Încheiere 742/2022
Încheiere CNSC742_2022_Incheiere_742.pdf
Document CNSC
DD CHIM SRL | CORAL IMPEX SRL în contradictoriu cu MUNICIPIUL DEVA
Încheierea CNSC nr. 742/C3/629,646 din 18.03.2022
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Delegarea gestiunii serviciului de salubrizare pentru activitățile de deratizare, dezinsecție și dezinfecție în municipiul Deva”, inițiată prin publicarea, în SEAP, a anunțului de participare nr. CN1039966/04.03.2022, s-a solicitat, printre altele, suspendarea procedurii, până la soluționarea pe fond a cauzelor. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cererilor de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Ia act de renunțarea la capătul de cerere privind suspendarea procedurii formulat de DD CHIM SRL și respinge cererea de suspendare a Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Ia act de renunțarea la capătul de cerere privind suspendarea procedurii formulat de DD CHIM SRL și respinge cererea de suspendare a Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
742_2022_Incheiere_742.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 742/C3/629,646 Data: 18.03.2022 Prin contestațiile nr. 145/14.03.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 13168/14.03.2022, respectiv nr. 1365/14.03.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 13469/15.03.2022, înaintată de 1) DD CHIM SRL, cu sediul în Hunedoara, str. Eroilor nr. 2 bis, județul Hunedoara, înmatriculată în registrul comerțului cu nr. J20/400/1992, CUI 2126332, reprezentată legal de Vereș Csaba, administrator, respectiv de 2) CORAL IMPEX SRL, cu sediul în Ploiești, str. Peneș Curcanul nr. 8, bl. 151C, sc. A, ap.10, județul Prahova, înmatriculată în registrul comerțului cu nr. J29/2811/1993, CUI 4986244, reprezentată legal de Laurențiu Veteleanu, avocat, cu adresa aleasă pentru corespondență în București, Bd. Libertății nr. 1, sector 4, formulate împotriva documentației de atribuire elaborate de autoritatea contractantă MUNICIPIUL DEVA, cu sediul în Deva, str. Unirii nr. 4, cp 330152, județul Hunedoara, în procedura de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii unui contract având ca obiect „Delegarea gestiunii serviciului de salubrizare pentru activitățile de deratizare, dezinsecție și dezinfecție în municipiul Deva”, inițiată prin publicarea, în SEAP, a anunțului de participare nr. CN1039966/04.03.2022, s-a solicitat, printre altele, suspendarea procedurii, până la soluționarea pe fond a cauzelor. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cererilor de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Ia act de renunțarea la capătul de cerere privind suspendarea procedurii formulat de DD CHIM SRL și respinge cererea de suspendare a Pagina 1 din 2
procedurii de atribuire formulată de CORAL IMPEX SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă MUNICIPIUL DEVA, ca rămasă fără obiect. Împotriva prezentei se poate formula plângere, în termen de 5 zile de la comunicare, în temeiul art. 23 alin. (2) din Legea nr. 101/2016. Pagina 2 din 2