Încheiere 2649/2022
Încheiere CNSC2649_2022_Incheiere_2649.pdf
Document CNSC
S. GB INDCO SRL în contradictoriu cu SPITALUL MUNICIPAL „DR. TEODOR ANDREI” LUGOJ
Încheierea CNSC nr. 2649/C3/2183 din 18.10.2022
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Sistem de producere oxigen medical, complet și cu toate accesoriile”, inițiată cu anunț de participare simplificat nr. SCN1055593, publicat în SEAP la 11.10.2019 și care a făcut obiectul deciziei Consiliului nr. 1966/C3/2183 din 06.11.2019. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cererii de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de către S. ”GB INDCO” SRL și dispune restituirea către aceasta a cauțiunii, în valoare de 5.547 lei, ce a fost constituită prin recipisa de consemnare nr. 205805341/1, emisă de CEC Bank – Sucursala Victoria, la data de 15.10.2019, în contradictoriu cu SPITALUL MUNICIPAL „DR. TEODOR ANDREI” LUGOJ. Executorie. Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de către S. ”GB INDCO” SRL și dispune restituirea către aceasta a cauțiunii, în valoare de 5.547 lei, ce a fost constituită prin recipisa de consemnare nr. 205805341/1, emisă de CEC Bank – Sucursala Victoria, la data de 15.10.2019, în contradictoriu cu SPITALUL MUNICIPAL „DR. TEODOR ANDREI” LUGOJ. Executorie. Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2649_2022_Incheiere_2649.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 2649/C3/2183 Data: 18.10.2022 Prin cererea nr. 2942/12.10.2022, înregistrată la CNSC sub nr. 50229/12.10.2022, S. ”GB INDCO” SRL, cu sediul în București, Bd. Dimitrie Cantemir nr. 9, bl. 7, ap. 8, sector 4, înmatriculată în registrul comerțului sub nr. J40/2728/1998, având CUI 10421821, reprezentată legal de Vârgolici Alexandru – administrator, a solicitat restituirea cauțiunii aferente contestației înregistrată la CNSC sub nr. 41303/16.10.2019, formulată în procedura simplificată organizată de contractantă SPITALUL MUNICIPAL „DR. TEODOR ANDREI” LUGOJ, cu sediul în Lugoj, str. Gheorghe Doja nr. 36, județul Timiș, în calitate de autoritate contractantă în procedura simplificată organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Sistem de producere oxigen medical, complet și cu toate accesoriile”, inițiată cu anunț de participare simplificat nr. SCN1055593, publicat în SEAP la 11.10.2019 și care a făcut obiectul deciziei Consiliului nr. 1966/C3/2183 din 06.11.2019. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cererii de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de către S. ”GB INDCO” SRL și dispune restituirea către aceasta a cauțiunii, în valoare de 5.547 lei, ce a fost constituită prin recipisa de consemnare nr. 205805341/1, emisă de CEC Bank – Sucursala Victoria, la data de 15.10.2019, în contradictoriu cu SPITALUL MUNICIPAL „DR. TEODOR ANDREI” LUGOJ. Executorie. Pagina 1 din 2
Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere, în termen de 5 zile de la comunicare, în conformitate cu dispozițiile art. 611 alin. (7) din Legea nr. 101/2016. Pagina 2 din 2