AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Încheiere CNSC 128/2022

METROUL SA în contradictoriu cu COMPANIA NATIONALA DE CAI FERATE "CFR" - SA

Încheierea CNSC nr. 128/C8/124 din 19.01.2022

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Încheierea CNSC nr. 128/C8/124 din 19.01.2022

Data din document
2022-01-19
Complet
C8

Obiectul procedurii

având ca obiect „Proiectare și execuție a lucrărilor aferente obiectivului de investiții «Electrificarea și reabilitarea liniei de cale ferată Cluj Napoca - Oradea-Episcopia Bihor», Lot 3 Poieni – Aleșd și Lot 4 Aleșd-Frontieră Ungaria”, s-a solicitat, printre altele, suspendarea procedurii până la soluționarea contestației. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de METROUL SA în contestația depusă în contradictoriu cu COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE ”CFR”- SA și, pe cale de consecință, suspendă procedura de atribuire până la soluționarea cauzei. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 (cinci) zile de la comunicare. Pagina 1 din 1
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Admite cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de METROUL SA în contestația depusă în contradictoriu cu COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE ”CFR”- SA și, pe cale de consecință, suspendă procedura de atribuire până la soluționarea cauzei. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 (cinci) zile de la comunicare. Pagina 1 din 1
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Încheiere 128/2022

Încheiere CNSC
An dosar: 2022Înregistrare: 2653Data înregistrării: Nedisponibilă

128_2022_Incheiere_128.pdf

Document asociat

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.052 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 128/C8/124 Data: 19.01.2022 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 2653/17.01.2022, formulată de METROUL SA, cu sediul social în București, str. J. Gutenberg nr. 3 bis, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J40/4631/1991, având CUI 426112, reprezentată legal prin Rozorea Mircea-Andrei și convențional prin Cabinet de avocat Adreiana Cornelia, cu sediul în București, str. Dr. Carol Davila nr. 33, et. 2, ap. 4, sector 5, sediu ales pentru comunicarea actelor de procedură, împotriva documentației de atribuire elaborată de COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE ”CFR” - SA, cu sediul în București, B-dul Dinicu Golescu nr. 38, sector 1, în calitate de entitate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă în vederea atribuirii contractului având ca obiect „Proiectare și execuție a lucrărilor aferente obiectivului de investiții «Electrificarea și reabilitarea liniei de cale ferată Cluj Napoca - Oradea-Episcopia Bihor», Lot 3 Poieni – Aleșd și Lot 4 Aleșd-Frontieră Ungaria”, s-a solicitat, printre altele, suspendarea procedurii până la soluționarea contestației. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de METROUL SA în contestația depusă în contradictoriu cu COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE ”CFR”- SA și, pe cale de consecință, suspendă procedura de atribuire până la soluționarea cauzei. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 (cinci) zile de la comunicare. Pagina 1 din 1