Încheiere 3325/2021
Încheiere CNSC3325_2021_Incheiere_3325.pdf
Document CNSC
AMIRAS C&L IMPEX SRL în contradictoriu cu COMUNA VACARESTI
Încheierea CNSC nr. 3325/C5/3274 din 20.12.2021
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Execuție lucrări pentru obiectivul «Programul privind sprijinirea eficienței energetice și a gestionării inteligente a energiei în infrastructura Sistemului de Iluminat Public comuna Văcărești, jud. Dâmbovița»”, cod CPV 45316000-5 (Rev.2), organizată de COMUNA VĂCĂREȘTI, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în comuna Văcărești, str. Principală, județul Dâmbovița și a solicitat, între altele, suspendarea procedurii de atribuire până la data soluționării contestației. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de AMIRAS C&L IMPEX SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA VĂCĂREȘTI. Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de AMIRAS C&L IMPEX SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA VĂCĂREȘTI. Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
3325_2021_Incheiere_3325.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 23 și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 3325/C5/3274 Data: 20.12.2021 Prin contestația fără număr de înregistrare la emitent, datată 16.12.2021, depusă, în original, la registratura CNSC, înregistrată la Consiliu sub nr. 65633/16.12.2021, AMIRAS C&L IMPEX SRL, cu sediul în municipiul Târgoviște, str. Constantin Brâncoveanu nr. 66, județul Dâmbovița, având sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură în satul Viforâta, comuna Aninoasa, str. Mihai Viteazu nr. 3, județul Dâmbovița, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J15/530/1992, având CIF RO 917713, reprezentată legal de Stancu Ioan, în calitate de administrator și convențional de Stoicuț Simona Elena – Cabinet Individual de Avocat, a contestat documentația de atribuire elaborată în cadrul procedurii de atribuire „simplificată”, online, fără etapă finală de licitaţie electronică, a contractului de achiziţie publică având ca obiect „Execuție lucrări pentru obiectivul «Programul privind sprijinirea eficienței energetice și a gestionării inteligente a energiei în infrastructura Sistemului de Iluminat Public comuna Văcărești, jud. Dâmbovița»”, cod CPV 45316000-5 (Rev.2), organizată de COMUNA VĂCĂREȘTI, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în comuna Văcărești, str. Principală, județul Dâmbovița și a solicitat, între altele, suspendarea procedurii de atribuire până la data soluționării contestației. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de AMIRAS C&L IMPEX SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA VĂCĂREȘTI. Pagina 1 din 2
Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 zile de la comunicare. Pagina 2 din 2