AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Încheiere CNSC 2387/2022

COMPANIA DE SALUBRITATE BRANTNER VERES SA în contradictoriu cu ASOCIATIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARA INTERCOM DESEURI CARAS SEVERIN

Încheierea CNSC nr. 2387/C9/2234 din 15.09.2022

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Încheierea CNSC nr. 2387/C9/2234 din 15.09.2022

Data din document
2022-09-15
Complet
C9

Obiectul procedurii

având ca obiect Delegarea gestiunii prin concesiune a activităţii de colectare şi transport a deşeurilor muncipale în zona 1 Reşiţa, anunț de concesionare nr. PC 1002069 din 1 iulie 2022, cod CPV 90511000-2-Servicii de colectare a deșeurilor menajere (Rev.2), contestatoarea a solicitat: - suspendarea procedurii şi a oricărei decizii emise de autoritatea contractantă în cadrul acesteia, până la soluţionarea contestaţiei; - obligarea autorității contractante să adopte conform, corect şi complet măsurile de remediere dispuse de Consiliu prin decizia 1664/C9/1662/08.08.2022 şi în acest sens: să actualizeze valoarea estimată a contractului pentru a corespunde cel puţin tarifelor maximale remediate publicate, raportat la cantităţile estimate de deşeuri; să remedieze modelul contractului, în ceea ce priveşte noţiunile de modificare/ajustare a tarifelor. - obligarea autorităţii contractante să actualizeze documentaţia de atribuire cu tarifele operatorului CMID Lupac, la nivelul la care aceste…
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Încheiere 2387/2022

Încheiere CNSC
An dosar: 2022Înregistrare: 45222Data înregistrării: Nedisponibilă

2387_2022_Incheiere_2387.pdf

Document asociat

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 3.361 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoare ÎNCHEIERE Nr. 2387/C9/2234 Data: 15.09.2022 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 45222/12.09.2022, depusă de Compania de Salubritate Brantner Veres SA, cu sediul în Cluj-Napoca, str. Lalelelor nr. 11, Spaţiul comercial 2, et. 1, supantă, ap. 48, județul Cluj, 400049, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. J12/3956/1991, CUI RO 201322, reprezentată prin Avocat Cătălin Chiriac, cu sediul procesual ales în Cluj-Napoca, str. Teodor Mihali nr. 38- 40, ap. 19, județul Cluj, privind procedura de licitație deschisă, organizată de Asociația de Dezvoltare Intercomitară Intercom Deșeuri Caraș-Severin, cu sediul în Reșița, Piața 1 Decembrie 1918 nr. 7, județul Caraș-Severin, în calitate de autoritate contractantă, în vederea atribuirii contractului având ca obiect Delegarea gestiunii prin concesiune a activităţii de colectare şi transport a deşeurilor muncipale în zona 1 Reşiţa, anunț de concesionare nr. PC 1002069 din 1 iulie 2022, cod CPV 90511000-2-Servicii de colectare a deșeurilor menajere (Rev.2), contestatoarea a solicitat: - suspendarea procedurii şi a oricărei decizii emise de autoritatea contractantă în cadrul acesteia, până la soluţionarea contestaţiei; - obligarea autorității contractante să adopte conform, corect şi complet măsurile de remediere dispuse de Consiliu prin decizia 1664/C9/1662/08.08.2022 şi în acest sens: să actualizeze valoarea estimată a contractului pentru a corespunde cel puţin tarifelor maximale remediate publicate, raportat la cantităţile estimate de deşeuri; să remedieze modelul contractului, în ceea ce priveşte noţiunile de modificare/ajustare a tarifelor. - obligarea autorităţii contractante să actualizeze documentaţia de atribuire cu tarifele operatorului CMID Lupac, la nivelul la care acestea au fost aprobate de Consiliul Judeţean Caraş-Severin prin Hotărârea nr. 180/31.08.2022 şi în consecinţă să actualizeze tarifele maximale şi valoarea estimată a contractului. Pagina 1 din 2

§ 2

- obligarea autorităţii contractante la prelungirea termenului limită de depunere a ofertelor într-o măsură suficientă pentru a permite informarea participanţilor cu privire la modificările adoptate. Pe rol se află cererea de suspendare a procedurii de atribuire. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cererii de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DISPUNE: Respinge, ca nefondată, cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de Compania de Salubritate Brantner Veres SA, în contradictoriu cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Intercom Deșeuri Caraș-Severin. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de cinci zile de la comunicare. Redactat practicaua încheierii Laura Constantinescu Redactată în 4 exemplare, conține 4 pagini. Pagina 2 din 2