Decizie 3569/2024
Decizie CNSC2024_3569_2024_Decizie_3569.pdf, BO2024_3569_2024_BO2024_3569.pdf
Document CNSC
MIVO EXPERT CONSTRUCT SRL în contradictoriu cu COMUNA POIANA SIBIULUI
Decizia CNSC nr. 3569/C1/4051 din 16.12.2024
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect: „Reabilitare moderată a clădirilor – sediul primăriei comunei Poiana Sibiului, județul Sibiu” cod CPV: 45453000-7, s-a solicitat: - anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 8624/12.11.2024, precum și a tuturor actelor subsecvente acesteia; - obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire de la etapa evaluării propunerilor tehnice și financiare, cu aplicarea criteriului de atribuire, ținând cont de dispozițiile legale în materie si de prevederile documentației de atribuire; - obligarea autorității contractante la continuarea procedurii, cu respectarea dispozițiilor legale în materie, cu consecința stabilirii neconformității și inadmisibilității ofertei depuse de asocierea BMF TOTAL SERV – VAGMA GROUP DISTRIBUTION SRL; - atribuirea contractului către ofertantul clasat pe locul 2. În luarea deciziei CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
DECIDE: Respinge ca nefondată, contestația formulată de MIVO EXPERT CONSTRUCT SRL în contradictoriu cu COMUNA POIANA SIBIULUI. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 2 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2024_3569_2024_Decizie_3569.pdf, BO2024_3569_2024_BO2024_3569.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 3569/C1/4051 Data: 16.12.2024 Prin contestația nr. 1145/19.11.2024, înregistrată la CNSC sub nr. 74670/20.11.2024, (transmisă prin e-mail, la data de 19.11.2024), formulată de MIVO EXPERT CONSTRUCT SRL, cu sediul în Săsciori, str. Cetății, nr. 14, județul Alba, înmatriculată la Registrul Comerțului cu nr. J01/662/2009, având cod unic de înregistrare RO26076398, reprezentată legal prin administrator, împotriva adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 8624/12.11.2024, emisă de către autoritatea contractantă COMUNA POIANA SIBIULUI, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în Comuna Poiana Sibiului, str. Vadu, nr. 412, județul Sibiu, în cadrul procedurii simplificate online, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, având ca obiect: „Reabilitare moderată a clădirilor – sediul primăriei comunei Poiana Sibiului, județul Sibiu” cod CPV: 45453000-7, s-a solicitat: - anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 8624/12.11.2024, precum și a tuturor actelor subsecvente acesteia; - obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire de la etapa evaluării propunerilor tehnice și financiare, cu aplicarea criteriului de atribuire, ținând cont de dispozițiile legale în materie si de prevederile documentației de atribuire; - obligarea autorității contractante la continuarea procedurii, cu respectarea dispozițiilor legale în materie, cu consecința stabilirii neconformității și inadmisibilității ofertei depuse de asocierea BMF TOTAL SERV – VAGMA GROUP DISTRIBUTION SRL; - atribuirea contractului către ofertantul clasat pe locul 2. În luarea deciziei CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, Pagina 1 din 2
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Respinge ca nefondată, contestația formulată de MIVO EXPERT CONSTRUCT SRL în contradictoriu cu COMUNA POIANA SIBIULUI. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. _____________/C1/4051 Data: ____________2024 Prin contestația nr. 1145/19.11.2024, înregistrată la CNSC sub nr. 74670/20.11.2024, (transmisă prin e-mail, la data de 19.11.2024), formulată de ......... SRL, cu sediul în ........., ........., județul ........., înmatriculată la Registrul Comerțului cu nr. ........., având cod unic de înregistrare ........., reprezentată legal prin administrator, împotriva adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 8624/12.11.2024, emisă de către autoritatea contractantă ........., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în ........., ........., județul ........., în cadrul procedurii simplificate online, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, având ca obiect: „Reabilitare moderată a clădirilor – sediul primăriei comunei ........., județul .........” cod CPV: 45453000-7, s-a solicitat: - anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 8624/12.11.2024, precum și a tuturor actelor subsecvente acesteia; - obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire de la etapa evaluării propunerilor