Încheiere 851/2023
Încheiere CNSC851_2023_Incheiere_851.pdf
Document CNSC
AIRCO GRUP S.R.L. în contradictoriu cu COMUNA OGRA (PRIMARIA OGRA)
Încheierea CNSC nr. 851/C7/3178 din 23.03.2023
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Achiziționarea aparatelor de filtroventilație pentru încăperi mai mici de 60 mp, pentru obiectivul de investiții «Consolidarea capacității Școlii Gimnaziale din comuna Ogra în vederea gestionării situației pandemiei generate de virusul Sars-Cov-2»”, cod CPV 33191000-5 (Rev.2), organizată de COMUNA OGRA, cu sediul în comuna Ogra, str. Principală, nr. 103 A, județul Mureș, în calitate de autoritate contractantă. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cererii de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de către AIRCO GRUP S.R.L. și dispune restituirea către aceasta a cauțiunii în sumă de 7.604,20 lei, constituită prin Recipisa de consemnare nr. 208730661/1 din 30.12.2022, eliberată de CEC Bank – Unitatea Băneasa, aferentă contestației înregistrată la Consiliu cu nr. 63576/27.12.2022, care a format obiectul Dosarului nr. 3178/2022. Împotriva prez…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de către AIRCO GRUP S.R.L. și dispune restituirea către aceasta a cauțiunii în sumă de 7.604,20 lei, constituită prin Recipisa de consemnare nr. 208730661/1 din 30.12.2022, eliberată de CEC Bank – Unitatea Băneasa, aferentă contestației înregistrată la Consiliu cu nr. 63576/27.12.2022, care a format obiectul Dosarului nr. 3178/2022. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 zile de la comunicare. Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
851_2023_Incheiere_851.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 851/C7/3178 Data: 23.03.2023 Prin cererea nr. 18/16.03.2023, înregistrată la Consiliu sub nr. 14212/16.03.2023, AIRCO GRUP S.R.L., cu sediul în municipiul București, str. Lacul Orza nr. 44, sector 5, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/8173/2010, având CIF RO14367326, a solicitat restituirea cauțiunii aferentă contestației datată la emitentă 23.12.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 63576/27.12.2022, privind procedura de atribuire simplificată a contractului de achiziție publică, având ca obiect „Achiziționarea aparatelor de filtroventilație pentru încăperi mai mici de 60 mp, pentru obiectivul de investiții «Consolidarea capacității Școlii Gimnaziale din comuna Ogra în vederea gestionării situației pandemiei generate de virusul Sars-Cov-2»”, cod CPV 33191000-5 (Rev.2), organizată de COMUNA OGRA, cu sediul în comuna Ogra, str. Principală, nr. 103 A, județul Mureș, în calitate de autoritate contractantă. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cererii de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de către AIRCO GRUP S.R.L. și dispune restituirea către aceasta a cauțiunii în sumă de 7.604,20 lei, constituită prin Recipisa de consemnare nr. 208730661/1 din 30.12.2022, eliberată de CEC Bank – Unitatea Băneasa, aferentă contestației înregistrată la Consiliu cu nr. 63576/27.12.2022, care a format obiectul Dosarului nr. 3178/2022. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 zile de la comunicare. Pagina 1 din 2
Pagina 2 din 2