AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 3351/2024

CONDOR PADURARU SRL în contradictoriu cu ASOCIATIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARA GRADINARI-STREJESTI

Decizia CNSC nr. 3351/C7/3999 din 26.11.2024

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 3351/C7/3999 din 26.11.2024

Data din document
2024-11-26
Complet
C7

Obiectul procedurii

având ca obiect „Înființare Sistem inteligent de Distribuție Gaze Naturale în satele: Grădinari, Petculeşti, Runcu Mare și Satu Nou, aparținătoare Comunei Grădinari și Strejești, Strejeștii de Sus și Colibaș, aparținătoare Comunei Strejești, Județul Olt”, se solicită admiterea contestației, anularea procedurii de atribuire, precum și accesul la dosarul achiziției publice. Procedura de soluționare în fața Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Ia act de renunțarea la contestația formulată de către CONDOR PĂDURARU S.R.L., cu sediul în Slatina, str. Cireasov nr. 22, județul Olt, în contradictoriu cu ASOCIAŢIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ GRĂDINARI-STREJEŞTI, cu sediul în Grădinari, str. Traian nr. 3, județul Olt. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Ia act de renunțarea la contestația formulată de către CONDOR PĂDURARU S.R.L., cu sediul în Slatina, str. Cireasov nr. 22, județul Olt, în contradictoriu cu ASOCIAŢIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ GRĂDINARI-STREJEŞTI, cu sediul în Grădinari, str. Traian nr. 3, județul Olt. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 3351/2024

Decizie CNSC
An dosar: 2024Înregistrare: 73502Data înregistrării: 2024-11-14
ContestatorCONDOR PADURARU SRLCUI 6341635
Autoritate contractantăASOCIATIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARA GRADINARI-STREJESTICUI 45773057

2024_3351_2024_Decizie_3351.pdf, BO2024_3351_2024_BO2024_3351.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.327 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 3351/C7/3999 Data: 26.11.2024 Prin contestația fără număr de înregistrare la emitent din 14.11.2024, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 73502/14.11.2024, formulată de către CONDOR PĂDURARU S.R.L., cu sediul în Slatina, str. Cireasov nr. 22, județul Olt, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J28/869/1994, având CUI 6341635, împotriva documentației de atribuire emisă de către ASOCIAŢIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ GRĂDINARI-STREJEŞTI, cu sediul în Grădinari, str. Traian nr. 3, județul Olt, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de lucrări având ca obiect „Înființare Sistem inteligent de Distribuție Gaze Naturale în satele: Grădinari, Petculeşti, Runcu Mare și Satu Nou, aparținătoare Comunei Grădinari și Strejești, Strejeștii de Sus și Colibaș, aparținătoare Comunei Strejești, Județul Olt”, se solicită admiterea contestației, anularea procedurii de atribuire, precum și accesul la dosarul achiziției publice. Procedura de soluționare în fața Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Ia act de renunțarea la contestația formulată de către CONDOR PĂDURARU S.R.L., cu sediul în Slatina, str. Cireasov nr. 22, județul Olt, în contradictoriu cu ASOCIAŢIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ GRĂDINARI-STREJEŞTI, cu sediul în Grădinari, str. Traian nr. 3, județul Olt. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pagina 1 din 2

§ 2

Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Redactat în 4 (patru) exemplare originale, conține 2 (două) pagini

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 3.290 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația fără număr de înregistrare la emitent din 14.11.2024, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 73502/14.11.2024, formulată de către ..., cu sediul în ..., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CUI ..., împotriva documentației de atribuire emisă de către ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de lucrări având ca obiect „Înființare Sistem inteligent de Distribuție Gaze Naturale în satele: ..., aparținătoare Comunei ..., aparținătoare Comunei ..., Județul ...”, se solicită admiterea contestației, anularea procedurii de atribuire, precum și accesul la dosarul achiziției publice. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația formulată de către ..., prin care se critică modalitatea prin care ... a elaborat documentația de atribuire aferentă respectivei proceduri de atribuire. Prin adresa nr. 2500/25.11.2024, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 76025/26.11.2024, contestatorul aduce la cunoștința Consiliului următoarele: „... vă informăm că societatea noastră renunță la contestația formulată și înregistrată în cadrul CNSC sub nr. 73502 din data de 14.11.2024 ...”. În aceste condiții, în considerarea dispozițiilor art. 26 alin. (8) din Legea nr. 101/2016, conform cărora „Consiliul poate lua act, oricând în cursul soluționării contestației, de renunțarea la aceasta de către contestator”, Consiliul va face aplicarea acestora, luând act de faptul că ..., renunță la Pagina 1 din 2

§ 2

contestația fără număr de înregistrare la emitent din 14.11.2024, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 73502/14.11.2024. În consecință, în baza art. 26 alin. (8) din Legea nr. 101/2016, Consiliul ia act de retragerea la contestația formulată de către ..., în contradictoriu cu .... Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Ia act de renunțarea la contestația formulată de către ..., cu sediul în ..., în contradictoriu cu ..., cu sediul în .... Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... Redactat în 4 (patru) exemplare originale, conține 2 (două) pagini

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.