tehnice și financiare, cu aplicarea criteriului de atribuire, ținând cont de dispozițiile legale în materie si de prevederile documentației de atribuire; - obligarea autorității contractante la continuarea procedurii, cu respectarea dispozițiilor legale în materie, cu consecința stabilirii neconformității și inadmisibilității ofertei depuse de asocierea .... – ....SRL; - atribuirea contractului către ofertantul clasat pe locul 2. În luarea deciziei CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Preliminar, contestatorul precizează că, ulterior comunicării rezultatului procedurii, a solicitat autorității contractante, prin adresa nr. 1093/14.11.2024, accesul la dosarul achiziției publice, la data de 18.11.2024, fiindu-i acordat accesul la dosar. Pagina 1 din 13
Susține că, analizând documentele prezentate de către ofertantul declarat câștigător, a regăsit lipsuri și erori grave, de natură să conducă la declararea neconformității și inadmisibilității ofertei. I. Neîndeplinirea condițiilor minime impuse. Ofertantul .... SRL 1.1 Analizând Acordul de Asociere nr. 1/14.08.2024 – s-a constatat că acesta este neconform, deoarece, la cap. III - este specificat Municipiul Târgoviște în loc de ........., așa cum este prevăzută in documentația de atribuire. 1.2 S-a solicitat prezentarea Declarației privind neîncadrarea în prevederile art. 60 alin (1) din Legea nr. 98/2016 - Formularul C. Analizând formularele depuse, s-a constatat faptul că ofertantul nu respectă formularul pus la dispoziție, încărcând alt tip de formular, care nu respecta cerințele impuse. 1.3 S-a solicitat prezentarea Declarației privind respectarea reglementarilor obligatorii din domeniul mediului social, al relațiilor de muncă și privind respectarea legislației de securitate și sănătate în muncă Analizând formularele depuse, s-a constatat faptul că ofertantul nu a încărcat formularul solicitat, ci, a încărcat alt tip de formular neagreat de autoritatea contractantă. 1.4 Nici formularul de împuternicire încărcat nu respecta modelul pus la dispoziție de autoritatea contractantă, ci, a încărcat alt tip de formular neagreat de autoritatea contractantă. 2. Ofertantul ....SRL 2.1 Analizând Acordul de Asociere nr. 1/14.08.2024 – s-a constatat că acesta este neconform, deoarece, la cap. III - este trecut Municipiul Târgoviște, în loc de .......... 2.2 S-a solicitat prezentarea Declarației privind neîncadrarea în prevederile art. 60, alin (1) din Legea nr. 98/2016 - Formularul C, Analizând formularele depuse, s-a constatat faptul că ofertantul nu respecta formularul pus la dispoziție de autoritatea contractantă, acesta încărcând alt tip de formular, care nu respecta cerințele impuse in formulare. 2.3 S-a solicitat prezentarea Declarației privind respectarea reglementarilor obligatorii din domeniul mediului, social, al relațiilor de muncă și privind respectarea legislației de securitate și sănătate în muncă Ofertantul nu a încărcat formularul solicitat de autoritatea contractantă, deși în fișa de date – cerința: Modul de prezentare a propunerii tehnice - se specifica obligativitatea prezentării declarației de către asociați și subcontractanți. 2.4 Nici formularul de împuternicire încărcat de ....SRL nu respecta modelul pus la dispoziție, acesta încărcând alt tip de formular neagreat de autoritatea contractantă. II. Cerința privind factorul de evaluare la tehnică. Pagina 2 din 13
Contestatorul arată că, în documentația de atribuire, a fost prevăzut factori de evaluare atât la tehnic, cât și la financiar. În fișa de date la pagina 3 punctul II 2.5 Criterii de atribuire – se specifică faptul că: „Pentru o garanție de peste 60 luni se vor acorda tot 15 puncte”. ....- ....SRL a declarat ca va acorda garanție doar 60 luni. Având în vedere faptul că 15 puncte se acordă pentru o garanție de peste 60 luni, contestatorul menționează că nu înțelege de ce autoritatea contractantă a acordat punctaj maxim pentru această cerință, neîndeplinită. III. Propunerea tehnică este elaborata cu încălcarea obligațiilor minime impuse de către autoritatea contractantă. Contestatorul precizează că, în cadrul documentelor depuse de către asocierea declarată câștigătoare, a identificat o serie de inadvertențe și încălcări ale regulilor impuse de către autoritatea contractanta prin documentația de atribuire, respectiv: - în propunerea tehnică - pagina 111, la Metodologia de realizarea a lucrărilor de panouri fotovoltaice - ofertantul a descris: „Pentru producere de energie electrică s-a propus un sistem de panouri