Decizie 3680/2024
Decizie CNSC2024_3680_2024_Decizie_3680.pdf
Document CNSC
UBITECH CONSTRUCTII SRL în contradictoriu cu MUNICIPIUL MEDGIDIA
Decizia CNSC nr. 3680/C8/4265 din 31.12.2024
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Servicii de proiectare, asistență tehnică și verificare, precum și execuție lucrări de construcții și asistență din partea proiectantului pentru obiectivul Extindere și dotare Corp Clădire aferent Spitalului Municipal Medgidia, împrejmuire și amenajare incintă Spital Municipiu Medgidia”, se solicită: 1) Suspendarea procedurii de atribuire până la data soluționării contestației. 2) Obligarea autorității contractante la modificarea în parte a documentației de atribuire și eliminarea/amendarea cerințelor/ factorilor de evaluare nejustificate/-i și/sau nelegale/-i, astfel cum este detaliat în cuprinsul contestației: (i) în tot cuprinsul documentației de atribuire unde se face referire la acestea și; (ii) obligarea autorității contractante de a publica un anunț de tip erată prin care să aducă la cunoștința operatorilor economici modificările admise. 3) în toate cazurile, cu aplicarea prioritară a dreptului Uniunii Europene, precum și a prevederilor art. 58 din Directiva 20…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Respinge contestația formulată de către UBITECH CONSTRUCȚII SRL, în contradictoriu cu MUNICIPIUL MEDGIDIA, ca nefondată. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Redactată în 4 exemplare originale, conține 25 pagini. Pagina 2 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2024_3680_2024_Decizie_3680.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
Str. Stavropoleos nr. 6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980, Tel. +40-21-3104641, Fax. +40-21-3104642, Fax. +40-21-8900745, e-mail: office@cnsc.ro, www.cnsc.ro, http://portal.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 3680/C8/4265 Data: 31.12.2024 Prin contestația nr. 130646/06.12.2024, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 79028/09.12.2024, formulată de către UBITECH CONSTRUCȚII SRL, cu sediul în Splaiul Unirii nr. 165, TN Offices 02, etaj 8, sector 3, București, înmatriculată la ORC sub nr. J40/13056/2019, având CUI RO35049422, reprezentată convențional de SPARL MUȘAT ȘI ASOCIAȚII cu sediul procesual ales în București, Bd. Aviatorilor nr. 43, sector 1, împotriva documentației de atribuire, emisă de către MUNICIPIUL MEDGIDIA, cu sediul în Medgidia, str. Decebal nr. 35, județul Constanța, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului, având ca obiect „Servicii de proiectare, asistență tehnică și verificare, precum și execuție lucrări de construcții și asistență din partea proiectantului pentru obiectivul Extindere și dotare Corp Clădire aferent Spitalului Municipal Medgidia, împrejmuire și amenajare incintă Spital Municipiu Medgidia”, se solicită: 1) Suspendarea procedurii de atribuire până la data soluționării contestației. 2) Obligarea autorității contractante la modificarea în parte a documentației de atribuire și eliminarea/amendarea cerințelor/ factorilor de evaluare nejustificate/-i și/sau nelegale/-i, astfel cum este detaliat în cuprinsul contestației: (i) în tot cuprinsul documentației de atribuire unde se face referire la acestea și; (ii) obligarea autorității contractante de a publica un anunț de tip erată prin care să aducă la cunoștința operatorilor economici modificările admise. 3) în toate cazurile, cu aplicarea prioritară a dreptului Uniunii Europene, precum și a prevederilor art. 58 din Directiva 2014/24, a Pagina 1 din 2
principiului proporționalității și a jurisprudenței CJUE obligatorii indicate în contestație. Cu privire la cererea de suspendare a procedurii, Consiliul respins-o, ca nefondată, prin Încheierea nr. 4001/C8/4265 din data de 11.12.2024. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge contestația formulată de către UBITECH CONSTRUCȚII SRL, în contradictoriu cu MUNICIPIUL MEDGIDIA, ca nefondată. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Redactată în 4 exemplare originale, conține 25 pagini. Pagina 2 din 2