Încheiere 3208/2022
Încheiere CNSC3208_2022_Incheiere_3208.pdf
Document CNSC
G.B. INDCO SRL în contradictoriu cu INSPECTORATUL SCOLAR JUDETEAN MURES
Încheierea CNSC nr. 3208/C1/1862 din 19.12.2022
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Furnizare materiale de protecție și dezinfecție”, cod CPV: 33140000-3, de INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN MUREȘ, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în Târgu Mureș, str. Babeș Victor nr. 11, județul Mureș. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, CONSILIUL constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de către SC GB INDCO SRL și dispune restituirea către aceasta a recipisei de consemnare a cauțiunii nr. 208277626/1, tranzacția: 1235160911/2064703295 din 01.08.2022, emisă de CEC Bank – Sucursala Victoria, în valoare de 195.734,32 lei, constituită pe seama și la dispoziția CNSC, conform prevederilor art. 611 din Legea nr. 101/2016, în vigoare la data formulării contestației, de către SC GB INDCO SRL, pentru soluționarea contestației care a făcut obiectul dosarului nr. 1862/2022. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere, în te…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de către SC GB INDCO SRL și dispune restituirea către aceasta a recipisei de consemnare a cauțiunii nr. 208277626/1, tranzacția: 1235160911/2064703295 din 01.08.2022, emisă de CEC Bank – Sucursala Victoria, în valoare de 195.734,32 lei, constituită pe seama și la dispoziția CNSC, conform prevederilor art. 611 din Legea nr. 101/2016, în vigoare la data formulării contestației, de către SC GB INDCO SRL, pentru soluționarea contestației care a făcut obiectul dosarului nr. 1862/2022. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere, în termen de 5 zile de la comunicare. Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
3208_2022_Incheiere_3208.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: ÎNCHEIERE Nr. 3208/C1/1862 Data: 19.12.2022 Prin adresa nr. 4151/08.12.2022, înregistrată la CNSC sub nr. 61060/13.12.2022, SC GB INDCO SRL, cu sediul în București, str. B-dul Dimitrie Cantemir nr. 9, bloc 7, ap. 8, sector 4, înmatriculată la Registrul Comerțului cu nr. J40/2728/1998, având cod unic de înregistrare RO 10421821, reprezentată legal prin administrator, a formulat cererea de restituire a cauțiunii constituită pentru soluționarea contestației care a făcut obiectul dosarului nr. 1862/2022, formulată în cadrul procedurii licitație deschisă, organizată pentru atribuirea contractului având ca obiect „Furnizare materiale de protecție și dezinfecție”, cod CPV: 33140000-3, de INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN MUREȘ, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în Târgu Mureș, str. Babeș Victor nr. 11, județul Mureș. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, CONSILIUL constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de către SC GB INDCO SRL și dispune restituirea către aceasta a recipisei de consemnare a cauțiunii nr. 208277626/1, tranzacția: 1235160911/2064703295 din 01.08.2022, emisă de CEC Bank – Sucursala Victoria, în valoare de 195.734,32 lei, constituită pe seama și la dispoziția CNSC, conform prevederilor art. 611 din Legea nr. 101/2016, în vigoare la data formulării contestației, de către SC GB INDCO SRL, pentru soluționarea contestației care a făcut obiectul dosarului nr. 1862/2022. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere, în termen de 5 zile de la comunicare. Pagina 1 din 2
Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare ................ PREȘEDINTE ......................... Consilier de soluționare ................. Redactat Redactat practicaua încheierii .................... Redactat în 4 (patru) exemplare originale, conține 4 (patru) pagini. Pagina 2 din 2