Încheiere 1389/2023
Încheiere CNSC1389_2023_Incheiere_1389.pdf
Document CNSC
CARLAND SRL în contradictoriu cu PENITENCIARUL TULCEA
Încheierea CNSC nr. 1389/C2/1232 din 15.05.2023
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Furnizare pâine și produse alimentare” – Loturile nr. 22 și 24, solicitându-se: - anularea acestuia, pentru loturile nr. 22 și 24; - obligarea autorități contractante la excluderea de la procedură, în privința acestor loturi, a participanților BIOTA COM SRL și SUPER EXTRA PAN SRL și la desemnarea unor noi câștigători dintre cei care îndeplinesc condițiile legale. Pentru cele constatate, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Suspendă soluționarea contestației nr. 83/08.05.2023, înregistrată la CNSC sub nr. 24681/09.05.2023, formulată de CARLAND SRL, în contradictoriu cu PENITENCIARUL TULCEA, în calitate de autoritate contractantă, până la soluționarea de către Curtea de Apel Constanța – Secția de contencios administrativ și fiscal, a plângerii care formează obiectul dosarului nr. 260/36/2023. Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Suspendă soluționarea contestației nr. 83/08.05.2023, înregistrată la CNSC sub nr. 24681/09.05.2023, formulată de CARLAND SRL, în contradictoriu cu PENITENCIARUL TULCEA, în calitate de autoritate contractantă, până la soluționarea de către Curtea de Apel Constanța – Secția de contencios administrativ și fiscal, a plângerii care formează obiectul dosarului nr. 260/36/2023. Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
1389_2023_Incheiere_1389.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 1389/C2/1232 Data: 15.05.2023 Pe rolul Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor a fost înregistrată cu nr. 24681/09.05.2023, contestația nr. 83/08.05.2023, formulată de CARLAND SRL, cu sediul în Ploiești, strada Slt. Erou Călin Cătălin nr. 11, bl. C, sc. A, et. P, ap. 1, județul Prahova, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului cu nr. J29/1219/1998, CUI RO 11180179, reprezentată legal prin administrator Cătălin Cojocaru, împotriva raportului procedurii nr. 41582/04.05.2023, emis de către PENITENCIARUL TULCEA, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în Tulcea, strada Babadag nr. 142, județul Tulcea, în cadrul procedurii de atribuire, prin licitație deschisă, pe loturi, în vederea încheierii acordului- cadru cu 3 operatori economici, având ca obiect „Furnizare pâine și produse alimentare” – Loturile nr. 22 și 24, solicitându-se: - anularea acestuia, pentru loturile nr. 22 și 24; - obligarea autorități contractante la excluderea de la procedură, în privința acestor loturi, a participanților BIOTA COM SRL și SUPER EXTRA PAN SRL și la desemnarea unor noi câștigători dintre cei care îndeplinesc condițiile legale. Pentru cele constatate, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Suspendă soluționarea contestației nr. 83/08.05.2023, înregistrată la CNSC sub nr. 24681/09.05.2023, formulată de CARLAND SRL, în contradictoriu cu PENITENCIARUL TULCEA, în calitate de autoritate contractantă, până la soluționarea de către Curtea de Apel Constanța – Secția de contencios administrativ și fiscal, a plângerii care formează obiectul dosarului nr. 260/36/2023. Pagina 1 din 2
Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere. Pagina 2 din 2