AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Încheiere CNSC 2774/2022

G.B. INDCO SRL în contradictoriu cu COMUNA SARU DORNEI

Încheierea CNSC nr. 2774/C8/2635 din 02.11.2022

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Încheierea CNSC nr. 2774/C8/2635 din 02.11.2022

Data din document
2022-11-02
Complet
C8

Obiectul procedurii

având ca obiect „ACHIZIȚIE ECHIPAMENTE ȘI MATERIALE NECESARE GESTIONĂRII CRIZEI SANITARE CAUZATE DE SARS-COV-2-COMUNA SARU DORNEI”, s-a solicitat Consiliului printre altele, suspendarea procedurii până la soluționarea contestației. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DISPUNE: Admite cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de GB INDCO SRL, ca urmare a achiesării autorității contractante COMUNA ȘARU DORNEI și, pe cale de consecință, suspendă procedura de atribuire, până la soluționarea cauzei. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 (cinci) zile de la comunicare. Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Încheiere 2774/2022

Încheiere CNSC
An dosar: 2022Înregistrare: 53081Data înregistrării: Nedisponibilă
ContestatorG.B. INDCO SRL
Autoritate contractantăCOMUNA SARU DORNEI

2774_2022_Incheiere_2774.pdf

Document asociat

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 1.956 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 2774/C8/2635 Data: 02.11.2022 Prin contestația nr. 3221/28.10.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 53081/31.10.2022, formulată de GB INDCO SRL, cu sediul în București, B-dul Dimitrie Cantemir nr. 9, bl. 7, ap. 8, sector 4, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J40/2728/1998, având CUI RO10421821, reprezentată legal prin administrator Vârgolici Alexandru și convențional prin „Tomescu Grigore- Cabinet de avocat”, cu sediul în București, B-dul I.C. Brătianu nr. 16-18, et. 1, ap. 3, sector 3, împotriva documentației de atribuire elaborată de COMUNA ȘARU DORNEI, cu sediul în comuna Șaru Dornei, sat Neagra Șarului nr. 138A, județul Suceava, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate în vederea atribuirii contractului având ca obiect „ACHIZIȚIE ECHIPAMENTE ȘI MATERIALE NECESARE GESTIONĂRII CRIZEI SANITARE CAUZATE DE SARS-COV-2-COMUNA SARU DORNEI”, s-a solicitat Consiliului printre altele, suspendarea procedurii până la soluționarea contestației. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DISPUNE: Admite cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de GB INDCO SRL, ca urmare a achiesării autorității contractante COMUNA ȘARU DORNEI și, pe cale de consecință, suspendă procedura de atribuire, până la soluționarea cauzei. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 (cinci) zile de la comunicare. Pagina 1 din 2

§ 2

Pagina 2 din 2