AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Încheiere CNSC 2891/2022

GB INDCO SRL în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA SIBIU

Încheierea CNSC nr. 2891/C1/2732 din 14.11.2022

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Încheierea CNSC nr. 2891/C1/2732 din 14.11.2022

Data din document
2022-11-14
Complet
C1

Obiectul procedurii

având ca obiect: „Acord cadru de furnizare dezinfectanți” cod CPV 33631600-8 s-a solicitat suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea pe fond a contestației, pentru loturile 2, 3, 12 și 13. În luarea deciziei CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Pentru aceste motive în baza legii și a documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DISPUNE: Admite cererea de suspendare a procedurii, din contestația formulată de SC GB INDCO SRL în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ SIBIU și dispune suspendarea procedurii de atribuire, pentru loturile 2, 3, 12 și 13, până la soluționarea fondului cauzei. Obligatorie. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere, în termen de 5 zile de la comunicare. Pagina 1 din 1
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Încheiere 2891/2022

Încheiere CNSC
An dosar: 2022Înregistrare: 54691Data înregistrării: Nedisponibilă

2891_2022_Incheiere_2891.pdf

Document asociat

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.000 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: ÎNCHEIERE Nr. 2891/C1/2732 Data: 14.11.2022 Prin contestația nr. 3392/07.11.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 54691/08.11.2022, formulată de SC GB INDCO SRL, cu sediul în București, B-dul Dimitrie Cantemir, nr. 9, Bl. 7, sc. 1, etaj 1, ap. 8, sector 4, având cod unic de înregistrare RO10421821, înmatriculată la Oficiul pentru Registrul Comerțului sub nr. J40/2728/1998, reprezentată legal prin administrator, formulată împotriva documentației de atribuire elaborată de către autoritatea contractantă SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ SIBIU, cu sediul în Municipiul Sibiu, str. Coposu Corneliu, nr. 2-4, județul Sibiu, în cadrul procedurii licitație deschisă, organizată în vederea încheierii acordului-cadru, având ca obiect: „Acord cadru de furnizare dezinfectanți” cod CPV 33631600-8 s-a solicitat suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea pe fond a contestației, pentru loturile 2, 3, 12 și 13. În luarea deciziei CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Pentru aceste motive în baza legii și a documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DISPUNE: Admite cererea de suspendare a procedurii, din contestația formulată de SC GB INDCO SRL în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ SIBIU și dispune suspendarea procedurii de atribuire, pentru loturile 2, 3, 12 și 13, până la soluționarea fondului cauzei. Obligatorie. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere, în termen de 5 zile de la comunicare. Pagina 1 din 1