fotovoltaice on-grid trifazic 15kw complet echipat compus din: 38 buc x Panou fotovoltaic monocristalin; 1 buc x Invertor solar” – în opinia contestatorului este incorect deoarece în documentai de atribuire s-a solicitat „Kit sistem fotvoltaic 20 kw compus din: - 44 x 460 W PV panouri tip AEG - 1 x 20kw Invertor tip Growatt -1 Wi-Fi Monitor - 3 x Dc isolar -1 Smart energy Manager -1 Set Sistem Montaj”. De asemenea, ofertantul nu a depus toate procedurile tehnice aferente documentației de atribuire, respectiv: procedura tehnică ignifugarea materialelor; procedura tehnică de instalații de detecție, semnalizare la incendiu, inclusiv de fumarea; lipsa proceduri tehnice panouri fotovoltaice. Totodată, arată că ofertantul declarat câștigător nu a menționat unde se specifică faptul că ofertanții vor prezenta modul de acces al specialiștilor atestați în vederea realizării contractului. Arată că, în memoriul de rezistență, se specifică faptul că șarpanta va fi realizată din lemn ecarisant din brad tratat antiseptic și ignifugat, cu nivelatoare din tablă dublu fălțuită. Astfel, contestatorul precizează ,că niciuna dintre societățile membre ale asocierii nu deține atestat pentru realizarea lucrărilor de ignifugare. (Autorizație emisă MAI-IGSU - Ignifugarea a materialelor combustibile). De asemenea, menționează că, asocierea declarată câștigătoare nu este autorizată de ANRE să execute instalații electrice și nu are un subcontractor specializat în acest sens, astfel că nu este îndeplinită cerința din caietul de sarcini. Pagina 3 din 13
Contestatorul menționează că, în Raportul procedurii la punctul 4, „Concluzii”, este specificat faptul că asocierea declarată câștigătoare nu va declara subcontractanții. IV. Propunerea tehnică - Fisele tehnice Contestatorul menționează că autoritatea contractantă i-a solicitat clarificări asocierii declarate câștigătoare cu privire la, unde anume, se regăsesc fișele tehnice pentru echipamente; s-a constatat faptul că asocierea în cauză, nu a încărcat fișele tehnice ale echipamentelor. De asemenea, asocierea declarată câștigătoare nu a prezentat lista cu principali furnizori de materiale. V. Propunerea financiară. Contestatorul precizează următoarele aspecte constatate: În documentația de atribuire la devizul de Arhitectura - exterioare - la art. 1.12 - CK01A-1# - Asim - Montat rame ferestre - sunt prevăzuți 105 m, în oferta prezentată de asocierea în cauză, la același articol art. CK01 A-l# - Asim - Montat rame ferestre - a prevăzut 105 mp., nerespectând astfel, unitatea de măsura corectă. Similar cu aspectele de mai sus, asocierea declarată câștigătoare nu a respectat unitatea de măsură corectă nici pentru cerința referitoare la devizul de Instalații HVAC - Instalații termice - la art. 1.100 - IE07A1- Spălarea cu apă potabilă a instalației interioare de încălzire centrală - prevăzută 1 ans , în ofertă acesta prevăzând 1 mp. În documentația de atribuire – în devizul de Instalați HVAC - Instalați termice - la art. 1.109 - ATD29A- Asim - Montat Suport metalic pentru susținere panou solar pe acoperiș inclinat, dimensiune panou: 2000x2400x180mm - este prevăzută 2 buc, iar in oferta prezentata de asociere, s-a prevăzut 2 kg. În documentația de atribuire la devizul de instalații HVAC - Instalatii termice - la art.2.19 - VD01 A#- Punere în funcțiune sistem ventilare - este prevăzută 6 ans , iar în oferta prezentată de asociere s-a prevăzut 6 buc. În documentația de atribuire la devizul de Arhitectura - interioare- la art.2.1 - RpIzC17A% [1]- Asim -sapa perlitica ușoara pentru nivelare ~10cm (max. 400kg/mc)- este prevăzută 10 mc, iar în oferta prezentată de asociere s-a prevăzut 10 mp. În documentația de atribuire la devizul de Arhitectura - interioare- la art.4.2 - CG12A1- Montaj plinta travertin 8 cm înălțime - este prevăzută 200 m, iar, în oferta prezentată de s-a prevăzut 200 mp. În documentația de atribuire la devizul de Arhitectura - interioare- la art.7.1 - RPCP45D%- Demontări: balustrade, grile, parapeți, împrejmuiri metalice, etc. este prevăzută 7 m, iar, în oferta prezentată de asociere, s-a prevăzut 7 kg. În documentația de atribuire la devizul de Instalați sanitare - la art.2.16 - FI 15c02+ - Izolație tip armaflex grosime 13 mm, pentru Pagina 4 din 13
