta fiind respinsă, ca nefondată, de Curtea de Apel București, prin Decizia civilă nr. 1546/2022, pronunțată în data de 26.05.2022. Prin adresa nr. 1148/23.06.2022, transmisă prin mijloace electronice (e-mail), înregistrată la Consiliu sub nr. 31720/24.06.2022, FRASINUL SRL, prin reprezentant convențional SCA Ceparu și Irimia, a solicitat restituirea cauțiunii constituită pentru contestația care a făcut obiectul dosarului nr. 732/2022. Anexat cererii de restituire a cauțiunii, FRASINUL SRL a depus Împuternicirea avocațială Seria B 6861707/2022 pentru următoarele activități: „redactare, semnare, depunere, reprezentare cerere restituire cauțiune D. 732/2022, ridicare original recipisă nr. 207951299/1 din 28.03.2022 în sumă de 88.000 lei”. Pagina 2 din 7

§ 3

Prin încheierea nr. 1820/C58/732 din 14.07.2022, Consiliul a dispus următoarele: „Suspendă soluționarea cererii de restituire a cauțiunii constituită prin Recipisa de consemnare nr. 207951299/1 din 28.03.2022, eliberată de CEC Bank – Sucursala Bistrița, în sumă de 88.000 lei, cerere formulată de FRASINUL SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă, COMPANIA NAȚIONALĂ DE INVESTIȚII SA, până la rămânerea definitivă a deciziei pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a Contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 16462/3/2022”. Prin adresa nr. 855/SJA/23.05.2023, COMPANIA NAȚIONALĂ DE INVESTIȚII SA a informat organul adminsitrativ-jurisdicțional, în ceea ce privește recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 207951299/1 din 28.03.2022, în sumă de 88.000,00 lei că, prin Decizia civilă nr. 2714/2022, pronunțată în ședință publică la data de 03.11.2022 de către Curtea de Apel București și prin Încheierea din data de 27.02.2023 privind îndreptarea unei erori materiale strecurate în dispozitivul Deciziei civile nr. 2714/2022 (dosar nr. 16462/3/2022), a fost admisă în parte cererea sa de chemare în judecată având ca obiect „pretenții față de pârâta Frasinul SRL”. Astfel, autoritatea contractantă arată că, în dispozitivul deciziei, Curtea de Apel București a dispus faptul că „obligă pârâta la plata către reclamantă, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul cauzat prin întârziere la finalizarea procedurii de atribuire, a unei sume, calculate în conformitate cu formula de ajustare prevăzută la art. 3 alin. (4) din O.U.G. nr. 27/2022, corespunzătoare perioadei dintre data desemnării ofertei câștigătoare și până la soluționarea contestației de către CNSC, respectiv 19.02.2022-19.04.2022. Admite cererea privind reținerea cauțiunii în limita acoperirii integrale a sumei astfel rezultate și punerea acesteia la dispoziția recurentei reclamante CNI”. De asemenea, autoritatea contractantă arată că, prin Încheierea din data de 27.02.2023, emisă de Curtea de Apel București, a fost îndreptată eroarea materială din dispozitivul deciziei susmenționate, după cum urmează: „va îndrepta eroarea materială din cuprinsul Deciziei nr. 2714/03.11.2022, în sensul că se va menționa perioada 19.03.2023- 19.04.2023, în loc de 19.02.2023-19.04.2023, cum, din eroare, s-a menționat”. Totodată, COMPANIA NAȚIONALĂ DE INVESTIȚII SA a mai precizat că, la data formulării adresei, decizia susmenționată, împreună cu încheierea de îndreptare eroare materială au fost legalizate cu mențiunea definitivă (titlu executoriu), sens în care a formulat prezenta solicitare de predare a recipisei prin care a fost achitată cauțiunea, de către FRASINUL SRL, în valoare de 88.000, 00 lei, în temeiul dispozițiilor art. 611 alin. (51) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Pagina 3 din 7

