Încheiere 2564/2022
Încheiere CNSC2564_2022_Incheiere_2564.pdf
Document CNSC
SC CARIER SRL în contradictoriu cu COMUNA SÂNNICOLAUL ROMÂN
Încheierea CNSC nr. 2564/C11/2403 din 07.10.2022
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Execuție lucrări privind «Modernizare drum comunal DC 77 Roit - Livada de Bihor, de la Km 0+000 până la 3+560»”, anunț de participare simplificat SCN1112213/ 08.08.2022, s-a solicitat Consiliului, printre altele, „suspendarea dreptului de a semna contractul de achiziție până la soluționarea contestației”. Pe rol se află acest capăt de cerere. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de SC CARIER SRL, în contestația depusă în contradictoriu cu COMUNA SÂNNICOLAU ROMÂN. Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Respinge ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de SC CARIER SRL, în contestația depusă în contradictoriu cu COMUNA SÂNNICOLAU ROMÂN. Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2564_2022_Incheiere_2564.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 2564/C11/2403 Data: 07.10.2022 Prin contestația nr. 2254/04.10.2022, transmisă prin e-mail și înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 48897/05.10.2022, formulată de SC CARIER SRL, cu sediul în municipiul Marghita, str. Oașului, nr. 10, județul Bihor, cu punct de lucru în municipiul Marghita, str. Gării, nr. 17A, județul Bihor, reprezentată legal administrator Duszko Sanda-Ioana, împotriva raportului procedurii nr. 4443/28.09.2022, a „deciziei de respingere a ofertei nr. 4446/28.09.2022” și a tuturor actelor subsecvente, emise de COMUNA SÂNNICOLAU ROMÂN, cu sediul în localitatea Sânnicolau Român, str. Principală nr. 1-4, județul Bihor, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de lucrări având ca obiect „Execuție lucrări privind «Modernizare drum comunal DC 77 Roit - Livada de Bihor, de la Km 0+000 până la 3+560»”, anunț de participare simplificat SCN1112213/ 08.08.2022, s-a solicitat Consiliului, printre altele, „suspendarea dreptului de a semna contractul de achiziție până la soluționarea contestației”. Pe rol se află acest capăt de cerere. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de SC CARIER SRL, în contestația depusă în contradictoriu cu COMUNA SÂNNICOLAU ROMÂN. Pagina 1 din 2
Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 (cinci) zile de la comunicare. Pagina 2 din 2