Încheiere 2992/2022
Încheiere CNSC2992_2022_Incheiere_2992.pdf
Document CNSC
DIAMEDIX IMPEX S.A. în contradictoriu cu MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE - U.M. 02587 (INSTITUTUL NAȚIONAL DE MEDICINĂ AERONAUTICĂ ȘI SPAȚIALĂ)
Încheierea CNSC nr. 2992/C7/2874 din 24.11.2022
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Sistem complet automat pentru determinări biochimice si de microscopie urinara”, se solicită obligarea autorității contractante la remedierea aspectelor de nelegalitate din documentația de atribuire, în subsidiar, anularea procedurii de atribuire, în măsura în care nu mai sunt posibile adoptarea măsurilor de remediere, precum și suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației Prin prezenta urmează a fi soluționată cererea prin care DIAMEDIX IMPEX S.A., a solicitat suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cererii de față, constată următoarele: ......................................................................................... Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, Pagina 1 din 3Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Respinge cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de către DIAMEDIX IMPEX S.A. cu sediul în București, str. Fabrica de Glucoză nr. 15A, Clădirea A4, sector 2, în contradictoriu cu MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE- U.M. 02587 (INSTITUTUL NAȚIONAL DE MEDICINĂ AERONAUTICĂ ȘI SPAȚIALĂ), cu sediul în București, str. Mircea Vulcănescu nr. 88, sector 1, ca rămasă fără obiect. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 zile de la comunicare. 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2992_2022_Incheiere_2992.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 2992/C7/2874 Data: 24.11.2022 Prin contestația cu nr. 2092/18.11.2022, înregistrată la Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 57193/21.11.2022, formulată de către DIAMEDIX IMPEX S.A. cu sediul în București, str. Fabrica de Glucoză nr. 15A, Clădirea A4, sector 2, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/4813/1996, având CUI RO8529458, împotriva documentației procedurii de achiziție publică organizată de către MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE- U.M. 02587 (INSTITUTUL NAȚIONAL DE MEDICINĂ AERONAUTICĂ ȘI SPAȚIALĂ), cu sediul în București, str. Mircea Vulcănescu nr. 88, sector 1, în calitate de autoritate contractantă, desfășurată prin procedură simplificată, în vederea încheierii contractului, având ca obiect „Sistem complet automat pentru determinări biochimice si de microscopie urinara”, se solicită obligarea autorității contractante la remedierea aspectelor de nelegalitate din documentația de atribuire, în subsidiar, anularea procedurii de atribuire, în măsura în care nu mai sunt posibile adoptarea măsurilor de remediere, precum și suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației Prin prezenta urmează a fi soluționată cererea prin care DIAMEDIX IMPEX S.A., a solicitat suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cererii de față, constată următoarele: ......................................................................................... Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, Pagina 1 din 3
CONSILIUL DECIDE: Respinge cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de către DIAMEDIX IMPEX S.A. cu sediul în București, str. Fabrica de Glucoză nr. 15A, Clădirea A4, sector 2, în contradictoriu cu MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE- U.M. 02587 (INSTITUTUL NAȚIONAL DE MEDICINĂ AERONAUTICĂ ȘI SPAȚIALĂ), cu sediul în București, str. Mircea Vulcănescu nr. 88, sector 1, ca rămasă fără obiect. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 zile de la comunicare. 2