Încheiere 248/2022
Încheiere CNSC248_2022_Incheiere_248.pdf
Document CNSC
MEDICARE TECHNICS SA în contradictoriu cu JUDEȚUL TULCEA
Încheierea CNSC nr. 248/C3/1922 din 28.01.2022
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Proiectare, asistență tehnică și execuție lucrări la obiectivul: Reabilitare și extindere funcțională Unitatea de primiri Urgențe (UPU) Spitalul Județean de Urgență Tulcea”, inițiată cu anunțul de participare simplificat nr. SCN1084051, publicat în SEAP la 04.04.2021 și care a făcut obiectul deciziei Consiliului nr. 1849/C3/1922 din 20.08.2021. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cererii de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de către MEDICARE TECHNICS SA și dispune restituirea către aceasta a cauțiunii, în valoare de 88.000 lei, ce a fost constituită prin recipisa de consemnare nr. 207384624/1, emisă de CEC Bank – Sucursala Gara de Nord, la data de 28.07.2021, în contradictoriu cu JUDEȚUL TULCEA. Executorie. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere, în termen de 5 zile de la comunicare, în conformitate cu dispozițiile …Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de către MEDICARE TECHNICS SA și dispune restituirea către aceasta a cauțiunii, în valoare de 88.000 lei, ce a fost constituită prin recipisa de consemnare nr. 207384624/1, emisă de CEC Bank – Sucursala Gara de Nord, la data de 28.07.2021, în contradictoriu cu JUDEȚUL TULCEA. Executorie. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere, în termen de 5 zile de la comunicare, în conformitate cu dispozițiile art. 611 alin. (7) din Legea nr. 101/2016. Pagina 1 din 1Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
248_2022_Incheiere_248.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 248/C3/1922 Data: 28.01.2022 Prin cererea sa nr. DPM 20/21.01.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 3756/21.01.2022, MEDICARE TECHNICS SA, cu sediul în București, str. Valea Merilor nr. 30, sector 1, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/2238/2000, având CUI 12766347, reprezentată legal prin Mugurel Stancu, director executiv, a solicitat restituirea cauțiunii aferente contestației înregistrată la CNSC sub nr. 38899/27.07.2021, formulată în procedura simplificată organizată de JUDEȚUL TULCEA, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în Tulcea, str. Păcii, nr. 20, județul Tulcea, în vederea atribuirii unui contract având ca obiect „Proiectare, asistență tehnică și execuție lucrări la obiectivul: Reabilitare și extindere funcțională Unitatea de primiri Urgențe (UPU) Spitalul Județean de Urgență Tulcea”, inițiată cu anunțul de participare simplificat nr. SCN1084051, publicat în SEAP la 04.04.2021 și care a făcut obiectul deciziei Consiliului nr. 1849/C3/1922 din 20.08.2021. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cererii de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de către MEDICARE TECHNICS SA și dispune restituirea către aceasta a cauțiunii, în valoare de 88.000 lei, ce a fost constituită prin recipisa de consemnare nr. 207384624/1, emisă de CEC Bank – Sucursala Gara de Nord, la data de 28.07.2021, în contradictoriu cu JUDEȚUL TULCEA. Executorie. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere, în termen de 5 zile de la comunicare, în conformitate cu dispozițiile art. 611 alin. (7) din Legea nr. 101/2016. Pagina 1 din 1