AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Încheiere CNSC 756/2023

TRANSCARPAT SPORTOURS INTERNATIONAL SRL în contradictoriu cu UNITATEA MILITARA 0251 BUCURESTI

Încheierea CNSC nr. 756/C7/603 din 16.03.2023

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Încheierea CNSC nr. 756/C7/603 din 16.03.2023

Data din document
2023-03-16
Complet
C7

Obiectul procedurii

având ca obiect „Cartuș cal. 40 mm cu efect iritant lacrimogen pentru arma lansator”, organizată de UNITATEA MILITARĂ 0251 BUCUREȘTI cu sediul în București, str. Jandarmeriei nr. 9-11, sector 1, solicitând: - suspendarea procedurii de achiziție publică și a aplicării oricărei decizii adoptate de autoritatea contractantă până la soluţionarea fondului cauzei, în conformitate cu prevederile art. 188 alin. (1) din OUG nr. 114/2011, raportat la art. 22 din Legea 101/2016, pentru evitarea în vederea evitării unei pagube iminente prin semnarea contractului de achiziţie publică înainte de soluţionarea prezentei contestaţii; - în principal, obligarea autorităţii contractante la adoptarea măsurilor de remediere solicitate prin prezenta, respectiv: • anularea adresei de comunicare a rezultatului etapei I de calificare și selecție și a invitației de participare la etapa a II-a de ofertare adresate candidaturilor Squad și Cess; Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Încheiere 756/2023

Încheiere CNSC
An dosar: 2023Înregistrare: 12521, 14619Data înregistrării: Nedisponibilă
ContestatorAsociere neclară între înregistrări și document; verificați dosarele.
Autoritate contractantăUNITATEA MILITARA 0251 BUCURESTI

756_2023_Incheiere_756.pdf

Document asociat

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 4.848 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 25 și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 756/C7/603 Data: 16.03.2023 Prin contestația neînregistrată la emitentă, datată 09.03.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 12521/10.03.2023,

§ 2

depusă

§ 3

de

§ 4

TRANSCARPAT

§ 5

SPORTOURS INTERNATIONAL S.R.L. cu sediul social în municipiul București, str. Cristea Mateescu nr. 8, Sectorul 2, înmatriculată la Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul București sub nr. J40/877/2003, având CIF RO15148839, reprezentată legal prin dl. Dinu Solojan, în calitate de Director General și convențional prin Cabinet de avocat Flavia-Adelina Mareș, având sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de avocat Flavia-Adelina Mareș în Voluntari, str. Drumul Bisericii nr. 48, vila nr. 9, Complex American Village, județul Ilfov, împotriva acțiunii întreprinsă de autoritatea contractantă privind reevaluarea candidaturilor depuse de SQUAD STORE S.R.L. - ICEMAK DOO și CESS PLUS SOLUTIONS S.R.L. - NITRO NOBEL GROUP S.R.L., fără a pune în aplicare Decizia C.N.S.C. nr. 270/C7/2893/2931/77/03.02.2023 emisă în cadrul procedurii de atribuire prin „licitație restrânsă” pentru încheierea acordului-cadru de produse având ca obiect „Cartuș cal. 40 mm cu efect iritant lacrimogen pentru arma lansator”, organizată de UNITATEA MILITARĂ 0251 BUCUREȘTI cu sediul în București, str. Jandarmeriei nr. 9-11, sector 1, solicitând: - suspendarea procedurii de achiziție publică și a aplicării oricărei decizii adoptate de autoritatea contractantă până la soluţionarea fondului cauzei, în conformitate cu prevederile art. 188 alin. (1) din OUG nr. 114/2011, raportat la art. 22 din Legea 101/2016, pentru evitarea în vederea evitării unei pagube iminente prin semnarea contractului de achiziţie publică înainte de soluţionarea prezentei contestaţii; - în principal, obligarea autorităţii contractante la adoptarea măsurilor de remediere solicitate prin prezenta, respectiv: • anularea adresei de comunicare a rezultatului etapei I de calificare și selecție și a invitației de participare la etapa a II-a de ofertare adresate candidaturilor Squad și Cess; Pagina 1 din 2

§ 6

• anularea în parte a raportului intermediar, a procesului verbal de evaluare pentru etapa I a procedurii și a tuturor actelor subsecvente strict pentru partea corespunzătoare calificării, selectării și invitării cu ofertă a candidaţilor nelegal selectaţi, Squad și Cess; • reevaluarea candidaturilor depuse de către candidații nelegal selectaţi - Squad și Cess, prin aplicarea strictă a prevederilor documentației de atribuire și a celor dispuse prin Decizia CNSC nr. 270/03.02.2023, și, în consecință, emiterea unui nou raport intermediar al procedurii aferent etapei I pentru partea corespunzătoare calificării, selectării și invitării cu ofertă a candidaţilor nelegal selectaţi, în care să fie înscrise în mod obiectiv modalitățile de îndeplinire a cerințelor de calificare și selecție, cu consecinţa respingerii candidaturilor depuse de către cei 2 candidaţi nelegal selectaţi ca neîndeplinind criteriile de calificare și selecție așa cum au fost prevăzute în documentația de atribuire; • continuarea procedurii exclusiv cu candidatura legal declarată admisă și invitată să depună ofertă. - în subsidiar, anularea procedurii daca se va ajunge la concluzia că aceasta este afectată de nergularităţi care nu mai pot fi remediate prin măsurile mai sus solicitate. - obligarea autorităţii contractante la plata tuturor cheltuielilor realizate de societatea sa cu soluţionarea prezentei cauze în temeiul art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, constatând culpa exclusivă a autorităţii contractante în neîndeplinirea obligaţiilor impuse prin Decizia CNSC; - accesul la dosarul procedurii constituit la CNSC în vederea studierii acestuia și formulării de concluzii scrise. Prin prezenta urmează a fi soluționată cererea prin care PROTON IMPEX 2000 S.R.L. a solicitat suspendarea procedurii de atribuire. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DISPUNE: Respinge, ca nefondată, cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de TRANSCARPAT SPORTOURS INTERNATIONAL S.R.L., în contradictoriu cu UNITATEA MILITARĂ 0251 BUCUREȘTI. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de cinci zile de la comunicare. Pagina 2 din 2