Încheiere 700/2022
Încheiere CNSC700_2022_Incheiere_700.pdf
Document CNSC
MEDIST IMAGING & P.O.C. SRL în contradictoriu cu CONSILIUL JUDETEAN ARAD
Încheierea CNSC nr. 700/C7/571 din 14.03.2022
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Furnizare echipamente medicale în cadrul proiectului «Creşterea accesibilităţii serviciilor medicale prin dotarea cu echipamente performante a Ambulatoriului integrat de specialitate din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad»”, se solicită constatarea faptului că propunerea sa tehnică a fost elaborată cu respectarea tuturor cerințelor minime și obligatorii stabilite prin documentația de atribuire, constatarea că autoritatea contractantă a procedat la evaluarea improprie a ofertei sale, dispunerea măsurilor de remediere constând în obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei sale sub aspectul reverificării modului în care aceasta îndeplinește criteriile de calificare precum și a reverificării corespondenței propunerii tehnice cu cerințele stabilite prin documentația de atribuire, obligarea autorității contractante la anularea tuturor actelor administrative prin care s-a stabilit că oferta sa a fost elaborată și prezentată ca fiind inacceptabilă…Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
700_2022_Incheiere_700.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 700/C7/571 Data: 14.03.2022 Prin contestația nr. 961/07.03.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 12114/08.03.2022, formulată de către MEDIST IMAGING & POC SRL, cu sediul în București, str. Ion Urdăreanu nr. 34, sector 5, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/12399/2008, având CUI RO24205100, împotriva comunicării privind respingerea ofertei nr. 4660/24.02.2022 și a raportului procedurii nr. 4460/23.02.2022, emise de către CONSILIUL JUDEȚEAN ARAD, cu sediul în Arad, str. Corneliu Coposu nr. 22, județ Arad, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, divizată pe loturi, organizată în vederea încheierii contractului de achiziție publică, având ca obiect „Furnizare echipamente medicale în cadrul proiectului «Creşterea accesibilităţii serviciilor medicale prin dotarea cu echipamente performante a Ambulatoriului integrat de specialitate din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad»”, se solicită constatarea faptului că propunerea sa tehnică a fost elaborată cu respectarea tuturor cerințelor minime și obligatorii stabilite prin documentația de atribuire, constatarea că autoritatea contractantă a procedat la evaluarea improprie a ofertei sale, dispunerea măsurilor de remediere constând în obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei sale sub aspectul reverificării modului în care aceasta îndeplinește criteriile de calificare precum și a reverificării corespondenței propunerii tehnice cu cerințele stabilite prin documentația de atribuire, obligarea autorității contractante la anularea tuturor actelor administrative prin care s-a stabilit că oferta sa a fost elaborată și prezentată ca fiind inacceptabilă, neconformă, care nu îndeplinește cerințele stabilite prin documentatia de atribuire, accesul la dosarul achiziției publice, precum și suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației. În subsidiar, în cazul în care nu mai sunt posibile măsuri de remediere, contestatorul solicită anularea Lotului 1 al procedurii de achiziție publică, în Pagina 1 din 4
temeiul art. 26 alin. (2) lit. c) din Legea 101/2016 coroborat cu prevederile art. 212 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea 98/2016. Prin prezenta urmează a fi soluționată cererea prin care MEDIST IMAGING & POC SRL a solicitat suspendarea procedurii de atribuire, până la soluționarea contestației.
Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DISPUNE: Respinge, ca nefondată, cererea de suspendare a procedurii de atribuire cuprinsă în contestația depusă de MEDIST IMAGING & POC SRL, cu sediul în București, str. Ion Urdăreanu nr. 34, sector 5, în contradictoriu cu CONSILIUL JUDEȚEAN ARAD, cu sediul în Arad, str. Corneliu Coposu nr. 22, județ Arad. Prezenta încheiere este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de cinci zile de la comunicare. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Pagina 2 din 4
Redactată în 4 (patru) exemplare, conține 4 (patru) pagini. Pagina 3 din 4