Încheiere 1759/2022
Încheiere CNSC1759_2022_Incheiere_1759.pdf
Document CNSC
ECO SUD SA în contradictoriu cu COMUNA GRUIU
Încheierea CNSC nr. 1759/C3/899 din 06.07.2022
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Contract de delegare a gestiunii activităților de sortare și depozitare a deșeurilor municipale și altor fluxuri de deșeuri, componente ale serviciului de salubrizare de pe raza comunei Gruiu”, inițiată prin publicarea, în SEAP, a anunțului de participare simplificat nr. SCN1100262/26.01.2022 și care a făcut obiectul deciziei Consiliului nr. 928/C3/899 din 05.05.2022. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cererii de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de către ECO SUD SA și dispune restituirea către aceasta a cauțiunii, în valoare de 12.000 lei, ce a fost constituită prin recipisa de consemnare nr. 207994330/1, emisă de CEC Bank – Sucursala Victoria, la data de 15.04.2022, în contradictoriu cu COMUNA GRUIU. Executorie. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere, în termen de 5 zile de la comunicare, în conformitate cu dispo…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de către ECO SUD SA și dispune restituirea către aceasta a cauțiunii, în valoare de 12.000 lei, ce a fost constituită prin recipisa de consemnare nr. 207994330/1, emisă de CEC Bank – Sucursala Victoria, la data de 15.04.2022, în contradictoriu cu COMUNA GRUIU. Executorie. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere, în termen de 5 zile de la comunicare, în conformitate cu dispozițiile art. 611 alin. (7) din Legea nr. 101/2016. Pagina 1 din 1Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
1759_2022_Incheiere_1759.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 1759/C3/899 Data: 06.07.2022 Prin cererea nr. 2268/01.07.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 32960/01.07.2022, ECO SUD SA, cu sediul în București, str. Ankara nr. 3, sector 1, înmatriculată în registrul comerțului sub nr. J40/4022/2001, CUI 13838255, reprezentată legal prin ADRIAN MIREL SCARLAT, director general, a solicitat restituirea cauțiunii aferente contestației înregistrată la CNSC sub nr. 19267/13.04.2022, formulată în procedura de simplificată organizată de COMUNA GRUIU, cu sediul în Gruiu, șoseaua Gruiu-Snagov nr. 152, cp 077115, județul Ilfov, în vederea atribuirii unui contract având ca obiect „Contract de delegare a gestiunii activităților de sortare și depozitare a deșeurilor municipale și altor fluxuri de deșeuri, componente ale serviciului de salubrizare de pe raza comunei Gruiu”, inițiată prin publicarea, în SEAP, a anunțului de participare simplificat nr. SCN1100262/26.01.2022 și care a făcut obiectul deciziei Consiliului nr. 928/C3/899 din 05.05.2022. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cererii de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de către ECO SUD SA și dispune restituirea către aceasta a cauțiunii, în valoare de 12.000 lei, ce a fost constituită prin recipisa de consemnare nr. 207994330/1, emisă de CEC Bank – Sucursala Victoria, la data de 15.04.2022, în contradictoriu cu COMUNA GRUIU. Executorie. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere, în termen de 5 zile de la comunicare, în conformitate cu dispozițiile art. 611 alin. (7) din Legea nr. 101/2016. Pagina 1 din 1