Încheiere 2571/2021
Încheiere CNSC2571_2021_Incheiere_2571.pdf
Document CNSC
AMIRAS C&L IMPEX SRL în contradictoriu cu PRIMARIA ORASULUI CAJVANA - SUCEAVA
Încheierea CNSC nr. 2571/C7/2644 din 11.10.2021
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Execuție lucrări pentru investiția «Modernizarea iluminatului stradal în orașul Cajvana, județul Suceava»”, se solicită obligarea autorității contractante la luarea măsurilor corective care se impun, în sensul refacerii documentației de atribuire prin înlăturarea cerințelor nelegale, obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată, precum și suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației. Prin prezenta urmează a fi soluționată cererea prin care AMIRAS C&L IMPEX SRL a solicitat suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea pe fond a contestației. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
Respinge cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de către AMIRAS C&L IMPEX SRL, prin avocat Simona-Elena Stoicuț, cu sediul în Târgoviște, str. Constantin Brâncoveanu nr. 66, județul Dâmbovița și cu adresa de corespondență în satul Viforâtă, comuna Aninoasa, str. Mihai Viteazul nr. 3, județul Dâmbovița, în contradictoriu cu ORAŞUL CAJVANA (PRIMĂRIA ORAŞULUI CAJVANA), cu sediul în Cajvana, str. Principală nr. 864, județul Suceava, ca rămasă fără obiect. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 zile de la comunicare. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Redactată în 4 (patru) exemplare, conține 3 (trei) pagini Pagina 2 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2571_2021_Incheiere_2571.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 2571/C7/2644 Data: 11.10.2021 Prin contestația fără număr de înregistrare la emitent din 07.10.2021, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 52694/07.10.2021, formulată de către AMIRAS C&L IMPEX SRL, cu sediul în Târgoviște, str. Constantin Brâncoveanu nr. 66, județul Dâmbovița și cu adresa de corespondență în satul Viforâtă, comuna Aninoasa, str. Mihai Viteazul nr. 3, județul Dâmbovița, reprezentată prin avocat Simona-Elena Stoicuţ, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J15/530/1992, având CUI RO917713, împotriva documentației de atribuire, emisă de către ORAŞUL CAJVANA (PRIMĂRIA ORAŞULUI CAJVANA), cu sediul în Cajvana, str. Principală nr. 864, județul Suceava, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Execuție lucrări pentru investiția «Modernizarea iluminatului stradal în orașul Cajvana, județul Suceava»”, se solicită obligarea autorității contractante la luarea măsurilor corective care se impun, în sensul refacerii documentației de atribuire prin înlăturarea cerințelor nelegale, obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată, precum și suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației. Prin prezenta urmează a fi soluționată cererea prin care AMIRAS C&L IMPEX SRL a solicitat suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea pe fond a contestației. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 1 din 2
Respinge cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de către AMIRAS C&L IMPEX SRL, prin avocat Simona-Elena Stoicuț, cu sediul în Târgoviște, str. Constantin Brâncoveanu nr. 66, județul Dâmbovița și cu adresa de corespondență în satul Viforâtă, comuna Aninoasa, str. Mihai Viteazul nr. 3, județul Dâmbovița, în contradictoriu cu ORAŞUL CAJVANA (PRIMĂRIA ORAŞULUI CAJVANA), cu sediul în Cajvana, str. Principală nr. 864, județul Suceava, ca rămasă fără obiect. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 zile de la comunicare. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Redactată în 4 (patru) exemplare, conține 3 (trei) pagini Pagina 2 din 2