AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Încheiere CNSC 1063/2022

SIAD ROMANIA SRL în contradictoriu cu SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENȚĂ ELIAS

Încheierea CNSC nr. 1063/C6/891 din 15.04.2022

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Încheierea CNSC nr. 1063/C6/891 din 15.04.2022

Data din document
2022-04-15
Complet
C6

Obiectul procedurii

având ca obiect „Gaze medicale – oxigen medicinal”, cod CPV 24111500-0 – Gaze medicale (Rev.2), anunț de participare nr. CN1040926/31.03.2022, s-au solicitat următoarele: „I. Suspendarea Procedurii de atribuire până la soluționarea pe fond a cauzei; II. Obligarea autorității contractante să remedieze neregulile din cuprinsul documentației de atribuire, în sensul eliminării din cadrul documentației de atribuire a obligației de punere la dispoziție a unui număr suficient de butelii de 8 litri, cu și fără regulator de presiune integrat pentru oxigenul medicinal comprimat în butelii; III. în subsidiar, în eventualitatea respingerii solicitării de remediere a documentației de atribuire de la punctul II de mai sus, anularea Procedurii de atribuire pentru nerespectarea prevederilor legale și a principiilor generale privind atribuirea contractelor de achiziție publică; IV. Obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată suportate de SIAD România în cadrul prezentei pro…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Admite cererea de suspendare a procedurii de atribuire, până la soluționarea contestației formulată de către SIAD ROMÂNIA SRL, cu sediul în municipiul București, Drumul Osiei nr. 75-79, sector 6, în contradictoriu cu autoritatea contractantă SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENȚĂ ELIAS, cu sediul în municipiul București, bd. Mărăști nr. 17, sector 1. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 zile de la comunicare, conform art. 23 alin. (2) din Legea nr. 101/ 2016.
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Încheiere 1063/2022

Încheiere CNSC
An dosar: 2022Înregistrare: 18918Data înregistrării: Nedisponibilă

1063_2022_Incheiere_1063.pdf

Document asociat

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.832 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 23 și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului National de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 1063/C6/891 Data: 15.04.2022 Prin contestația înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 18918/12.04.2022, formulată de către SIAD ROMÂNIA SRL, cu sediul în București, Drumul Osiei nr. 75-79, sector 6, înregistrată la ORC sub nr. J40/1056/1996, având CUI 8184529, reprezentată legal de Roxana Miorița Jouni și convențional de SPRL Menzer & Bachmann-Noerr cu sediul în București, Calea Victoriei nr. 174, corp A, sector 1, sediu ales în vederea comunicării actelor de procedură, împotriva documentației de atribuire emisă de către SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENȚĂ ELIAS, cu sediul în București, Bld. Mărăști nr. 17, sector 1, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii licitație deschisă organizată în vederea încheierii unui acord-cadru având ca obiect „Gaze medicale – oxigen medicinal”, cod CPV 24111500-0 – Gaze medicale (Rev.2), anunț de participare nr. CN1040926/31.03.2022, s-au solicitat următoarele: „I. Suspendarea Procedurii de atribuire până la soluționarea pe fond a cauzei; II. Obligarea autorității contractante să remedieze neregulile din cuprinsul documentației de atribuire, în sensul eliminării din cadrul documentației de atribuire a obligației de punere la dispoziție a unui număr suficient de butelii de 8 litri, cu și fără regulator de presiune integrat pentru oxigenul medicinal comprimat în butelii; III. în subsidiar, în eventualitatea respingerii solicitării de remediere a documentației de atribuire de la punctul II de mai sus, anularea Procedurii de atribuire pentru nerespectarea prevederilor legale și a principiilor generale privind atribuirea contractelor de achiziție publică; IV. Obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată suportate de SIAD România în cadrul prezentei proceduri administrativ- jurisdicționale”. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, Pagina 1 din 2

§ 2

CONSILIUL DECIDE: Admite cererea de suspendare a procedurii de atribuire, până la soluționarea contestației formulată de către SIAD ROMÂNIA SRL, cu sediul în municipiul București, Drumul Osiei nr. 75-79, sector 6, în contradictoriu cu autoritatea contractantă SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENȚĂ ELIAS, cu sediul în municipiul București, bd. Mărăști nr. 17, sector 1. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 zile de la comunicare, conform art. 23 alin. (2) din Legea nr. 101/ 2016.

§ 3

Pagina 2 din 2