AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Încheiere CNSC 2624/2021

SC AMIRAS C&L IMPEX SRL în contradictoriu cu COMUNA ERNEI

Încheierea CNSC nr. 2624/C4/2664 din 14.10.2021

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Încheierea CNSC nr. 2624/C4/2664 din 14.10.2021

Data din document
2021-10-14
Complet
C4

Obiectul procedurii

având ca obiect „Execuție lucrări pentru investiția „Modernizarea sistemului de iluminat public în comuna Ernei, în localitățile Călușeri, Săcăreni, Icland, Sângeru de Pădure”, s-a solicitat, printre altele, suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației.
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a procedurii de atribuire cuprinsă în contestaţia depusă de SC AMIRAS C&L IMPEX SRL, în contradictoriu cu COMUNA ERNEI. Prezenta încheiere este obligatorie pentru părţi. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de cinci zile de la comunicare. Redactată în 4 exemplare, conține 2 (două) pagini. Redactată practicaua încheierii, Angela Achim. 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Încheiere 2624/2021

Încheiere CNSC
An dosar: 2021Înregistrare: 53142Data înregistrării: Nedisponibilă
ContestatorSC AMIRAS C&L IMPEX SRL
Autoritate contractantăCOMUNA ERNEI

2624_2021_Incheiere_2624.pdf

Document asociat

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.181 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 2624/C4/2664 Data: 14.10.2021

§ 2

Prin contestaţia înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 53142/11.10.2021, formulată de SC AMIRAS C&L IMPEX SRL, cu sediul în Târgoviște, str. Constantin Brâncoveanu nr. 66A, jud. Dâmbovița, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. J15/530/1992, având CUI RO 917713, reprezentată legal de Stancu Ioan – administrator, cu sediul ales pentru comunicarea actelor din procedură în comuna Aninoasa, sat Viforâta, str. Mihai Viteazu nr. 3, jud. Dâmbovița, reprezentată convențional de avocat Simona-Elena Stoicuț, cu sediul în București, str. Dr. Mihail Mirinescu nr. 22, etaj 2, ap. 7, camera 1, sector 5, împotriva documentației de atribuire elaborată de COMUNA ERNEI, cu sediul în comuna Ernei, nr. 439, jud. Mureș, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică având ca obiect „Execuție lucrări pentru investiția „Modernizarea sistemului de iluminat public în comuna Ernei, în localitățile Călușeri, Săcăreni, Icland, Sângeru de Pădure”, s-a solicitat, printre altele, suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației.

§ 3

Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 1 din 2

§ 4

Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a procedurii de atribuire cuprinsă în contestaţia depusă de SC AMIRAS C&L IMPEX SRL, în contradictoriu cu COMUNA ERNEI. Prezenta încheiere este obligatorie pentru părţi. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de cinci zile de la comunicare. Redactată în 4 exemplare, conține 2 (două) pagini. Redactată practicaua încheierii, Angela Achim. 2