Încheiere 387/2023
Încheiere CNSC387_2023_Incheiere_387.pdf
Document CNSC
NEOMED SRL în contradictoriu cu SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA DROBETA TURNU SEVERIN
Încheierea CNSC nr. 387/C11/375 din 17.02.2023
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „contract de furnizare mobilier medical”, anunț de participare nr. CN1051654/04.02.2023, s-a solicitat Consiliului, între altele, suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea fondului cauzei, în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pe rol se află acest capăt de cerere. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
Admite cererea de suspendare a procedurii de atribuire formulată de SC NEOMED SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DROBETA TURNU SEVERIN. Prezenta încheiere este obligatorie pentru părți, în temeiul art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de cinci zile de la comunicare, în temeiul art. 23 alin. (2) din Legea nr. 101/2016. Pagina 2 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
387_2023_Incheiere_387.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 387/C11/375 Data: 17.02.2023 Prin contestația nr. 211/13.02.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 7501/14.02.2023, formulată de SC NEOMED SRL, cu sediul în municipiul Oradea, str. Horia nr. 1, județul Bihor, înmatriculată la Registrul Comerțului cu nr. J5/1081/1996, având cod unic de înregistrare RO8728108, reprezentată legal de administrator Pantea Valentin Ciprian, împotriva documentației de atribuire emisă de SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DROBETA TURNU SEVERIN, cu sediul în municipiul Drobeta-Turnu Severin, str. Mihai Viteazu nr. 6D, județul Mehedinți, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „contract de furnizare mobilier medical”, anunț de participare nr. CN1051654/04.02.2023, s-a solicitat Consiliului, între altele, suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea fondului cauzei, în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pe rol se află acest capăt de cerere. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 1 din 2
Admite cererea de suspendare a procedurii de atribuire formulată de SC NEOMED SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DROBETA TURNU SEVERIN. Prezenta încheiere este obligatorie pentru părți, în temeiul art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de cinci zile de la comunicare, în temeiul art. 23 alin. (2) din Legea nr. 101/2016. Pagina 2 din 2