Încheiere 1116/2023
Încheiere CNSC1116_2023_Incheiere_1116.pdf
Document CNSC
EURO - AUDIT SERVICE SRL | GLOBALSERV ELIN SRL în contradictoriu cu PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ORĂȘTIE
Încheierea CNSC nr. 1116/C2/751/754 din 20.04.2023
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect achiziția lucrărilor de construcții, achiziție dotări, active necorporale pentru obiectivul de investiții „Modernizarea și eficientizarea iluminatului public în municipiul Orăștie”, s-au solicitat: - Anularea adresei nr. 3568/14.03.2023 și a tuturor actelor subsecvente, precum și a celor care au stat la baza emiterii acesteia; - Obligarea autorității contractante la continuarea procedurii în conformitate cu prevederile legale în vigoare aplicabile în materia achizițiilor publice, precum și cu respectarea principiilor consacrate de art. 2 al Legii nr. 98 / 2016; - Obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta procedură, conform documentelor justificative ce vor fi depuse înainte de pronunțarea deciziei de soluționare a contestației. Prin cererea de intervenție accesorie nr. 10976/05.04.2023, înregistrată la Consiliu cu nr. 18656/06.04.2023, FLASH LIGHTING SERVICES SA, cu sediul în București, b-dul Dimitrie Pompeiu nr. 5-7…Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
1116_2023_Incheiere_1116.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 1116/C2/751/754 Data: 20.04.2023 Prin contestația nr. 156/21.03.2023, înregistrată la CNSC sub nr. 15390/22.03.2023, formulată de EURO-AUDIT SERVICE SRL, cu sediul în Târgoviște, str. Calafat nr. 7, județul Dâmbovița, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J15/954/2004, având CUI RO16869469, reprezentată legal prin Cârlig Alexandru – administrator, împotriva adresei nr. 3568/14.03.2023, prin intermediul căreia autoritatea contractantă a solicitat prezentarea mostrelor funcționale pentru fiecare corp de iluminat, adresă emisă de către PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ORĂȘTIE, cu sediul în localitatea Orăștie, Piața Aurel Vlaicu nr. 3, județul Hunedoara, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificată, organizată în vederea încheierii contractului având ca obiect achiziția lucrărilor de construcții, achiziție dotări, active necorporale pentru obiectivul de investiții „Modernizarea și eficientizarea iluminatului public în municipiul Orăștie”, s-au solicitat: - Anularea adresei nr. 3568/14.03.2023 și a tuturor actelor subsecvente, precum și a celor care au stat la baza emiterii acesteia; - Obligarea autorității contractante la continuarea procedurii în conformitate cu prevederile legale în vigoare aplicabile în materia achizițiilor publice, precum și cu respectarea principiilor consacrate de art. 2 al Legii nr. 98 / 2016; - Obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta procedură, conform documentelor justificative ce vor fi depuse înainte de pronunțarea deciziei de soluționare a contestației. Prin cererea de intervenție accesorie nr. 10976/05.04.2023, înregistrată la Consiliu cu nr. 18656/06.04.2023, FLASH LIGHTING SERVICES SA, cu sediul în București, b-dul Dimitrie Pompeiu nr. 5-7, sector 2, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J40/4125/2001, Pagina 1 din 4
având CUI RO 13845929, reprezentată legal prin Vătăjelu Dan - administrator, și convențional prin SCA NEMEȘ VOICU BILAN, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, str. Părintele Galeriu nr. 9, sector 2, solicită (i) admiterea în principiu și admiterea pe fond a cererii de intervenție în favoarea autorității contractante; (ii) respingerea contestației formulată de EURO-AUDIT SERVICE SRL și a tuturor actelor subsecvente acesteia; (iii) menținerea ca legală a adresei nr. 3568/14.03.2023 și a tuturor actelor subsecvente; (iv) în subsidiar, anularea procedurii în conformitate cu art. 26 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 101/2016; (v) obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta contestație. Prin cererea de intervenție voluntară nr. 672/06.04.2023, înregistrată la Consiliu cu nr. 18904/07.04.2023, GLOBALSERV ELIN SRL, în calitate de lider al asocierii GLOBALSERV ELIN SRL – CONSORZIO STABILE EBG GROUP, cu datele de identificare menționate mai jos, solicită