Încheiere 2949/2021
Încheiere CNSC2949_2021_Incheiere_2949.pdf
Document CNSC
AMIRAS C&L IMPEX SRL în contradictoriu cu ORASUL ODOBESTI (CONSILIUL LOCAL al ORASULUI ODOBESTI)
Încheierea CNSC nr. 2949/C8/2923 din 12.11.2021
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „EXECUȚIE LUCRĂRI (INCLUSIV ECHIPAMENTE ȘI DOTĂRI DISPECERAT) PENTRU INVESTIȚIA: „CREȘTEREA EFICIENȚEI ENERGETICE A SISTEMULUI DE ILUMINAT PUBLIC ȘI SCĂDEREA EMISIILOR DE CO2 PRIN MODERNIZARE, EXTINDERE, TELEGESTIUNE ÎN ORAȘ ODOBEȘTI, JUDEȚUL VRANCEA”, s-a solicitat, printre altele, suspendarea procedurii până la soluționarea pe fond a contestației. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DISPUNE: Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de AMIRAS C&L IMPEX SRL în contradictoriu cu ORAȘUL ODOBEȘTI, în calitate de autoritate contractantă. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 zile de la comunicare. Pagina 1 din 1Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2949_2021_Incheiere_2949.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
ÎNCHEIERE Nr. 2949/C8/2923 Data: 12.11.2021 Prin contestația înregistrată la Consiliu cu nr. 58756/10.11.2021, formulată de AMIRAS C&L IMPEX SRL, cu sediul social în Târgoviște, str. Constantin Brâncoveanu nr. 66, județul Dâmbovița, cu sediul procesual ales în comuna Aninoasa, sat Viforîta, str. Mihai Viteazu nr. 3, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului cu nr. J15/530/1992, având Cod de Identificare Fiscală 917713, atribut fiscal RO, reprezentată convențional prin Cabinet de Avocat – Stoicuț Simona-Elena, împotriva documentației de atribuire elaborată de ORAȘUL ODOBEȘTI, cu sediul în Odobești, str. Libertății nr. 113, județul Vrancea, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de execuție de lucrări, având ca obiect „EXECUȚIE LUCRĂRI (INCLUSIV ECHIPAMENTE ȘI DOTĂRI DISPECERAT) PENTRU INVESTIȚIA: „CREȘTEREA EFICIENȚEI ENERGETICE A SISTEMULUI DE ILUMINAT PUBLIC ȘI SCĂDEREA EMISIILOR DE CO2 PRIN MODERNIZARE, EXTINDERE, TELEGESTIUNE ÎN ORAȘ ODOBEȘTI, JUDEȚUL VRANCEA”, s-a solicitat, printre altele, suspendarea procedurii până la soluționarea pe fond a contestației. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DISPUNE: Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de AMIRAS C&L IMPEX SRL în contradictoriu cu ORAȘUL ODOBEȘTI, în calitate de autoritate contractantă. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 zile de la comunicare. Pagina 1 din 1