§ 4

În probațiune, autoritatea contractantă a anexat, în copie, Decizia nr. 2714/03.11.2022 și Încheierea (îndreptare eroare materială) din data de 27.02.2023, ambele pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal. Prin adresa nr. 29138/732/C5/29.05.2023, Consiliul a solicitat COMPANIEI NAȚIONALE DE INVESTIȚII SA un punct de vedere cu privire la repunerea pe rol a cererii de restituire a cauțiunii formulată de FRASINUL SRL nr. 1148/23.06.2023. În mod similar, prin adresa nr. 29140/732/C5/29.05.2023, CNSC a solicitat operatorului economic FRASINUL SRL transmiterea unui punct de vedere cu privire la repunerea pe rol a cererii sale de restituire a cauțiunii, înregistrată sub nr. 1148/23.06.2022, precum și cu privire la solicitarea COMPANIEI NAȚIONALE DE INVESTIȚII de predare către aceasta a recipisei pe care societatea o solicită. Solicitarea a fost transmisă prin fax și e-mail către COMPANIA NAȚIONALĂ DE INVESTIȚII și prin poștă către FRASINUL SRL, la adresa indicată de către reprezentantul convențional al societății SCA CEPARU ȘI IRIMIA, aceasta fiind recepționată în data de 31.01.2023, conform corespondenței interne cu AR09186889578, însă, până la data prezentei, FRASINUL SRL nu a răspuns solicitării Consiliului, deși termenul de răspuns s-a împlinit. Prin adresa înregistrată la emitent cu nr. 906/SJA/30.05.21023, respectiv nr. 32312/30.05.20213, înregistrată la CNSC cu nr. 29567/ 31.05.2023, COMPANIA NAȚIONALĂ DE INVESTIȚII SA a solicitat Consiliului repunerea pe rol a cererii de restituire a cauțiunii, formulată de către FRASINUL SRL. Totodată, autoritatea contractantă a solicitat Consiliului să constate îndeplinirea condițiilor de predare a recipisei prin care a fost constituită cauțiunea aferentă dosarului CNSC nr. 732/2022, în vederea recuperării prejudiciului cauzat prin promovarea, cu rea-credință a contestației și plângerii împotriva deciziei CNSC, prejudiciu stabilit în mod definitiv prin Decizia civilă nr. 2714/2022, pronunțată în data de 03.11.2022 de Curtea de Apel București și Încheierea din data de 27.02.2023 (dosar nr. 16462/3/2022), înscrisuri ce au fost transmise Consiliului prin adresa nr. 855/SJA/23.05/2023. Mai mult, COMPANIA NAȚIONALĂ DE INVESTIȚII SA a învederat faptul că, din totalul valorii prejudiciului, stabilit prin titlu executoriu, de 101.592,04 lei, FRASINUL SRL a achitat către CNI SA suma de 13.592,04 lei, diferența dintre valoarea totală a prejudiciului cauzat de societate și valoarea achitată ca urmare a formulării notificării CNI SA, este de 88.000,00 lei, reprezentând cauțiunea ce urmează a fi încasată după decizia Consiliului. În probațiune, au fost depuse Notificarea CNI SA nr. 29520/19.05.2023 și extrasul de cont nr. 23143 din 23.05.2023, în care figurează suma de 13.592,04 lei, cu mențiunea „Decontare - Plăților Pagina 4 din 7

§ 5

FRASINUL SRL(...), Detalii/ROC/ sume preț bănești conf. Notificare 29520/19.081736/ 05.02.21//RFB”. Din examinarea coroborată a materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține că, societatea FRASINUL SRL a formulat cererea nr. 1148/ 23.06.2022, de restituire a cauțiunii aferentă contestației sale nr. 537/24.03.2022. Soluționarea cererii a fost suspendată prin Încheierea nr. 1820 din 14.07.2022, până la rămânerea definitivă a hotărârii care va fi pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI, în dosarul nr. 16462/3/2022. Ca urmare a Deciziei civile nr. 2714/2022, pronunțată în data de 03.11.2022 de Curtea de Apel București în dosarul nr. 16462/3/2022 și a Încheierii din data de 27.02.2023, având în vedere dispozițiile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 („Suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei produce efecte până la rămânerea definitivă a hotărârii în cauza care a provocat suspendarea.”), coroborate cu art. 25 alin. (5) din aceeași lege și cu art.413 alin. (2) și art. 415 pct. (4) C. proc. civ., Consiliul stabilește repunerea pe rol a cererii de restituire a cauțiunii nr. 1148/23.06.2023, formulată de FRASINUL SRL. Consiliul constată că prin Sentința civilă nr. 4205/05.09.2022 (dosar nr. 16462/3/2022), Tribunalul București – Secția a II-a Contencios Administrativ și Fiscal a respins, ca neîntemeiată, cerea de chemare în judecată, formulată de CNI, în contradictoriu cu FRASINUL SRL, având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei totale de 628.643,26 lei (fără TVA), cu titlu de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului creat de întârzierile înregistrate la finalizarea procedurii de atribuire, ca urmare a promovării de către pârâtă a două contestații la CNSC. Această sentință a fost atacată cu recurs de către CNI SA. Prin Decizia civilă nr. 2714/2022 (dosar nr. 16462/3/2022), pronunțată în data de 03.11.2022 de Curtea de Apel București – Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal a dispus următoarele: „Admite recursul formulat de recurenta reclamantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE INVESTIȚII CNI SA, împotriva Sentinței nr. 4205/05.09.2022, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a Contencios Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC FRASINUL SRL – lider al asocierii FRASINUL SRL – MOLDOPROIECT ASD SRL, (...). Rejudecând, admite în parte cererea de chemare în judecată și obligă pârâta la plata către reclamantă, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul cauzat prin întârziere la finalizarea procedurii de atribuire, a unei sume, calculate în conformitate cu formula de ajustare prevăzută la art. 3 alin. (4) din O.U.G. nr. 27/2022, corespunzătoare perioadei dintre data desemnării ofertei câștigătoare și până la soluționarea contestației de către CNSC, respectiv 19.02.2022 - 19.04.2022. Admite cererea privind reținerea cauțiunii în limita acoperirii integrale a sumei astfel rezultate și punerea acesteia la dispoziția recurentei reclamante CNI”. Pagina 5 din 7

