Încheiere 2851/2021
Încheiere CNSC2851_2021_Incheiere_2851.pdf
Document CNSC
MEDIST SRL în contradictoriu cu INSTITUTUL NAȚIONAL DE CERCETARE DEZVOLTARE MEDICO MILITARĂ CANTACUZINO
Încheierea CNSC nr. 2851/C3/1964 din 04.11.2021
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Aparat diagnosticare și analizor”, Lot 2-Analizor de coagulare, inițiată cu anunțul de participare simplificat nr. SCN1089835, publicat în SEAP la 23.07.2021 și care a făcut obiectul deciziei Consiliului nr. 1821/C3/1964 din 18.08.2021. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cererii de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de către MEDIST SRL și dispune restituirea către aceasta a cauțiunii, în valoare de 1.800 lei, ce a fost constituită prin recipisa de consemnare nr. 207392497/1, emisă de CEC Bank – Sucursala Victoria, la data de 30.07.2021, în contradictoriu cu Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de către MEDIST SRL și dispune restituirea către aceasta a cauțiunii, în valoare de 1.800 lei, ce a fost constituită prin recipisa de consemnare nr. 207392497/1, emisă de CEC Bank – Sucursala Victoria, la data de 30.07.2021, în contradictoriu cu Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2851_2021_Incheiere_2851.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 2851/C3/1964 Data: 04.11.2021 Prin adresa nr. 2283/29.10.2021, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 56791/29.10.2021, MEDIST SRL, cu sediul în București, str. Ion Urdăreanu, nr. 34A, sector 5, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/25806/1994, având CUI 6705884, reprezentată legal prin Ionel Manole, director general, a solicitat restituirea cauțiunii aferente contestației sale înregistrată la CNSC sub nr. 39895/02.08.2021, formulată în procedura simplificată, organizată de INSTITUTUL NAȚIONAL DE CERCETARE DEZVOLTARE MEDICO MILITARĂ CANTACUZINO, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în București, str. Independenței nr. 103, cp 050096, sector 5, în vederea atribuirii unui contract având ca obiect „Aparat diagnosticare și analizor”, Lot 2-Analizor de coagulare, inițiată cu anunțul de participare simplificat nr. SCN1089835, publicat în SEAP la 23.07.2021 și care a făcut obiectul deciziei Consiliului nr. 1821/C3/1964 din 18.08.2021. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cererii de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de către MEDIST SRL și dispune restituirea către aceasta a cauțiunii, în valoare de 1.800 lei, ce a fost constituită prin recipisa de consemnare nr. 207392497/1, emisă de CEC Bank – Sucursala Victoria, la data de 30.07.2021, în contradictoriu cu Pagina 1 din 2
INSTITUTUL NAȚIONAL DE CERCETARE DEZVOLTARE MEDICO MILITARĂ CANTACUZINO. Executorie. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere, în termen de 5 zile de la comunicare, în conformitate cu dispozițiile art. 611 alin. (7) din Legea nr. 101/2016. Pagina 2 din 2