conducte cu diametrul- este prevăzută 140 m , iar, in oferta prezentată de asociere s-a prevăzut 140 mp. Prin adresa nr. 9904/27.11.2024, înregistrată la CNSC sub nr. 77495/02.12.2024, autoritatea contractantă transmite dosarul achiziției publice, precum și punctul de vedere cu privire la contestația în cauză. Preliminar, autoritatea contractantă face un scurt istoric al procedurii. Pe fondul cauzei, consideră ca fiind neîntemeiată contestația formulată, autoritatea contractantă răspunzând punctual criticilor contestatorului, după cum urmează: - Acordul de asociere este încheiat pentru prezenta procedură, aspect care rezultă fără echivoc din cuprinsul acestuia; faptul că în cuprinsul acestuia se face referire, într-un singur loc, la o altă autoritate contractantă, a fost considerată o simplă eroare, nefiind necesară solicitarea de clarificări; - faptul că anumite formulare nu au respectat întocmai conținutul pus la dispoziție prin Formularele postate în SEAP, nu poate constitui un motiv de respingere a ofertei. Comisia de evaluare a verificat conținutul acestora și a considerat că acestea îndeplinesc cerințele minime solicitate. Formularele încărcate în SEAP au un rol orientativ, ofertanții putând completa aceste formulare și cu alte prevederi pe care le consideră necesare, atâta timp cât din cuprinsul acestora rezultă îndeplinirea cerințelor minime solicitate de autoritatea contractantă; - declarația privind respectarea reglementărilor obligatorii din domeniul mediului, social, al relațiilor de muncă a fost prezentată la pag. 3 din fișierul „Documente calificare .....pdf”.; - punctajului pentru factorul de evaluare „Perioada de garanție acordată lucrării”, a fost acordat corect; - sistemul de panouri fotovoltaice a fost corect ofertat, în cadrul Listelor cu cantități și echipamente la pag. 896 din Propunerea tehnica.pdf. În acest sens comisia a considerat că ofertarea corectă în listele de cantități ce au stat, ulterior, la baza întocmirii ofertei financiare a fost esențială, astfel încât metodologia de la pagina 111, în care, anumite caracteristici ale sistemului fotovoltaic au fost menționate greșit, a fost considerată o eroare materială; - în cuprinsul propunerii tehnice depuse de ofertantul declarat câștigător, se regăsesc descrise toate activitățile care fac obiectul contractului, chiar dacă acestea nu se regăsesc descrise într-o procedură tehnică distinctă, sens în care, autoritatea contractantă exemplifică, în punctul de vedere, unde se regăsesc acestea, respectiv: la pag. 26 - 27 Voi. I. - este descrisă instalația detecție incendii, precum și la pag. 120- 121 din același document; la pag. 745 - 752 din voi. I Propunerea tehnică este prezentată Procedura de execuție: Instalația de detecție, semnalizare și alarmare la incendiu; Pagina 5 din 13
- începând cu pag. 125 din Propunerea tehnică voi. I, este descrisă asigurarea cu personal necesar proiectului de construcții. In cuprinsul acestui capitol este descrisă amănunțit modalitatea de acces la specialiști și personal de execuție necesar executării lucrărilor, precum și activitățile derulate în cadrul contractului, organigrama etc. La pag. 138 din Propunerea tehnică voi. I este descrisă exact Modalitatea de asigurare a accesului la specialista necesari si obligatorii în vederea verificării nivelului de calitate corespunzător cerințelor fundamentale aplicabile lucrărilor cuprinse în obiectul contractului, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/1995 și a altor legi incidente; - în ceea ce privește deținerea unui atestat pentru realizarea lucrărilor de ignifugare - din propunerea tehnică a ofertantului declarat câștigător rezultă faptul că materialele din lemn vor fi livrate de furnizori care dețin documentele conținând rezultatele încercărilor la foc, prin urmare, nu este necesar ca ofertantul câștigător să dețină atestat pentru realizarea lucrărilor de ignifugare a lemnului; - în ceea ce privește lipsa atestatului ANRE, precizează faptul că, în cuprinsul caietului de sarcini sau al fișei de date aferente procedurii, nu s-a solicitat prezentarea acestora atestate, prin urmare comisia de evaluare nu a evaluat acest aspect; - referitor la lipsa fișelor tehnice pentru echipamente - este adevărat că acestea nu au fost prezentate în cadrul propunerii tehnice, însă în urma solicitării de clarificări din partea autorității contractante, ofertantul declarat câștigător a răspuns că acestea au fost prezentate în cadrul propunerii financiare, întrucât, nu au fost solicitate a fi prezentate în cadrul propunerii tehnice; - la momentul analizării propunerii financiare, comisia de evaluare a verificat atât existența fișelor tehnice pentru echipamente, cât și conținutul acestora, iar, acestea au îndeplinit cerințele minime solicitate prin documentația de