§ 6

Prin Încheierea din data de 27.02.2023 (dosar nr. 16462/3/2022*), instanța de judecată a îndreptat eroarea materială din cuprinsul dispozitivului Deciziei civile nr. 2714/2022, în sensul că: „se va menționa perioada 19.03.2023-19.04.2023, în loc de 19.02.2023 - 19.04.2023, cum, din eroare, s-a menționat”. Prin Notificare nr. 491/SRC/18.05.2023 (nr. 29520/19.05.2023), CNI SA a comunicat societății FRASINUL SRL faptul că valoarea prejudiciului cauzat prin întârziere este de 101.592,04 lei, solicitându-i să achite suma de 13.592,04 lei, reprezentând diferența până la acoperirea integrală a prejudiciului, în condițiile în care recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 207951299/1 din data de 28.03.2022, emisă de CEC Bank SA, Sucursala Bistrița, este în valoare de 88.000,00 lei. Ca urmare a acestei notificări, SC FRASINUL SRL a achitat autorității contractante suma de 13.592,04 lei, așa cum rezultă din extrasul de cont nr. 23143 din 23.05.2023, aflat la dosarul cauzei, în cuprinsul căruia se regăsește următoarea mențiune: „Decontare - Plăților FRASINUL SRL(...), Detalii/ROC/ sume preț bănești conf. Notificare 29520/19.081736/ 05.02.21//RFB”. Față de cele de mai sus menționate, luând în considerare și faptul că FRASINUL SRL nu a formulat niciun răspuns la adresa nr. 29140/732/C5/ din 29.05.2023, Consiliul va respinge cererea formulată de FRASINUL SRL de restituire a cauțiunii constituită prin recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 207951299/1 din 28.03.2022, în sumă de 88.000,00 lei, emisă de CEC Bank SA, Sucursala Bistrița. (dosar CNSC nr. 732/2022). Totodată, Consiliul constată că sunt îndeplinite condițiile legale de predare a recipisei nr. 207951299/1 din 28.03.2022 către autoritatea contractantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE INVESTIȚII SA, în vederea acoperirii integrale a prejudiciului calculat de aceasta în sumă de 101.592,04 lei și acceptat de FRASINUL SRL prin achitarea diferenței de 13.592,04 lei, ca urmare a notificării autorității contractante. Suma de 88.000,00 lei, reprezentând cuantumul cauțiunii va fi indisponibilizată de CNSC la depozitarul CEC Bank SA, reprezentând cuantumul cuvenit autorității contractante - CNI SA, urmând ca această sumă să fie pusă, de către depozitarul CEC Bank SA, la dispoziția CNI SA, la prima cerere a sa, însoțită de copia, „conform cu originalul”, a prezentei încheieri cu mențiunea „Definitivă”. După rămânerea definitivă a prezentei încheieri, recipisa de consemnare a cauțiunii, în original, însoțită de o copie, „conform cu originalul”, a încheierii, cu mențiunea „Definitivă” se poate ridica de la sediul CNSC de către CNI, prin delegat, în baza împuternicirii în original și a copiei actului de identitate al acestuia, cu înștiințarea prealabilă (pentru verificarea îndeplinirii condițiilor legale de predare a recipisei și efectuarea formalităților necesare) sau se poate transmite prin poștă/printr-un serviciu de curierat rapid care va fi indicat de către CNI SA și pe cheltuiala acesteia Pagina 6 din 7

§ 7

Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Repune pe rol cererea de restituire a cauțiunii nr. 1148/23.06.2022, formulată de FRASINUL SRL Respinge cererea nr. 1148/23.06.2022 formulată de FRASINUL SRL privind restituirea recipisei de consemnare cauțiunii nr. 207951299/1 din data de 28.03.2022, emisă de CEC Bank SA, Sucursala Bistrița, în valoare de 88.000,00 lei. Admite cererea nr. 855/SJA/23.05.2023, formulată de CNI SA de predare a recipisei de consemnare nr. 207951299/1 din data de 28.03.2022, emisă de CEC Bank SA, Sucursala Bistrița, în valoare de 88.000,00 lei. Valoarea integrală a cauțiunii (88.000,00 lei) va fi pusă de către CEC Bank SA la dispoziția creditorului COMPANIA NAȚIONALĂ DE INVESTIȚII SA, la cererea acestuia, însoțită de o copie „conform cu originalul”, a prezentei încheieri, cu mențiunea „Definitivă”. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 zile de la comunicare, conform dispozițiilor art. 611alin. (7) din Legea nr. 101/2016. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Florentina DRĂGAN Ana-Magdalena RADU Ecaterina-Milica DOBROTĂ Redactată practicaua încheierii, Diana-Laura Bradea Redactată în 4 exemplare, conține 7 pagini. Pagina 7 din 7