AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Încheiere CNSC 2404/2021

SIAD ROMANIA SRL în contradictoriu cu SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENTA ELIAS

Încheierea CNSC nr. 2404/C4/2437 din 22.09.2021

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Încheierea CNSC nr. 2404/C4/2437 din 22.09.2021

Data din document
2021-09-22
Complet
C4

Obiectul procedurii

având ca obiect „Gaze naturale” – lotul 1 “Oxigen medicinal lichid”, s-a solicitat, printre altele, suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DISPUNE: Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a procedurii de atribuire pentru Lotul 1, cuprinsă în contestația depusă de SC SIAD ROMÂNIA SRL, în contradictoriu cu SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENȚĂ ELIAS. Prezenta încheiere este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de cinci zile de la comunicare. Redactată în 4 exemplare, conține 2 (două) pagini. Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Încheiere 2404/2021

Încheiere CNSC
An dosar: 2021Înregistrare: 48892Data înregistrării: Nedisponibilă

2404_2021_Incheiere_2404.pdf

Document asociat

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 1.762 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea și funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 2404/C4/2437 Data: 22.09.2021 Prin contestația nr. 3308/16.09.2021, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 48892/16.09.2021, formulată de SC SIAD ROMÂNIA SRL, cu sediul în București, str. Drumul Osiei nr. 75-79, sector 6, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/1056/1996, având CUI 8184529, împotriva documentației de atribuire elaborată de SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENȚĂ ELIAS, cu sediul în București, str. Mărăști nr. 17, sector 1, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă privind încheierea acordului-cadru având ca obiect „Gaze naturale” – lotul 1 “Oxigen medicinal lichid”, s-a solicitat, printre altele, suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DISPUNE: Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a procedurii de atribuire pentru Lotul 1, cuprinsă în contestația depusă de SC SIAD ROMÂNIA SRL, în contradictoriu cu SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENȚĂ ELIAS. Prezenta încheiere este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de cinci zile de la comunicare. Redactată în 4 exemplare, conține 2 (două) pagini. Pagina 1 din 2

§ 2

Redactată practicaua încheierii, Polixenia Cărăbuș. Pagina 2 din 2