Încheiere 1704/2022
Încheiere CNSC1704_2022_Incheiere_1704.pdf
Document CNSC
G.B. INDCO SRL în contradictoriu cu MUNICIPIUL VULCAN
Încheierea CNSC nr. 1704/C1/1399 din 28.06.2022
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Achiziția de produse consumabile în cadrul proiectului - Dotarea unităților școlare din municipiul Vulcan cu produse sanitare în context pandemic”, cod CPV: 24455000-8, s-a solicitat, suspendarea procedurii de atribuire pentru Lotul 1 până la soluționarea pe fond, a contestației. În luarea deciziei CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Pentru aceste motive în baza legii și a documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DISPUNE: Admite cererea de suspendare a procedurii (pentru lotul 1), din contestația formulată de SC GB INDCO SRL în contradictoriu cu MUNICIPIUL VULCAN și dispune suspendarea procedurii de atribuire (pentru lotul 1), până la soluționarea fondului cauzei. Obligatorie. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere, în termen de 5 zile de la comunicare. Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
1704_2022_Incheiere_1704.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: ÎNCHEIERE Nr. 1704/C1/1399 Data: 28.06.2022 Prin contestația nr. 1361/09.06.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 29351/10.06.2022, formulată de SC GB INDCO SRL, cu sediul în București, str. B-dul Dimitrie Cantemir nr. 9, bloc 7, ap. 8, sector 4, înmatriculată la Registrul Comerțului cu nr. J40/2728/1998, având cod unic de înregistrare RO 10421821, reprezentată legal prin administrator și convențional prin „TOMESCU GRIGORE – CABINET DE AVOCAT”, împotriva documentației de atribuire întocmită de către MUNICIPIUL VULCAN, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în localitatea Vulcan, str. Mihai Viteazu nr. 31, județul Hunedoara, în cadrul procedurii licitație deschisă, organizată pentru atribuirea contractului având ca obiect „Achiziția de produse consumabile în cadrul proiectului - Dotarea unităților școlare din municipiul Vulcan cu produse sanitare în context pandemic”, cod CPV: 24455000-8, s-a solicitat, suspendarea procedurii de atribuire pentru Lotul 1 până la soluționarea pe fond, a contestației. În luarea deciziei CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Pentru aceste motive în baza legii și a documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DISPUNE: Admite cererea de suspendare a procedurii (pentru lotul 1), din contestația formulată de SC GB INDCO SRL în contradictoriu cu MUNICIPIUL VULCAN și dispune suspendarea procedurii de atribuire (pentru lotul 1), până la soluționarea fondului cauzei. Obligatorie. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere, în termen de 5 zile de la comunicare. Pagina 1 din 2
Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice:
Consilier de soluționare ................ PREȘEDINTE ............... Consilier de soluționare ................ Redactat practicaua încheierii .......... Redactat practicaua încheieri Redactată în 4 (patru) exemplare originale, conține 3 (trei) pagini. Pagina 2 din 2