Încheiere 3034/2021
Încheiere CNSC3034_2021_Incheiere_3034.pdf
Document CNSC
SOCADANCE MD SRL în contradictoriu cu SCOALA GIMNAZIALA PETOFI SANDOR
Încheierea CNSC nr. 3034/C2/2952 din 22.11.2021
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Achiziție echipamente și consumabile”, cod CPV 33631600-8 – Antiseptice și dezinfectante (Rev.2), s-a solicitat, printre altele, suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației. Pe rol se află acest capăt de cerere. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de SOCADANCE MD SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă ȘCOALA GIMNAZIALĂ PETOFI SANDOR. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere, în termen de cinci zile de la comunicare. Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de SOCADANCE MD SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă ȘCOALA GIMNAZIALĂ PETOFI SANDOR. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere, în termen de cinci zile de la comunicare. Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
3034_2021_Incheiere_3034.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 3034/C2/2952 Data: 22.11.2021 Prin contestația înregistrată la CNSC sub nr. 59219/12.11.2021, formulată de SOCADANCE MD SRL, cu sediul în Pitești, str. Calea Craiovei bl. 40BIS, Sc. C, Ap.10, județul Argeș și sediul procesual ales în vederea comunicării tuturor actelor de procedură în Ștefănești, str. Cavalerului nr. 368bis, județul Argeș, având CIF RO 18392942, reprezentată legal de Sorin - Costinel Popescu - administrator, împotriva documentației de atribuire, emisă de către ȘCOALA GIMNAZIALĂ PETOFI SANDOR, cu sediul în Satu Mare, str. Oașului nr. 5, județul Satu Mare, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de furnizare având ca obiect „Achiziție echipamente și consumabile”, cod CPV 33631600-8 – Antiseptice și dezinfectante (Rev.2), s-a solicitat, printre altele, suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației. Pe rol se află acest capăt de cerere. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de SOCADANCE MD SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă ȘCOALA GIMNAZIALĂ PETOFI SANDOR. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere, în termen de cinci zile de la comunicare. Pagina 1 din 2
Pagina 2 din 2