respingerea contestației formulată de EURO-AUDIT SERVICE SRL, ca nefondată. Prin contestația nr. 549/21.03.2023, înregistrată la CNSC sub nr. 15426/22.03.2023, formulată de GLOBALSERV ELIN SRL, în calitate de lider al asocierii GLOBALSERV ELIN SRL – CONSORZIO STABILE EBG GROUP, cu sediul în localitatea Grădinari, str. Florilor nr. 12, județul Olt, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J28/823/2015, având CUI 35310802, reprezentată legal prin Sasu Narcis Ionuț - administrator, și convențional prin SCPA Ceparu și Irimia, și sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, str. Ștefan Mihăileanu nr. 11, sector 2, împotriva solicitării de clarificări nr. 3567/14.03.2023, transmisă prin intermediul SEAP la data de 14.03.2023, emisă de către PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ORĂȘTIE, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii susmenționată, s-au solicitat: - Anularea solicitării de clarificări nr. 3567/14.03.2023, transmisă prin intermediul platformei SEAP, la data de 14.03.2023; - Continuarea procesului de evaluare, cu privire la oferta GLOBALSERV ELIN SRL, prin raportare la cerințele indicate în documentația de atribuire, publicată în SEAP prin anunţul de participare simplificat cu nr. SCN1111151/20.07.2022; - Obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor efectuate de reclamantă pentru soluționarea contestației, în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, coroborate cu cele ale art. 451-453 din Codul de procedură civilă; - Asigurarea accesului la dosarul constituit la Consiliu, în temeiul art. 19 din Legea nr. 101/2016; - În conformitate cu dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă și cele ale art. 25 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, suspendarea soluționării contestației formulată de reclamantă împotriva solicitării de clarificări nr. 3567/14.03.2023, până la rămânerea definitivă Pagina 2 din 4
a Deciziei CNSC nr. 499/C2/225/226 din 07.03.2023, prin decizia care va fi pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia. Prin cererea de intervenție în interesul autorității contractante nr. 193/06.04.2023, înregistrată la Consiliu cu nr. 18859/07.04.2023, EURO-AUDIT SERVICE SRL, cu datele de identificare susmenționate, solicită respingerea contestației formulată de GLOBALSERV ELEN SRL, menținerea ca fiind temeinică și legală a deciziei autorității contractante de a-i solicita contestatoarei prezentarea mostrelor funcționale pentru fiecare corp de iluminat și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta procedură, conform documentelor justificative ce vor fi depuse înainte de pronunțarea deciziei de soluționare a contestației. Prin cererea de intervenție accesorie nr. 10981/06.04.2023, înregistrată la Consiliu cu nr. 18902/07.04.2023, FLASH LIGHTING SERVICES SA, cu datele de identificare susmenționate, solicită (i) admiterea în principiu și admiterea pe fond a cererii de intervenție în favoarea autorității contractante; (ii) respingerea contestației formulată de GLOBALSERV ELIN SRL și a tuturor actelor subsecvente acesteia; (iii) menținerea ca legală a adresei nr. 3567/14.03.2023 și a tuturor actelor subsecvente; (iv) obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta contestație. Prin Încheierea nr. 979/C2/751/754/03.04.2023, s-a dispus suspendarea soluționării contestațiilor formulate de EURO - AUDIT SERVICE SRL și GLOBALSERV ELIN SRL, în contradictoriu cu PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ORĂȘTIE, în calitate de autoritate contractantă, până la soluționarea de către Curtea de Apel Alba - Iulia, a plângerilor care formează obiectul dosarelor nr. 144/57/2023 și nr. 142/57/2023. Contestațiile și cererile de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1), art. 123 alin. (1) C. Proc. Civ. și art. 17 din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DISPUNE: Repunerea pe rol a dosarelor nr. 751/2023 și nr. 754/2023 și continuarea soluționării contestațiilor înregistrate la Consiliu cu nr. 15390/22.03.2023 și nr. 15426/22.03.2023, formulate de EURO-AUDIT Pagina 3 din 4
SERVICE SRL și GLOBALSERV ELIN SRL, în contradictoriu cu PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ORĂȘTIE. Fără cale de atac. Pagina 4 din 4