atribuire; - lista principalilor furnizori de materiale - aceasta a fost prezentată la pag. 173-204 din propunerea tehnică și de la pag. 893-927; - cu privire la propunerea financiară - toate aspectele indicate au fost considerate de către comisie erori materiale de scriere ale programului de devize (diferitele programe de devize având deferențe în UM la aceeași tip de norma) ele neinfluențând oferta financiară; astfel, în cazul majorității articolelor menționate, autoritatea contractantă consideră ca prevederea unității „mp" în locul unității „ml" sau „ans" a fost defavorabilă chiar ofertantului. Prin corespondența înregistrată la CNSC sub nr. 75856/25.11.2024, ......... SRL, depune, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 210792048/1 din 22.11.2024, eliberată de CEC Bank Sucursala .........-Iulia, în cuantum de 49.667,28 lei. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, CONSILIUL constată următoarele: Pagina 6 din 13
........., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura simplificată, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, având ca obiect: „Reabilitare moderată a clădirilor – sediul primăriei comunei ........., județul .........” cod CPV: 45453000-7, elaborând, în acest sens, documentația de atribuire aferentă și publicând, pe în SEAP, anunțul de participare simplificat nr. ..../06.08.2024, conform căruia valoarea estimată a procedurii este 2.483.364,28 lei fără TVA. Conform cap. II.5 din anunț, criteriul de atribuire al contractului este „cel mai bun raport calitate-preț”. Procedând la analiza pe fond a cauzei, se reține că societatea contestatoare ......... SRL (ofertant clasat pe locul 2) critică modul de evaluare și desemnare ca și câștigătoare a ofertei aparținând asocierii .... SRL - ....SRL, apreciind că aceasta trebuia respinsă, ca neconformă, deoarece, nu respectă întocmai cerințele documentației de atribuire, motiv pentru care, Consiliul va analiza aceste critici prin raportare la prevederile documentației de atribuire și legislația specifică în materie. Astfel, una din criticile formulate, se referă la nerespectarea, întocmai, a formularelor puse la dispoziție de către autoritatea contractantă sau a completării eronate a acestora de către cei doi operatori economici care formează asocierea (.... SRL și ....SRL). Având a determina în ce măsură identificarea unor erori de completare a formularelor în discuție trebuia sau nu să atragă respingerea ofertei desemnate câștigătoare, Consiliul învederează că propunerea tehnică a unui ofertant trebuie să reflecte modalitatea concretă pe care acesta o propune autorității contractante pentru a duce la îndeplinire contractul care urmează a fi atribuit, drept urmare, autoritatea contractantă este obligată să examineze ofertele în ansamblul lor și să nu dea dovada de un formalism excesiv în considerarea conformității, pornind de la indicarea în documentația de atribuire a unui anumit format al secțiunilor ofertei. Este de interes a se reține și faptul că întreaga reglementare a domeniului achizițiilor publice, cu toate drepturile și obligațiile prevăzute părților implicate în acest proces au, ca prim scop, asigurarea respectării principiilor statuate la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, principii printre care se regăsește și acela al proporționalității, înțeles ca fiind egală măsură între ceea ce se cere și ceea ce se oferă, respectiv între ceea ce se face și cum se sancționează. Prin urmare, sancționarea unei oferte cu respingerea, ca neconformă/inacceptabilă, nu reprezintă o măsură ad-hoc, ce intervine după constatarea/aprecierea formală că în cuprinsul unei secțiuni a ofertei nu se regăsesc documentele indicate de autoritate, ci, apare exclusiv în măsura în care toate informațiile cuprinse în ofertă au fost analizate și evaluate în ansamblul lor, dezideratul achizitoarei fiind desemnarea drept câștigătoare a unei oferte care satisface întregul set Pagina 7 din 13
