AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Încheiere CNSC 3348/2022

G.B. INDCO SRL în contradictoriu cu COMUNA PERIENI

Încheierea CNSC nr. 3348/C5/2259 din 29.12.2022

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Încheierea CNSC nr. 3348/C5/2259 din 29.12.2022

Data din document
2022-12-29
Complet
C5

Obiectul procedurii

având ca obiect „Achiziționare materiale de protecție sanitară, măști medicale II și soluție dezinfectantă în cadrul proiectului «Dotarea unităților de învățământ din Comuna Perieni, județul Vaslui cu echipamente specifice pentru gestionarea crizei sanitare cauzate de SARS-COV2»”, lot 3 – „Soluție dezinfectantă pentru mâini”, cod CPV 18143000-3 (Rev.2), inițiată de COMUNA PERIENI, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în comuna Perieni, str. Principală FN, județul Vaslui. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de GB INDCO SRL și dispune restituirea către aceasta a Recipisei de consemnare a cauțiunii nr. 208396196/1 din 14.09.2022, eliberată de CEC Bank – Sucursala Victoria, în sumă de 1.065,88 lei, aferentă contestației care a format obiectul Dosarului nr. 2259/2022. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 zile de la comunicare, conform dispozițiilor art. 611 alin. (7) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Pagina 2 din 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Încheiere 3348/2022

Încheiere CNSC
An dosar: 2022Înregistrare: 45837, 51239Data înregistrării: Nedisponibilă
ContestatorAsociere neclară între înregistrări și document; verificați dosarele.
Autoritate contractantăCOMUNA PERIENI

3348_2022_Incheiere_3348.pdf

Document asociat

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.328 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 3348/C5/2259 Data: 29.12.2022 Prin adresa nr. 4130/08.12.222, transmisă prin mijloace electronice (e-mail), înregistrată la Consiliu sub nr. 61622/15.12.2022, GB INDCO SRL, cu sediul în municipiul București, b-dul Dimitrie Cantemir nr. 9, bl. 7, ap. 8, sector 4, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/2728/1998, având CIF RO 10421821, reprezentată legal de dl. Vargolici Alexandru – administrator, a formulat cerere de restituire a cauțiunii constituită în vederea soluționării contestației care a făcut obiectul dosarului nr. 2259/2022, formulată în cadrul procedurii „simplificată”, online, fără etapă finală de licitație electronică a contractului de achiziție publică având ca obiect „Achiziționare materiale de protecție sanitară, măști medicale II și soluție dezinfectantă în cadrul proiectului «Dotarea unităților de învățământ din Comuna Perieni, județul Vaslui cu echipamente specifice pentru gestionarea crizei sanitare cauzate de SARS-COV2»”, lot 3 – „Soluție dezinfectantă pentru mâini”, cod CPV 18143000-3 (Rev.2), inițiată de COMUNA PERIENI, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în comuna Perieni, str. Principală FN, județul Vaslui. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, Pagina 1 din 2

§ 2

CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de GB INDCO SRL și dispune restituirea către aceasta a Recipisei de consemnare a cauțiunii nr. 208396196/1 din 14.09.2022, eliberată de CEC Bank – Sucursala Victoria, în sumă de 1.065,88 lei, aferentă contestației care a format obiectul Dosarului nr. 2259/2022. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 zile de la comunicare, conform dispozițiilor art. 611 alin. (7) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Pagina 2 din 2