Încheiere 2222/2022
Încheiere CNSC2222_2022_Incheiere_2222.pdf
Document CNSC
ELECTRIC BACKUP SRL în contradictoriu cu OFICIUL DE STAT PENTRU INVENTII SI MARCI
Încheierea CNSC nr. 2222/C5/2098 din 29.08.2022
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Atribuirea unor contracte pentru diferite Echipamente, Software și Servicii”, LOT 9 – „UPS uri rackabile - 2 bucăți”, cod CPV 48200000-0 (Rev.2), inițiată de OFICIUL DE STAT PENTRU INVENȚII ȘI MĂRCI, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în municipiul București, str. Ion Ghica nr. 5, sector 3 și a solicitat, între altele, în temeiul art. 22 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, „suspendarea derulării procedurii de atribuire sau aplicarea oricărei decizii luate de autoritatea contractante”. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a lotului 9 aferent procedurii de atribuire, formulată de ELECTRIC BACKUP SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă, OFICIUL DE STAT PENTRU INVENȚII ȘI MĂRCI. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 zile de la comunicare. Pagina 2 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2222_2022_Incheiere_2222.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 23 și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 2222/C5/2098 Data: 29.08.2022 Prin contestația nr. 805/25.08.2022, transmisă prin mijloace electronice (e-mail) și depusă, în original, înregistrată la Consiliu sub nr. 42259/25.08.2022 și, respectiv, sub nr. 42335/25.08.2022, ELECTRIC BACKUP SRL, cu sediul în municipiul București, str. Coloana Infinitului nr. 10, bl. T, sc. 1, ap. 18, sector 6, având punctul de lucru în localitatea Ciorogârla, str. Pamfil Șeicaru nr. 7, județul Ilfov, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/560/2015, având CIF RO 33994054, reprezentată legal prin dl. Lucian Iacob, în calitate de Administrator, a contestat procesele verbale nr. OSIM 205048/22.08.2022, nr. OSIM 205096/23.08.2022 și nr. OSIM 205107/24.08.2022 întocmite în cadrul procedurii de atribuire prin „licitaţie deschisă”, online, fără etapă finală de licitaţie electronică, a contractului de achiziție publică având ca obiect „Atribuirea unor contracte pentru diferite Echipamente, Software și Servicii”, LOT 9 – „UPS uri rackabile - 2 bucăți”, cod CPV 48200000-0 (Rev.2), inițiată de OFICIUL DE STAT PENTRU INVENȚII ȘI MĂRCI, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în municipiul București, str. Ion Ghica nr. 5, sector 3 și a solicitat, între altele, în temeiul art. 22 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, „suspendarea derulării procedurii de atribuire sau aplicarea oricărei decizii luate de autoritatea contractante”. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, Pagina 1 din 2
CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a lotului 9 aferent procedurii de atribuire, formulată de ELECTRIC BACKUP SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă, OFICIUL DE STAT PENTRU INVENȚII ȘI MĂRCI. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 zile de la comunicare. Pagina 2 din 2