de cerințe, independent de formalismul construirii și organizării conținutului ei. Altfel spus, aprecierea caracterului neconform/inacceptabil al unei oferte având la bază simple erori sau greșeli de redactare și/sau completare a unor documente/formulare nu trebuie să fie una discreționară, verdictul neconform poate fi aplicat doar în situația unor informații inutilizabile, ceea ce nu este cazul în situația de față, principiul proporționalității impune ca oferta să fie evaluată prin raportare la scopul achiziției, respectiv, semnarea contractului de achiziție publică și nu la interpretări excesiv de formaliste. Este de nepermis ca o autoritate contractantă să își creeze premisele evaluării și respingerii discreționare a ofertelor printr-o interpretare și aplicare subiectivă a cerințelor unei documentații pe care tot aceasta le formulează. Concluzionând, Consiliul reține că, în cazul de față, o eventuală decizie de respingere, ca neconformă, ar fi fost disproporționată și nelegală, respingerea ofertei, pentru informații ce se regăseau la nivelul altor documente, sau pentru erori ușor de reparat, fiind în contradicție cu prevederile legale incidente în materia achizițiilor publice și cu jurisprudența în materie; cel mult, în acest caz, putându-se reține incidența instituției viciului de formă, această corectare fiind susținută, în mod neechivoc, de sensul și de conținutul altei informații existente în cadrul aceluiași document prezentat de ofertant, aspect reglementat de art. 135 din HG nr. 395/2016, care stipulează: „(1) În condițiile art. 209 din Lege, comisia de evaluare are dreptul de a solicita ofertantului corectarea viciilor de formă cu privire la oferta acestuia. (2) În cazul în care ofertantul nu este de acord cu îndreptarea viciilor de formă, în condițiile prevăzute la alin. (1), oferta sa va fi considerată inacceptabilă. (3) În sensul dispozițiilor alin. (1), viciile de formă reprezintă acele erori sau omisiuni din cadrul unui document a căror corectare/completare este susținută în mod neechivoc de sensul și de conținutul altor informații existente inițial în alte documente prezentate de ofertant sau a căror corectare/completare are rol de clarificare sau de confirmare, nefiind susceptibile de a produce un avantaj incorect în raport cu ceilalți participanți la procedura de atribuire”. Or, în speța de față, viciul de formă a fost clarificat, fiind însușit de autoritatea contractantă în mod simplu și remediat, ca măsură de rezolvare facilă a unei neclarități, autoritatea contractantă având obligația de a lua o decizie conformă cu legea și principiul proporționalității măsurilor adoptate, care impune analiza ofertei prin raportare la scopul achiziției și nu la interpretări excesiv de formaliste, contrare prevederilor legale aplicabile. Pagina 8 din 13
Raționamentul anterior se regăsește și în Decizia civilă nr. 2164 din 24 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București: „Este adevărat că dispozițiile legale enunțate, ca și dispozițiile art. 35 din același act normativ, invocate de autoritatea contractantă, fac vorbire despre un drept al autorității contractante de a solicita detalii, precizări sau confirmări, iar nu despre o obligație, dar acest drept trebuie exercitat cu bună-credință și în considerarea tuturor dispozițiilor din materia achizițiilor publice, iar nu discreționar. Relevante în acest sens, se rețin a fi prevederile art. 2 din ordonanță, care stabilesc scopul actului normativ, printre care se regăsește și acela al promovării concurenței între operatorii economici și principiile care stau la baza atribuirii contractelor de achiziții publice, printre care se regăsesc și cele ale tratamentului egal și eficienței utilizării fondurilor publice. Așadar, interesul autorității contractante trebuie să fie acela ca la procedura de atribuire să participe cât mai mulți operatori economici, dintre ofertele cărora să o aleagă pe aceea care răspunde cel mai bine necesităților sale, iar nu să înlăture ofertele depuse pe baza unor interpretări excesiv de formaliste a prevederilor documentației de atribuire sau a prevederilor legale aplicabile”. În cadrul Hotărârii din 10 octombrie 2013, CJUE s-a pronunțat în cauza C-336/12 astfel: „32 Curtea a precizat însă că articolul 2 din Directiva 2004/18 nu se opune ca datele referitoare la ofertă să poată fi corectate sau completate punctual, în special întrucât necesită în mod vădit o simplă clarificare sau pentru a înlătura erori materiale evidente (Hotărârea SAG ELV Slovensko și alții, citată anterior, punctul 40)”. Cauza T-195/08 Antwerpse BouM'werken NV c. Comisia, „are relevanță în prezenta cauză pentru că se referă la posibilitatea completării ofertei financiare de către un ofertant. În acest caz, Comisia a acceptat corectarea erorii iar Tribunalul a hotărât că principiul egalității de tratament și al bunei administrări dă naștere unei obligații a autorității contractante de a solicita clarificări, atunci când este probabil ca inadvertența ofertei să poată fi explicată în mod simplu. În cadrul acestei hotărâri s-a reținut că „principiul