Încheiere 1930/2022
Încheiere CNSC1930_2022_Incheiere_1930.pdf
Document CNSC
G.B. INDCO SRL în contradictoriu cu SECTORUL 6 AL MUNICIPIULUI BUCURESTI
Încheierea CNSC nr. 1930/C10/1701 din 26.07.2022
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Achiziționarea de echipamente și materiale necesare gestionarii crizei sanitare cauzate de SARS-CoV-2 in cadrul proiectului «Consolidarea capacității de gestionare a pandemiei generată de virusul SARS-COV-2 la nivelul unităților de învățământ de pe raza Sectorului 6 al Municipiului București»”, în referire la loturile 1, 7 și 8, cod CPV 33631600-8, de către SECTORUL 6 AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, cu sediul în municipiul București, Calea Plevnei nr. 147-149, sector 6, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat, printre altele, suspendarea procedurii de atribuire, pentru loturile contestate, până la soluționarea pe fond a contestației. Pe rol se află cererea de suspendare a procedurii de atribuire din cuprinsul contestației, formulată de SC GB INDCO SRL. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DISPUNE: Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a procedurii de atribuire, pentru loturile 1, 7 și 8, form…Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
1930_2022_Incheiere_1930.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 1930/C10/1701 Data: 26.07.2022 Prin contestația nr. 1480/18.07.2022, înregistrată la Consiliu sub nr. 35620/18.07.2022, formulată de SC GB INDCO SRL, cu sediul în București, B-dul Dimitrie Cantemir nr. 9, bl. 7, ap. 8, sector 4, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J40/2728/1998, având CUI RO 10421821, reprezentată legal prin administrator Vârgolici Alexandru și convențional prin Cabinet de avocat Tomescu Grigore, formulată împotriva documentației de atribuire, privind procedura de licitație deschisă, online, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Achiziționarea de echipamente și materiale necesare gestionarii crizei sanitare cauzate de SARS-CoV-2 in cadrul proiectului «Consolidarea capacității de gestionare a pandemiei generată de virusul SARS-COV-2 la nivelul unităților de învățământ de pe raza Sectorului 6 al Municipiului București»”, în referire la loturile 1, 7 și 8, cod CPV 33631600-8, de către SECTORUL 6 AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, cu sediul în municipiul București, Calea Plevnei nr. 147-149, sector 6, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat, printre altele, suspendarea procedurii de atribuire, pentru loturile contestate, până la soluționarea pe fond a contestației. Pe rol se află cererea de suspendare a procedurii de atribuire din cuprinsul contestației, formulată de SC GB INDCO SRL. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DISPUNE: Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a procedurii de atribuire, pentru loturile 1, 7 și 8, formulată de SC GB INDCO SRL în contradictoriu cu SECTORUL 6 AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 zile de la comunicare, în temeiul art. 23 alin. (2) din Legea nr. 101/2016. Pagina 1 din 1