Încheiere 2410/2022
Încheiere CNSC2410_2022_Incheiere_2410.pdf
Document CNSC
G.B. INDCO SRL în contradictoriu cu ORASUL ALESD
Încheierea CNSC nr. 2410/C10/2260 din 19.09.2022
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Furnizare - materiale sanitare în cadrul proiectului «Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19 pentru copiii și cadrele didactice de la nivelul Gradinițelor din Orașul Aleșd, județul Bihor»”, în referire la Lotul 1, cod CPV 33140000-3, organizată de ORAȘUL ALEȘD, cu sediul în Aleșd, str. Bobâlna nr. 3, jud. Bihor, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat, printre altele, în temeiul art. 22 din Legea nr. 101/2016, suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea pe fond a contestației, Pe rol se află cererea de suspendare a procedurii de atribuire din cuprinsul contestației formulată de SC GB INDCO SRL. CONSILIUL DISPUNE: În temeiul dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, admite solicitarea de suspendare a procedurii de atribuire, din cadrul contestației formulate de GB INDCO SRL în contradictoriu cu ORAȘUL ALEȘD. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 zile de la comunicare, în t…Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2410_2022_Incheiere_2410.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 2410/C10/2260 Data: 19.09.2022 Prin contestaţia înregistrată la Consiliu sub nr. 2355/14.09.2022, depusă de către SC GB INDCO SRL, cu sediul în București, B-dul Dimitrie Cantemir nr. 9, bl. 7, sc. 1, et. 1, ap. 8, sector 4, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J40/2728/1998, având CUI RO 10421821, reprezentată convențional prin Cabinet de avocat Tomescu Grigore, privind procedura simplificată, online, organizată în vederea atribuirea contractului având ca obiect „Furnizare - materiale sanitare în cadrul proiectului «Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19 pentru copiii și cadrele didactice de la nivelul Gradinițelor din Orașul Aleșd, județul Bihor»”, în referire la Lotul 1, cod CPV 33140000-3, organizată de ORAȘUL ALEȘD, cu sediul în Aleșd, str. Bobâlna nr. 3, jud. Bihor, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat, printre altele, în temeiul art. 22 din Legea nr. 101/2016, suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea pe fond a contestației, Pe rol se află cererea de suspendare a procedurii de atribuire din cuprinsul contestației formulată de SC GB INDCO SRL. CONSILIUL DISPUNE: În temeiul dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, admite solicitarea de suspendare a procedurii de atribuire, din cadrul contestației formulate de GB INDCO SRL în contradictoriu cu ORAȘUL ALEȘD. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 zile de la comunicare, în temeiul art. 23 alin. (2) din Legea nr. 101/2016.
Pagina 1 din 1