proporționalității” impune ca actele instituțiilor să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar în scopul realizării obiectivelor urmărite, înțelegându-se că, în cazul în care este posibilă o alegere între mai multe măsuri adecvate, trebuie să se recurgă la cea mai puțin constrângătoare, iar, inconvenientele cauzate nu trebuie să fie disproporționate, în raport cu scopurile urmărite (Hotărârea Curții din 5 mai 1998, National Farmers' Union și alții, C-157/96, Rec., p. 1-2211, punctul 60). Acest principiu impune entității contractante - atunci când aceasta se confruntă cu o ofertă ambiguă, iar, o cerere de precizări cu privire la conținutul ofertei menționate ar putea asigura securitatea juridică, în Pagina 9 din 13
același mod, precum, respingerea imediată a ofertei în cauză - să solicite precizări candidatului vizat, mai degrabă, decât să opteze pentru respingerea pură și simplă a ofertei acestuia (a se vedea în acest sens Hotărârea Tideland Signal/Comisia, punctul 56 de mai sus., punctul 43)”. Așadar, se apreciază că, identificarea unor erori de completare a formularelor, este încadrabilă în categoria erorilor/viciilor de formă, completarea fiind efectuată într-un mod care nu conduce la depunerea unei noi oferte, nu schimbă clasamentul ofertanților și nu diminuează calitativ oferta, motiv pentru care, această critică urmează a fi respinsă ca nefondată. Situația este similară și în ceea ce privește erorile de redactare din propunerea financiară referitoare la unitățile de măsură (respectiv mp în loc de ml), instituția erorii materiale/viciului de formă fiind pe deplin aplicabile și în acest caz. Caracterul nefondat se constată și în ceea ce privește critica referitoare la modul de punctare a perioadei de garanție, având în vedere considerentele care urmează: Potrivit Fișei de date, Algoritmul de calcul: Punctajul pentru factorul de evaluare „Perioada de garanție acordata lucrărilor”, cu o valoare de 15 puncte din totalul de 100 de puncte și cu o pondere de 15% din totalul criteriului de atribuire, se va acorda după cum urmează: „Algoritm de calcul: PG(n) = [(G-36)/(Gmax-36)]*20 Unde: PG(n): punctajul obținut de către Oferta “n” pentru factorul Perioada de garanție acordata lucrărilor; G – numărul de luni de garanție din ofertă; G. max - numărul de luni de garanție maxim ofertat; Notă: Pentru o garanție a lucrării de sub 36 luni oferta va fi declarata neconforma. Pentru o garanție a lucrării de 36 luni se acorda zero puncte. Pentru o garanție acordata intre 37 si 60 de luni se aplica formula menționată anterior. Pentru o garanție de peste 60 luni se vor acorda tot 15 puncte”. Rezultă astfel că, punctajul aferent garanției lucrării se acordă în funcție de numărul de luni ofertat ca garanție, între 37 și 60 luni, iar pentru garanția mai mare 60 de luni se acordă tot 15 puncte, ca și în cazul garanției de 60 de luni; această regulă fiind stabilită în vederea descurajării ofertării unor termene nerealiste și care ar putea fi utilizate în scopul denaturării concurenței și în final la vicierea rezultatului procedurii. Prin urmare, în condițiile în care, potrivit propunerii tehnice, asocierea desemnată câștigătoare a ofertat o perioadă de garanție de 60 de luni, punctajul de 15 puncte a fost acordat în mod corect, cu respectarea cerințelor și algoritmului de calcul din fișa de date. Pagina 10 din 13
De asemenea, nu pot fi reținute nici susținerile contestatorului privind propunerea tehnică a asocierii desemnate câștigătoare, având în vedere, următoarele considerente: În ceea ce privește sistemul de panouri fotovoltaice, acesta a fost ofertat de către asocierea .... SRL și ....SRL, conform cerinței din caietul de sarcini, respectiv : „Kit sistem fotovoltaic 20 kw compus din: - 44 x 460 W PV panouri tip AEG - 1 x 20kw Invertor tip Growatt – 1 Wi-Fi Monitor - 3 x Dc isolar - 1 Smart energey Manager - 1 Set Sistem Montaj - 300ml cablu solar 6mm, conectori, cabluri management etc.” (a se vedea în acest sens pag. 896 din cadrul Listelor cu cantități și echipamente din Propunerea tehnica.pdf.), indicarea eronată a anumitor caracteristici la pag.111 din aceeași ofertă fiind apreciată ca eroare materială /viciu de formă, această corectare fiind susținută, în mod neechivoc, de sensul și de conținutul altei informații existente în cadrul aceluiași document prezentat de ofertant. Referitor la Procedurile tehnice de execuție, Consiliul reține că acestea se regăsesc în cadrul propunerii tehnice la: - pag. 24-26, vol. 1 (descrierea sistemului