Încheiere 424/2023
Încheiere CNSC424_2023_Incheiere_424.pdf
Document CNSC
SC OPTIM EDUCATION SRL | SC BRIALBET SRL în contradictoriu cu COMUNA MAICANESTI
Încheierea CNSC nr. 424/C4/415 din 22.02.2023
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „servicii elaborare documentații tehnico-eonomice, asigurarea asistenței tehnice din partea proiectantului pe perioada de execuție a lucrărilor și execuția lucrărilor de construcții pentru obiectivul de investiții „Modernizare drumuri de interes local, comuna Măicănești, județul Vrancea”, s-a solicitat, printre altele, suspendarea procedurii de atribuire până la emiterea deciziei pe fond a Consiliului. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a procedurii de atribuire depusă de SC BRIALBET SRL, în contradictoriu cu COMUNA MĂICĂNEȘTI. Prezenta încheiere este obligatorie pentru părţi. Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a procedurii de atribuire depusă de SC BRIALBET SRL, în contradictoriu cu COMUNA MĂICĂNEȘTI. Prezenta încheiere este obligatorie pentru părţi. Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
424_2023_Incheiere_424.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 424/C4/415 Data: 22.02.2023 Prin contestația datată 17.02.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 8336/20.02.2023, formulată de SC BRIALBET SRL, cu sediul în comuna Drăgăneşti, str. Principală nr. 352, jud. Galați, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. J17/62/2009, având CUI 24973664, reprezentată juridic prin CABINET DE AVOCAT CODESCU A. ALEXANDRU, cu sediul în Vălenii de Munte, Bd. N. Iorga, nr. 137, et. 1, ap. 2, jud. Prahova, împotriva documentației de atribuire elaborată de COMUNA MĂICĂNEȘTI, cu sediul în comuna Măicănești, jud. Galați, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire, prin procedură simplificată, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziții publice, având ca obiect „servicii elaborare documentații tehnico-eonomice, asigurarea asistenței tehnice din partea proiectantului pe perioada de execuție a lucrărilor și execuția lucrărilor de construcții pentru obiectivul de investiții „Modernizare drumuri de interes local, comuna Măicănești, județul Vrancea”, s-a solicitat, printre altele, suspendarea procedurii de atribuire până la emiterea deciziei pe fond a Consiliului. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a procedurii de atribuire depusă de SC BRIALBET SRL, în contradictoriu cu COMUNA MĂICĂNEȘTI. Prezenta încheiere este obligatorie pentru părţi. Pagina 1 din 2
Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de cinci zile de la comunicare.
Redactată în 4 (patru) exemplare originale, conţine 2 (două) pagini. Pagina 2 din 2