de panouri fotovoltaice) precum și la pag.119-120 din același document; - pag. 26 - 27 și la pag. 120-121 vol. 1 - este descrisă instalația detecție incendii; - pag. 745 - 752 vol. 1 este prezentată Procedura de execuție: Instalația de detecție, semnalizare și alarmare la incendiu; - pag. 173-204 și pag. 893-927 se regăsește lista principalelor furnizori de materiale. Nu poate fi reținută susținerea contestatoarei că nu s-a precizat, în cuprinsul propunerii tehnice, modul de acces la specialiștii atestați, acesta regăsindu-se la pag. 125 - 138 din Propunerea tehnică vol. 1, unde este descrisă asigurarea cu personal necesar proiectului de construcții; în cuprinsul acestui capitol este descrisă atât modalitatea de acces la specialiști și personal de execuție necesar executării lucrărilor, cât și activitățile derulate în cadrul contractului, organigrama etc. În ceea ce privește lipsa deținerii unui atestat pentru realizarea lucrărilor de ignifugare și autorizație ANRE, Consiliul constată caracterul neîntemeiat al acestei critici, deoarece, autoritatea contractantă nu a solicitat prin anunțul de participare simplificat depunerea acestui document. Consiliul reține că, prin natura lor, atestatele/autorizațiile ANRE reprezintă înscrisuri de natura celor prevăzute la art. 173 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, potrivit căruia: „(...) în cazul în care este necesar ca operatorii economici să dețină o autorizație specială sau să fie membri ai unei anumite organizații pentru a putea presta serviciile în cauză în statul de origine, autoritatea contractantă are dreptul de a solicita acestora să demonstreze că dețin o astfel de autorizație sau că sunt membri ai unei astfel de organizații” coroborat cu art. 172 alin. (1) lit. a) Pagina 11 din 13
din același act normativ, potrivit căruia: „Autoritatea contractantă are dreptul de a aplica în cadrul procedurii de atribuire numai criterii privind capacitatea referitoare la: (...) capacitatea de exercitare a activității profesionale”. De asemenea, Consiliul reține, drept relevante în soluționare, prevederile art. 181 din Legea nr. 98/2016, potrivit cărora: „Criteriile privind capacitatea și cerințele minime solicitate pentru îndeplinirea acestora, împreună cu mijloacele de probă corespunzătoare, sunt prevăzute în anunțul de participare”, prevederile art. 30 alin. (4) din HG nr. 395/2016, care stabilesc faptul că locul în care trebuie menționate criteriile de calificare impuse de către autoritatea contractantă este anunțul de participare/simplificat/de concurs iar, potrivit alin. (6) al aceleiași norme juridice: „Criteriile de calificare și criteriile de selecție care se regăsesc în caietul de sarcini ori în documentația descriptivă și care nu sunt prevăzute în anunțul de participare/simplificat/de concurs sunt considerate clauze nescrise”. Ori, câtă vreme autoritatea contractantă nu a impus prin anunțul de participare simplificat vreo cerință de calificare privind prezentarea vreunui atestat/autorizații emise de ANRE în vederea execuției „Reabilitare moderată a clădirilor – sediul primăriei comunei ........., județul .........”, rezultă că operatorii economici nu aveau obligația demonstrării deținerii acestor înscrisuri, iar, autoritatea contractată nu avea obligația verificării acestui aspect și, pe cale de consecință, nici temei legal de respingere a ofertelor, în lipsa acestei autorizații. În ceea ce privește completarea propunerii tehnice cu fișele tehnice în urma solicitării de clarificări, Consiliul reține că acesta nu putea fi reținut ca motiv de respingere a ofertei, câtă vreme, cerința caietului de sarcini era ca: „ofertantul să prezinte caracteristicile ofertate ale echipamentelor” descrierea acestor caracteristici regăsindu-se în propunerea tehnică, prezentarea fișelor tehnice ale echipamentelor ofertate fiind solicitată doar în urma clarificărilor. Pentru considerentele anterior expuse, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestația formulată de ......... SRL în contradictoriu cu .......... Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Respinge ca nefondată, contestația formulată de ......... SRL în contradictoriu cu .......... Obligatorie. Pagina 12 din 13
Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare ......... PREȘEDINTE ......... Consilier de soluționare ......... Redactat practicaua deciziei ....... Redactată în 4 (patru) exemplare originale, conține 12 (douăsprezece) pagini. Pagina 13 din 13
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.